de Gabriela Bidu

A păși în universul creației lui Costin Neamțu este o binefacere vizuală și spirituală. Artistul vine pe o filieră cu nume de referință  precum Tonitza, Băncilă, Catul Bogdan, insă notabilă este afirmația sa  în care susține că a învățat de-a lungul timpului și de la elevii săi. Pictorul realizează o rânduială savantă a elementelor cromatice și de figurație în care severitatea clasicizantă se îmbină discret și rafinat cu îndrăznelile avangardei.I-am urmărit evoluția timp de un sfert de veac, am vorbit adeseori despre artă și viață dar doar acum, după un turneu expozițional  prin ținuturile natale moldave- la aproape cinci decenii de la debut-, am transcris o convorbire destinată iubitorilor de artă.

-Costin Neamțu, în curând împlinești 75 de ani din care aproape 50 i-ai dedicat artei. Cum a început această impresionantă biografie artistică?
-Biografia unui om se construiește de- a lungul timpului care trece peste acea persoană. Am început  încă din primii ani ai copilăriei   să desenez cu pasiune pe plăcuța de ardezie,  iar din clasa întâia  sau poate mai devreme chiar să colorez cu creioane, deci  sigur  de atunci sunt 67-68 de ani. Interesantă  a fost continuitatea în timp și dorinta de a găsi mereu motivația și bucuria de a picta, activitate ce a devenit o necesitate absolută, precum hrana de fiecare zi.

-De-a lungul timpului ai avut maeștri de referință, care ți-au îndrumat activitatea de creație. Au reprezentat ei modele pentru arta ta?
-Maeștrii  de referință sunt cei de la școală,  dar și cei care mi-au captat sensibilitatea artistică, aceștia fiind din afara școlii, dar  și pictorii clasici. Majoritatea aparțin contextului și etapelor de viață care mi-au aparținut. Maestrul cel mai consecvent  și stimulator este însă diversitatea naturii armonizată de lumină, ritm și echilibru. În ceea ce privește învățarea de la cei cu experiență  și școală, cât și de la cei dotați cu bun simț din domeniul artei, eu mă consider un învățăcel dornic de a descoperi lumea imaginii. Pe maeștrii mei, la care am reacționat afectiv și rațional, i-aș putea numi piloni de reper și am să-i reamintesc în ordine cronologică. Încep cu învățătorul meu Emil Grigore, care urmase  doi ani de facultate de artă la Iași cu profesorii Octav  Băncilă  și  St. Dimitrescu. El m-a convins că  imaginea are secretele ei, iar eu căpătam  dorința de a le descoperi. Emil Brandisz,  elev al pictorului Catul Bogdan la Cluj, mi-a deschis mintea, învățându-mă că arta este o activitate complexă  ce  nu trebuie tratată  simplist, ea îmbinându-se  armonios cu filozofia, cu muzica și poezia…. Personalitatea  lui ca și prietenii intelectuali care îl înconjurau ne captau atenția, elanul tineresc călăuzindu-ne în această direcție.  Gândul mi se îndreaptă și spre   profesorul Călin Alupi, dascălul meu de la liceul de artă. Maeștrii de la facultate,  Simona Vasiliu, Stefan Szany, Costin Ioanid și Ghiță  Popescu, m-au învățat că  există  stiluri și viziuni diferite în artă, care  se pot practica în tehnici  tot diferite. Și cum  facultatea mea  de  “artă monumentală”  avea mulți profesori  cu personalitate puternică, am fost dezorientat, fiind nevoit să mă caut pe mine însumi.
– Ai realizat o operă care reunește și pasteluri, dar în același timp ai folosit tehnici speciale precum colajul… Oricare ar fi genul sau tehnica se observă în creația ta o sinteză aparte între rigoare și afectivitate. Cum definești această particularitate?
– Mă  bucură dacă se observă această strădanie de a lega diversitatea într-un “tot”, mod caracteristic perioadei pe care o trăim. Orientarea creativă și continua selecție din context fiind esențiale pentru demersul creativ. Aici poate se găsește particularitatea căutărilor mele. Zarurile le-am aruncat în această direcție. E bine, e rău? Oricum sunt decis să urmez această cale de multa vreme.
– Ai o importantă biografie de creație și de aceea te întreb ce e mai important: talentul, inspirația sau meșteșugul bine stăpânit?
-Vorbind de umanizarea artei,  consider că “zgomotul asurzitor” ascunde prețiozitatea de care fiecare din noi are nevoie. Valoarea are numeroase fațete precum diamantul și de aceea trebuie să o privim cu luare aminte pentru a nu ne înșela cu aparența. Generațiile tinere, în plină forță, au și ele valoare reală, dar uneori ea este acoperită de zgura superficialității comode.  Talentul, inspirația și meșteșugul la gradul cel mai înalt sunt apanajul unei personalități puternice care învinge timpul, chiar dacă prezentul îl tratează neadecvat.  Meșteșugul are limita exercițiului, talentul este harul  individului,  iar inspirația este sfântă. Personal îmi doresc inspirația.
-Faci parte dintr-o familie de artiști- Cela Neamțu soția ta, este un nume de referință în arta tapiseriei, iar fiul tău Lisandru Neamțu – asistent la Universitatea Națională de Arte- reprezintă  unul dintre plasticienii cei mai apreciați. Cum este să conviețuiți într-un univers artistic atât de special?
– Universul artistic  care, datorită  proniei cerești, se găsește într-o familie ca a noastră  cred că este benefic. Partea cea mai importantă este păstrarea identității fiecăruia în orientarea creației. Nu ne trebuiesc nici sfaturi, nici dispute, dialogul e purtat cu noi înșine  și cu mediul  de creație al fiecăruia. În cazul nostru  diferențele dintre o generație și alta sunt  mici. Pare-se că totuși idealurile sunt oarecum diferite. În legătură cu diferențele de generație resping  ideea  de negare a trecutului care apare la cei care vin. Pe aceia care din  bravadă, interes sau  spectacol ieftin încearcă să distrugă ce este temeinic construit, i-aș pune la zidul infamiei…