Profesorul Silviu Ioan Soare şi eleva sa, Alina Arapu, expun la hotelul „Montecarlo” din Piteşti ceramică sculpturală şi pictură pe pânză

Alina Arapu. Peisajul este o temă care a fost abordată de toţi pictorii de-a lungul istoriei artei. Acesta şi-a lăsat amprenta şi asupra viziunii Alinei Arapu, elevă a profesorului Silviu Ioan Soare la Palatul Copiilor din Călăraşi. Pentru ea, natura este un subiect de contemplare şi de stimulare a imaginaţiei creatoare. Folosind o tuşă modernă adesea impresionistă, dar şi cu efecte expresioniste, în culori delicare conform propriei sale sensibilităţi, Alina Arapu utilizează semne plastice care exaltă suprafaţa bidimensională prin puterea lor de a trasmite energii senzoriale şi de a crea dinamism sau o stare de relaxare privirii noastre.
Tablourile care au o expresie mai apropiată de abordările abstracte conturează posibilităţile de exprimare ale tinerei artiste pentru care orizontul imediat devine o sursă de selecţie a unor detalii trecute prin filtrul personal şi transpuse pe pânză.formele şi structurile au plasticitate, trăsăturile de penel sunt dezinvolte şi redau o stare de spirit. Componentele sunt selectate din recuzita elementelor de limbaj plastic şi a mijloacelor de expresie, aşezate cu atenţie şi dirijate în scopul obţinerii maximei expresivităţi. Culorile închise sau deschise sugerează o stare de melancolie, iar valoarea tonurilor are o mobilitate care evidenţiază zonele luminoase sau trimite într-un plan secund anumite enclave compoziţionale. Pânzele Alinei Arapu evocă starea nedisimulată a lumii şi aduc în faţa publicului trăirile sale în raport cu frumuseţea lumii vegetale.

Silviu Ioan Soare. Recursul la posibilităţile expresive ale formei tridimensionale îl aşează pe  ceramistul Silviu Ioan Soare în linia plasticienilor pentru care volumul este modalitatea de a dialoga cu spaţiul, în primul rând pe verticală, prin tendinţa de sculpturalitate, apoi pe orizontală prin utilizarea unuia dintre elementele fundamentale ale existenţei, pământul.
Licenţiat al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Secţia Ceramică şi masterand la Facultatea de Sculptură a aceleiaşi instituţii, artistul, în permanenta sa căutare de a descoperi posibilităţile de modelare ale lutului, a abordat forme care i-au permis o mai bună înţelegere a materialul. În acest sens, monolitul a fost speculat într-o interpretare mai liberă în lucrarea de licenţă „Dabogete”, compoziţia din cinci piese cu plinuri şi goluri care evidenţiau preocuparea pentru o massă mai compactă a materiei primordiale lăsând astfel la vedere atât de controversatele litere ale primului alfabet  dac, cât şi forţa artistului de a lucra cu gresia cu şamotă de granulaţie mare.
Sugestia totemică a acestui ansamblu de ceramică sculpturală este continuat în lucrările  de tendinţă monumentală de la masterat care l-au condus pe plastician spre o  comunicare estetică mai profundă cu structura gresiei cu vagi urme de oxid de fier care conferă după ardere o frumoasă cromatică roz.
În portretele realizate în manieră expresionistă, urmele tehnicii modelajului sunt vizibile în încercare de compunere a expresiei şi a trăirii, în evocarea somnului ca motiv al visului şi al morţii.
De la modelajul expresionist, Silviu Ioan Soare trece treptat la expresia formei prin alungiri şi contorsiuni al gâtului, uneori exagerând efilarea acestui segment anatomic, alteori lăsând figura să transmită zbuciumul specific fiinţei ancorate în lume.
Piesele de sculptură ceramică sunt volume în care artistul speculează  umbra şi lumina, finisajele şi zonele brute ale lutului abia scos din cuptor, lăsând pe seama vaselor cu motive „neo” stilizarea frumuseţii unei forme mai riguroase şi cu impact direct asupra privirii. Corpul feminin este abordat în ipostaza studiului de nud aşa cum l-a intuit sculptorul Constantin Baraschi sau în atitudinea unui grup de personaje din vechi timpuri care asistă la o procesiune de invocare a spiritelor supranaturale.
Rotunjimile în mai mare măsură, dar şi geometriile cu angulozităţi accentuate caracterizează structurile solide şi ferme care pendulează în limitele modernismului, de la figurativul interpretat la masivitate şi monolit şi de la anularea acestora la impunerea unei structuri fragile elansate pe verticală. Între aceste orientări artistul caută modalităţi de diversitate stilistică rezultate din acordul dintre plin şi gol, reluarea motivului prin impunerea ritmului ca mijloc de a crea dinamică şi mişcare, uneori etajarea formelor şi recompunerea structurilor naturale din fragmente vizuale fiind modalitatea de concepere a ansamblului compoziţional. Adeseori Silviu Ioan Soare introduce şi elemente de ceramică structurală, folosind cărămida drept soclu, alteori tubulaturile sunt cele mai potrivite forme pentru deschiderea spaţiului intern al lucrării, acestea având şi valoare de a pune în evidenţă demersul compoziţional.
Uneori formele se decantează şi rămân simple simboluri de mare forţă expresivă care evocă anumite convexităţi şi reliefuri, incizări şi suprafeţe netede. Lucrările din prima sa expoziţie de ceramică sculpturală sunt diferite din punctul de vedere al concepţiei, artistul selectând ca motiv tematic omul, iar ca sursă formală natura. Cele două capcane pentru oameni, stâlpul sub forma unui portret bust, domnişoara Melany al cărei cap este inspirat de modelul lui Brâncuşi, Pogany, dar şi totemurile zamolxiene, asamblate sau fragmentate, introduc demersul plastic al lui Silviu Ioan Soare în descendenţa ideii de ceramică sculpturală,   aşa cum a fost lăsată moştenire de Costel Badea, cel care a ridicat ceramica de la stadiul de meşteşug la acela de artă majoră.

Ana Amelia Dincă
 critic de artă