Sculptorul Florin Codre, dat în judecată pentru un monument de 10 milioane lei, blocat în China
(foto: Mihai Constantin)
Mon, 04 Nov 2013 15:21:13 GMT
….Arad:Sculptorul Florin Codre, dat în judecată pentru un monument de 10 milioane lei, blocat în China
ARAD (MEDIAFAX) – Sculptorul Florin Codre, angajat de Ministerul Culturii pentru a realiza Monumentul Marii Uniri, ce trebuia amplasat la Arad, a fost dat în judecată, întrucât nu a adus lucrarea în ţară din China, unde a executat-o, deşi a încasat zece milioane lei pentru proiect, a anunţat, luni, Primăria Arad.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Primăria Arad, Ministerul Culturii a apelat la instanţă “pentru a-l obliga pe sculptorul care a câştigat concursul de realizare a monumentului Marii Uniri să livreze lucrarea sau să restituie premiul de zece milioane de lei plătit din bani publici”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Adresa de înştiinţare cu privire la faptul că ?în urma notificărilor transmise autorului, Ministerul Culturii a demarat acţiune în instanţă în vederea recuperării lucrării Monumentul Marii Uniri de la 1918 sau a sumei alocate pentru realizarea acesteia?, semnată de secretarul de stat Radu Boroianu, responsabil al Direcţiei Patrimoniu Cultural, a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la Arad”, se arată în comunicatul primăriei.
În comunicat este citat primarul oraşului, Gheorghe Falcă, care arată că “istoria Monumentului Marii Uniri pare desprinsă din teatrul absurd”.
“E bine că, totuşi, reprezentanţii Guvernului s-au trezit în sfârşit să reacţioneze. Dar este greu de înţeles cum pot să-i privească în ochi pe arădeni şi pe toţi românii după modul iresponsabil în care au neglijat acest proiect de interes naţional. Este un eşec incalificabil, au ajuns practic în situaţia de a declara ?pierdut? Monumentul Marii Uniri, este o ofensă fără margini adusă României şi istoriei poporului român”, mai precizeză primarul în comunicat.
Sursa citată menţionează că iniţiativa ridicării în Arad a unui monument reprezentativ dedicat Unirii de la 1 Decembrie 1918 a apărut în primii ani după Marea Unire, fiind relansată în anul 2003 prin reînfiinţarea Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri.
Ministerul Culturii a organizat un concurs de proiecte şi a asigurat finanţarea. Proiectul câştigător a fost anunţat în toamna anului 2007, iar sculptorul braşovean Florin Codre a obţinut pentru realizarea lucrării sale zece milioane de lei de la Ministerul Culturii.
“Încercările repetate ale municipalităţii de a-l contacta pe autor nu au dat niciun rezultat, după cum nici solicitările de clarificări adresate Ministerului Culturii nu au primit răspunsuri. Până în urmă cu câteva zile, singurele informaţii despre situaţia monumentului au fost cele apărute în presă, referitor la executarea lucrării în China”, se mai arată în comunicatul Primăriei.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a precizat că instituţia a fost informată că Ministerul Culturii l-a dat în judecată pe Florin Codre.
“Conform informării venite de la minister, sculptorul a fost dat în judecată”, a spus Drăghici.
Artistul nu a putut fi contactat de corespondentul MEDIAFAX, iar colaboratori ai acestuia au declarat că s-a mutat în Franţa.
Lucrarea realizată de sculptorul Florin Codre nu a putut fi livrată din China, pentru că nu avea cine să plătească transportul de 100.000 de euro, primarul Gheorghe Falcă cerând în luna aprilie implicarea Ministerului Culturii.
Falcă spunea la acea vreme că monumentul ar fi trebuit livrat anul trecut, însă firma artistului intrase în insolvenţă, iar din acest motiv nu s-a putut face livrarea monumentului la timp.
“Ministerul Culturii a plătit zece milioane de lei pentru lucrare, dar aceasta nu a fost livrată anul trecut pentru că firma sculptorului a intrat în insolvenţă şi nu avea 100.000 de euro pentru a transporta piesele cu vaporul până în România. Este păcat că ministerul nu face nimic pentru o lucrare plătită deja. Ministerul Culturii trebuie să se implice pentru a se aduce în ţară acest monument”, declara Falcă.
Preşedintele Asociaţiei pentru Ridicarea Monumentului Marii Uniri la Arad (ARMMUA), Aurel Ardelean, afirma în acea perioadă că a luat legătura cu sculptorul pentru a-l întreba despre livrarea lucrării, fiind informat astfel că o piesă din ansamblul monumental a fost spartă în timpul manipulării într-un atelier din China, locul în care artistul a ales să producă piesele.
“Ne-a comunicat că în timpul manipulării unei piese din componenţa monumentului, aceasta s-a răsturnat şi s-a spart. Ni s-a spus că livrarea va fi întârziată, pentru că piesa trebuie refăcută”, declara Ardelean.
În bugetul pe anul trecut al municipiului Arad era prevăzută suma de 3,6 milioane de lei pentru amplasarea monumentului aşteptat din China, bani care au fost transferaţi în bugetul pe acest an. Suma trebuie cheltuită pentru realizarea infrastructurii pe care va fi aşezat monumentul şi a trei poduri care vor lega coloana din marmura înaltă de 36 de metri de malurile lacului.
Lucrarea reprezintă o coloană a infinitului stilizată sub forma unui stâlp ramificat, simbolizând o convergenţă a celor trei provincii româneşti. Monumentul va fi legat terestru de trei poduri.
Marian Buga, corespondenti@mediafax.ro