Cela Neamţu s-a născut pe data de 16 iulie 1941 în localitatea Piciorul Lupului, judeţul Iaşi. Între 1960 –1966 a urmat cursurile Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Arta textilă iar din 1970 este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

În anul 1990 devine membru corespondent al E.T.N. (European Textile Network). Tot în1990 este aleasă membră a I. T. N. E. T. (International Textile Network).

Expoziţii personale: 1969, 1973, 1976, 1982, 1988, 1993, 2000, Bucureşti; 1974, 1993, Iaşi; 1988, Botoşani; 1993, Constanţa, Buzău, Bârlad, Vaslui; 1994, Brăila; 1983,1988, Düsseldorf, Vel¬bert, Hilden, Bad Oyenhausen (Germania);1988, Roma (Italia); 1991, Ashkelon (Israel); 1992, Soissons (Franţa); 1995, Sofia (Bulgaria); 1997, New York, Washington D.C. ( SUA); 2004, Tel Aviv (Israel); 2005, Bârlad; 2006, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; 2007, Muzeul de Artă Craiova; 2008, Galeria „Dana” Iaşi, Galeria „Tonitza” Bârlad, Galeria „Orizont” Bucureşti; 2009, Muzeul de Artă Buzău; 2010, Vision Centre in Cork-Irlanda, Fălticeni; 2011, Galeria “Dialog“ Bucureşti, Galeria “Mall Moldova” Iaşi; 2012, Galeria “Frezia“ Dej.
Participări la concursuri internaţionale: 1974, al 23-lea Festi¬val de Artă Decorativă, Bronsgrove (Anglia); 1978, 1982,1986, Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt (Germania); 1983, a 7-a Bienală Internaţională de Miniaturi Textile din Hanovra (Ger¬mania); 1984, Bienală Internaţională de Miniaturi Textile, Tilburg (Olanda); 1985, a 5-a Trienală Internaţională de tapiserie din Lodz (Polonia); 1987, a 13-a Bienală Internaţională de Tapiserie din Lau¬sanne (Elveţia); 1988, a 8-a Trienală Internaţională de Tapiserie din Lodz (Polonia); 1993, a 2-a Trienală Internaţională de Tapiserie din Tournai (Belgia); 1993, a 4-a Trienală Internaţională de Minia¬turi Textile din Angers (Franţa); 1994, 1997, 2000, 2003, Trienala Internaţională de Tapiserie din Bucureşti; 1999, 2000, Expoziţie Internaţională Virtuală I .T. N. E. T., Alaska (Statele Unite ale Americii); 2000: a 2-a Bienala Internaţională de Flamuri, Szom¬bathelyi (Ungaria); 2006, Salonul Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris.

Premii: 1974, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pen¬tru prototip; 1978 Premiul II pentru Tapiserie oferit de Ministerul Culturii; 1984, Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pen¬tru Tapiserie; 1986, Diplomă de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania; 1987, Placheta la a 8-a Bienală Internaţională de Arte din Valparaiso, Chile; 2000, Medalia Mi¬hai Eminescu; 2001, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Comandor; 2003, nominalizată pentru Premiul Academiei Române; 2005, Premiul de Excelenţă din partea Patronatului Naţional Român; 2006, Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Plastici Francezi, ediţia nr. 217, Grand Palais, Paris; 2008, Premiul “Vasile Pogor” din partea primăriei oraşului Iaşi; 15 decembrie 2011, ACADEMIA ROMÂNĂ acordă PREMIUL ,,ION ANDREESCU” în domeniul artelor plastice pentru ÎNTREAGA CREAŢIE doamnei CELA NEAMŢU.

FERESTRE PENTRU IERIHON

Dorana Coşoveanu / Istoric şi critic de artă

O neştirbită bucurie rămâne întâlnirea cu euforiile ilustrate în lână ale Celei Neamţu pentru că tapiseriile ei transmit acel binecuvântat fior al înălţării către spaţiile deschise ale artei, în care încărcătura poetică şi mitică a fiecărei imagini ne leagă de elementele primordiale. Bogate şi expresive în reprezentare, diverse şi vitale în expresie plastică, lucrările prezentate în expoziţiile ei ne întâmpină întotdeauna cu “o puzderie de senzaţii tari, prefăcătoare, aşezând obiectul propriu-zis în năvodul legăturilor univer¬sale” – după cum spunea cândva George Călinescu.
Intuim în compoziţiile artistei concreteţea unor aspiraţii în¬alte, traduse în unitatea şi eleganţa formelor, în selecţia parcimonioasă şi aristocratică a culorilor, în perfecţionismul meşteşugului.
Tulburător de melodioasă, de o “sonoritate” ce lasă ochiului libertatea de-a se închide spre visare, îndem¬nând mâna să le mângâie, tapiseriile ei sunt rezultatul permanenţei dialogului elevat dintre tradiţie şi moderni¬tate, cutezanţa de-a alia bogatului tezaur mitic reflecţia constructivismului sever controlat.
Organizate adeseori în cicluri tematice (Altare, Fer¬estre, Păsări, Arheologie) compoziţiile ei monumentale sunt deschideri ale prezentului spre trecut, rememorări afective ale unor timpuri revolute, Cela Neamţu rămânând o cerebrală romantică care ştie să combine simţul ascuţit al observaţiei prezente cu inteligenţa privirii în urmă, se¬lectând pentru compoziţiile ei expresia plastică ideală.
Un ciclu de tapiserii (aflate parţial în lucru) este cel consacrat unui spaţiu monastic şi cultural, nou, cu o puternică prezenţă internaţională. Este vorba despre AŞEZĂMÂNTUL ROMÂNESC din Ierihon (Israel), con¬struit în ultimii ani (2000-2008), sub înaltele auspicii ale Patriarhiei Ortodoxe Române, în oraşul “palmierilor”, sit¬uate la numai 30 km. de Ierusalim. Un spaţiu arhitectural generos şi ospitalier în care sunt ordonate clădirile acestui impresionant nucleu de românitate sădit pe pământul sfânt al creştinătăţii.
În jurul bisericii, ale căror proporţii echilibrate (ce amintesc de svelteţea bisericii Sf. Niculae, din Iaşi), se ordonează chiliile monarhilor, stăreţia, capela, sălile
polifuncţionale (biblioteca, sălile de întruniri şi expoziţii), arhondaricul – cu cele 100 de camere şi restaurantul, în sfârşit corpul administrativ. / proiect: Arh. Prof. Dr. Sorin Vasilescu
În acest loc minunat a fost invitată Cela Neamţu de către Sfinţia Sa Arhimandritul Ieronim Creţu, reprezen¬tantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Ior¬dan şi de Arh. Prof. Sorin Vasilescu în ideia unei posibile colaborării pentru ambientarea interioarelor clădirii.
Întâlnirea se petrecea în anul 2004, după închiderea expoziţiei personale pe care artista o avusese la Tel Aviv.
Fermecată de frumuseţea locului şi de posibilitatea decorării lui cu ajutorul unor opere de artă, Cela Neamţu se lasă captivată de această idee şi de bucuria înfăptuirii. După o lungă şi serioasă deliberare cu sine, perspectiva realizării unor tapiserii care să fie expuse permanent în spaţiile ample – proiectate pentru întâlnirile ecumenice internaţionale, conferinţele şi lectoratele cu bursierii sau pelerinii veniţi în acest loc de reculegere şi învăţătură – o determină să se decidă.
“Propunerea era pe cât de onorantă pe atât de nobilă – mărturiseşte artista, dar implică o uriaşă responsabili¬tate. Însemna să mă angajez şi să mă supun unui efort de creaţie susţinut, de foarte lungă durată. Să concept, să con¬struiesc planurile cartoanelor, să realizez artistic şi tehnic şapte tapiserii diferite dar care împreună să alcătuiască un ansamblu atât ideatic cât şi plastic excepţional”.
Şi, totuşi…
Educată la şcoala emoţiei artistice şi a generozităţii, Cela Neamţu se decide să devină creatoarea – donatoare a unor compoziţii grandioase, inspirate din istoria creştinătăţii şi a frumuseţilor naturii, care vor “locui” în sălile primirilor protocolare ale Aşezământului Românesc de la Ierihon. Diferiţi sponsori susţin realizarea tehnică a lucrărilor, concepţia şi rezolvarea artistică constituind preţiosul dar, neînchipuit de generos, al acestei măiestre creatoare, care, în izolarea atelierului, “munceşte cu smerenie pentru a dărui”.
S-a decis să lucreze şapte tapiserii, numărul lor fiind legat în mod firesc de istoria milenară a locului. În cartea lui Josua, din Vechiul Testament, se vorbeşte despre Ce¬tatea Ierihonului, despre distrugerea şi arderea acesteia
de către “fii lui Israil”, ce părăsiseră Egiptul, în căutarea Pământului Făgăduinţei (1407 în.Ch., după conoloia biblică).
După ce au trecut Iordanul, şapte zile a durat asediul cetăţii. Potrivit unui ritual anume, preoţii (purtând chi¬votul legilor Domnului), ostaşii şi pribegii i-au dat roată, timp de şase zile într-o linişte deplină, pentru ca în cea de-a şaptea, strigătul uriaş izbucnit din piepturile tuturor şi sunetul asurzior al celor şapte trâmbiţe să năruie zidu¬rile de apărare.
Considerat ca cel mai vechi oraş al lumii, Ierihonul mai păstrează şi astăzi ruinele giganticelor fortificaţii rid¬icate în această oază izolată a deşertului, acum mai bine de 8000 de ani, înainte de Christos.
În acest loc de pelerinaj, Aşezământul monahal româ¬nesc reprezintă, dincolo de vocaţia sa mistică, un centru de cultură înnobila de prezenţa operei de artă – care a fost şi va rămâne întotdeauna cel mai vital şi credibil slujitor al diplomaţiei unei naţiuni.
Proiectul Celei Neamţu cuprinde un ciclu de patru tapiserii , în tehnica haute-lisse (250-150 cm. fiecare) intitulat “Ferestre pentru Ierihon” şi care va fi prezentat pentru prima oară, în cadrul expoziţiei personale pe care artista o deschide la Galeria DANA, din oraşul natal (Iaşi, 1 sept. 2008). Următoarele teri, între care un impresionant triptic de 500/250 cm., se află în faza eseurilor mentaleşi de compoziţie.
Preocupată se învelişul lucrurilor dar şi de semnificaţia lor, de expresia formelor, de revelaţia lor determinantă, Cela Neamţu ajunge la sinteze insolite în care lumea realului, trecută printr-un filtru liric, dă o aură uşor romantică unor înţelesuri profunde.
Chipurile venite din legendă, simbolurile supuse canonului erminiilor – caligrafiatecu nobleţea serenă a iconografiei bizantine, expresivitatea ”frazei” plastice, care conservă în developarea scenelor imaginarul parabo¬lei, doyajul chromatic impecabil şi meticulozitatea rezolvării “filigranate” a fiecărui detaliu, totul participă la transfigurarea banalului în vectori ai hiperesteticului.
Tapiseriile pentru Ierihon, austere şi elegante deopotrivă, ne conving să păşim dincolo de obişnuitul existenţei noastre, în zona în care bucuria tămăduitoare a armoniei tinde spre absolute. Ele se adresează cu generoasă
cordialitate publicului, într-un dialog direct, imediat şi necen¬zurat, demonstrând , încă odată, că un creator authentic şi in¬spirit, aplicând morala şi legile frumosului, poate transforma efemerul în splendide alcătuiri estetice perene.
În pariul sever făcut cu timpul, ţesând alături de asistenta sa (Marcela Marin, “cea cu mâinile de aur”), Cela Neamţu nu pregetă sa-l înfrunte cu bravă îndărătnicire, în dorinţa puternică de-aşi duce până la capăt proiectul promis. Realizarea lui rămâne nu numai un gest temerar, de mare forţă şi generozitate, dar şi un eveniment cultural naţional fascinant prin complexitatea şi prestanţa sa.
Pentru că în piaţa ideilor şi a formelor de exprimare proprii culturii româneşti, tapiseriile ei, expuse permanent în Aşezământul Românesc de la Ierihon, devin “monedă de aur” intrată în uriaşa bursă concurenţială internaţională a artei.
În expoziţia personală a Celei Neamţu, de la Iaşi, organizată în eleganta Galerie DANA, “Ferestrele pentru Ierihon” sunt însoţite de un alt grup de tapiserii (Sanctuar, Pasărea regală, Reflexe) care i-au adus autoarei şi implicit ţării noastre Meda¬lia de aur a Salonului Internaţional al Artelor de la Paris (Grand Palais 2006).
Şi de această dată ne aflăm în faţa unui festin al culorilor şi materialelor care ridică valoarea tapiseriilor la rangul de artă înaltă demnă să “stea cu cinste în faţa privirilor critice şi tăioase ale unei zeiţe” aşa cum scria Klaus Klopschinski. (Tex¬tilkunst, Hannover, 1983)MARTURISIRI – Cela Neamţu

Mă numesc Cela Neamţu. Sunt artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi muncesc în Bucureşti. Rădăcinile mele sunt adânc împlântate în solul natal. De câte ori simt nevoia să prind forţe noi, pentru o nouă lucrare, merg în satul în care m-am născut, aşezat undeva printre colinele Iaşului, la poalele unei păduri seculare.
Pentru un artist climatul natal este esenţial, este seva existenţei şi inspiraţiei lui.
Pregătirea academică am făcut-o la Bucureşti. După şase ani de studiu în domeniul artelor textile, m-am dedicat total TAPISERIEI. Am căutat să desluşesc secretul convieţuirii perfecte a firelor de urzeală cu cel al firelor de lână. Îmi place să spun că sunt un om obişnuit, care face lucruri neobişnuite. Muncesc cu smerenie pentru a dărui frumuseţi se¬menilor mei. Nu am cultul personalităţii pe care îl au de obicei artiştii. Pentru mine este important cultul muncii. Iubesc ceea ce fac şi rodul activităţii creatoare. Muncesc până la epuizare, având conştiinţa lucrului bine făcut. În toate demersurile am căutat să păstrez dialogul permanent dintre tradiţie şi moder¬nitate. Desenez, colorez, ţes, brodez (punctul de Putna) şi mă joc cu firul de lână până îl transform într-un miracol vizual. Mă strădui să păstrez echilibrul dintre „a păstra” şi „a inova”.
Inovaţia spectaculoasă în structura textilă mi-a deschis porţile unor prestigioase întâlniri şi concursuri internaţionale precum Bienala Internaţională de Tapiserie de la Lausanne(1987), Trienala Internaţională de Tapiserie de la Lodz (1985, 1988), Quadrienala Artelor Decorative de la Erfurt (1983,1986), Trie¬nala Internaţională de Tapiserie de la Szombathely (2003), Trie¬nala Internaţională de Tapiserie de la Tournai (1993), Salonul de la Grand Palais, Paris, unde am obţinut Medalia de Aur pen¬tru tapiserie, în 2006. Această inovaţie constă în combinarea tehnicii clasice a ţesutului pe vertical, haute lisse, cu punctul de la Putna, inspirat din broderiile medievale româneşti. L-am ales , l-am multiplicat şi l-am transformat în nodul esenţial al „zidurilor mele de lână”.
Una din temele mele preferate este Fereastra. Dece fer¬eastra? Pentru că este cel mai decorativ element arhitectural care poartă în el forma stilistică, un „înăuntru” şi un „înafară”, un „aici” şi un „dincolo”. ”Înăuntru” şi „aici” oarecum ştiu ce înseamnă. Tăcute şi misterioase rămân „afară” şi „dincolo”. Pentru privitor acest dialog al formelor este tulburător şi pro¬vocator. Tot spectrul de nuanţe coloristice este trăirea şi starea mea de spirit.