Licitatie Goldart – joi, 12 decembrie
Licitaţia Goldart nr. 117
„Figurativ indigen în ambient european”
Joi, 12 decembrie, ora 19.00
Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanţi nr. 50 B
Dedicată deopotrivă artelor decorative și celor plastice, licitația nr. 117 reunește pictură și grafică modernă preponderent inspirate din lumea românească, dar și obiecte ornamentale și domestice provenite din cunoscute ateliere europene.
La secțiunea artă decorativă prevalează piese destinate aranjării mesei provenite din ateliere franceze, autro-ungare, germane, însă nu lipsesc obiectele strict ornamentale, cum ar fi cele semnate Montesy ori cele din alte manufacturi străine; lor li se adaugă câteva bijuterii din aur și argint împodobite cu pietre preţioase sau perle.
Nenumărate opere de grafică și pictură reflectă realități autohtone. De la naturile statice semnate de Leon Alexandru Biju, Ion Cristian Popescu (PIC), Ioan Papazoglu, Ion Popescu Negreni, Ion Pacea, Spiru Chintilă, la compozițiile cu personaje ieșite de sub penelul unor George Chirovici, Gheorghe Vânătoru, Nicolae Vermont, Hrandt Avachian, Dimitrie Serafim, Bogdanovici, Ion Popescu Negreni, Octav Băncilă până la inconfundabilele peisaje surprinse de George Catargi, Tache Papatriandafil, Stavru Tarasov, Sever Burada, Spiru Vergulescu, Partog Vartanian, Rodica Maniu etc, toate sunt „icoane” identitare emblematice. Câteva splendide icoane românești, grecești sau ucrainiene întregesc oferta actualei sesiuni ce se anunță pe cât de diversă, pe atât de incitantă.
Lucrările pot fi vizionate online, pe www.goldart.ro, sau
– în expoziție, la sediul nostru (Str. Caragea Vodă nr. 27, etaj 2)
3 – 6 decembrie, între orele 10:00 – 17:00
7 – 8 decembrie, între orele 11:00 – 16.00
9 – 10 decembrie, între orele 10:00 – 17:00
– la Hotel Marshal Garden (Calea Dorobanți, nr. 50 B)
miercuri, 11 decembrie, între orele 11:00 – 21:00
joi, 12 decembrie, între orele 11:00 – 18:00