Escapes. Colony. Endocosmos. Ulysses. Unsent Postcards

Escapes. Colony. Endocosmos. Ulysses. Unsent Postcardsinvitatie_mare_jpegec9d63

Artists: Mihail Cosuletu, Iulia Nistor, Alexandru Radvan, Simona Vilau

Oct. 3rd – Nov. 30th 2013, Casa Museu Guerra Junquiero, Porto, Portugal

Rua D. Hugo, 32 | 4050-305 PORTO

Organizers: Camara Municipal do Porto, Porto Cultura, Instituto Cultural Romeno em Lisboa, Casa Museu Guerra Junqueiro

Partner: Anaid Art Gallery Bucharest

Opening: Thursday, October 3rd 2013, 8 pm

This exhibition gathers artworks by four Romanian artists who are dealing with the idea of parallel universes in their artistic discourse. The ivory tower, the classical, common metaphor for one’s self-isolation above the world is balanced by the more recent, safe hiding place, which is another metaphor of self-isolation, but this time inside the world, in its guts, where the hiding place becomes a tunnel. From the hiding place, the next stop is wherever the mind starts to wander. When an artist is not yet involved in vivid social activism, but warmly praises the ongoing changes in the society of his/her time, he/she can be situated in-between three dimensions of the surroundings: the real, the imaginary and the recollected. This uninterrupted journey between the three worlds creates thorough visions which are strongly influenced by the passion of discovering new worlds within themselves, while travelling or, most of the time, when seeing and diving into other author’s experiences.

Mihail Coșulețu’s Colony
The Colony was part of the bigger project, entitled The Greater Good, developed in 2010-2012. It started as a large series of oil painting on canvas regarding the idea of freedom and alternative constructions. The artist has a self-assumed discourse focused on imaginary architecture, be it blockhaus types or Postmodern, a not yet existing mixture of marble fragments of anatomic shapes with a functionalist dimension. The bodies are designed to be inhabited by the imaginary citizens of the sea-shore or of the islands projected by the artist. The Colony is also about property and liberal values. It is a slight irony about the natural inclination of man to restrict himself from freedom and to create borders and limitations that do not exist in nature. It is also about segregation and empowerment in building a community. The work Ghetto, for example, depicts an imaginary crowded fortress with similar buildings that contains a ghetto right in the middle. It can be the result of voluntary segregation or a metaphor for the narrow core of a community’s elite.

Iulia Nistor’s Eco-geographies
Iulia Nistor’s eco-geographies combine the photographic image with the matrix of ecography, proper to medical imaging, and the filter of memory superposes on these formats and becomes, for an instance, the same with the filter of the inner-reading equipment. The images in black and white with their foggy ambiguity ressemble, one by one, with no descriptional intention, cities visited by the artist, in a strictly subjective stream of consciousness. The upside-down fan shape of ecographies, in which the images were recorded, frames the still image and transforms it into an atypical locket. The eco-geographies are contention organs, tissue formations that can be sonographically and tactile investigated. The basic photographs were taken during the artists’ latest travels to Italy, Romania and Brazil.
The Eco-geographies were part of the exhibition Non-Sense, the artists’ first solo show, opened in Bucharest in the summer of 2013. Besides photography, the artist also works with other media, such as painting and installation. Her process of painting is essentially cerebral, the artist reconstructs reality by instinctively choosing fragments of thoughts, of visual instances, that she recomposes in empty, transparent spaces. These blanks are made with transparent gesso and they allude the difference between the fragment and the whole, the delicacy of detail and the immensity of the set.

Alexandru Radvan’s Ulysses
Alexandru Radvan depicts autobiographic and parallel life events within his figurative approaches, making a very personal portrait of the ancient hero. His intensely vigorous, but emotional depictions of the male human figure interfere with a more archaic and static representation of the female, seldom seen as a totemic and highly idolatrous physical body.
The series entitled Ulysses (started in 2010) made a very surprising twist from the realistic, objective need of representing historically unknown, naturalistic portraits, to the subjective, inner need of showing the most accurate face of an emotionally attached character.  ‘The man who’ve been anywhere, saw everything and forgotten nothing’ idea, to gently paraphrase James Joyce’s insights in his famous novel Ulysses, is also present in Alexandru Radvan’s works created on this endless and fanciful subject, of going to a place you belong to and of finding one’s true self. He often depicted the portrait of a middle-aged man, with a fatigued and sometimes bored facial expression, whose aim is to arrive home after a long and scattered voyage. The encounter with a long-awaited significant other is also one of the main motifs of his newly discourse on Ulysses’ adventurous life.

Simona Vilau’s Unsent Postcards
The recent works on paper and canvas (2011-2013) are bitter-ironic images on life, death, love, pain, waiting, conflict, confusion, superstition. Being situated somewhere between humor, sadness and doubt, they build a fragmented inner landscape similar to a dissipated, large notebook, with lots of white pages, bound to be yellow in time. The Unsent Postcards are drawings with a destination, yet unsent. Being torn apart from various notebooks belonging to the artist, the drawings weren’t planned to be shown in a specific public display, they were only designed to tell stories and momentary impressions. Most of the drawings are dedicated to somebody, friends or family, but some of them are also self-dedicated. The main influences come from literature and everyday life, where one could find a huge amount of emotional energy and all the sparkles created by intense feelings. Max Blecher, James Joyce, Milorad Pavic, Virginia Woolf’s rolling figures appear as transitory recollections in these drawings, only to name a few of them. (Simona Vilau, June 2013)

_____________________________________________________________________________

A presente exposição reúne obras da autoria de quatro artistas romenos, Mihail Coșulețu, Iulia Nistor, Alexandru Rădvan e Simona Vilău, que retratam a ideea de universos paralelos. A Torre de marfim, a clássica, banal metáfora do isolamento por cima da agitação mundana encontra equilíbrio na mais recente metáfora do esconderijo seguro, um outro lugar do auto-isolamento, no interior do mundo, nas suas tripas, onde esta caverna se pode tornar num túnel. A partir deste esconderijo, o próximo destino é aonde a imaginação nos levar. Quando um artista não está inteiramente implicado na dinâmica do ativismo social, mas, no entanto, continúa a ser sensível aos movimentos sociais e mudanças do seu tempo, a sua posição simbólica está no cruzamento entre o real, o imaginário e a recordação. A viagem sem interrupção de uma dimensão para outra cria visões influenciadas pela paixão de descobrir novos mundos no interior, durante viagens reais ou imaginárias ou, muitas vezes, enquanto se decifra a experiência de outros autores.

Mihail Coșulețu: A Colónia
A Colónia integrou um projeto extenso, chamado The Greater Good (2010-2012). Este projeto é composto por uma série numerosa de pinturas sobre tela, que descrevem a liberdade e os constructos alternativos. O artista tem um discurso auto-assumido, concentrado nas arquiteturas imaginárias, sejam elas inspiradas pelas tipologias modernistas blockhaus, ou pelas combinações pós-modernas de fragmentos estatuários em mármore ou granito, que acabam por se tornarem anatomias com dimensão funcionalista. Os corpos servem para serem habitados pelos cidadãos imaginários das costas e ilhas projetadas pelo artista. A Colónia refere-se também às propriedades e aos valores liberais. Representa uma ironia fina, dirigida à inclinação natural do indivíduo de se privar da sua liberdade e de criar fronteiras e limitações que não existem na natureza. Trata-se, igualmente, de uma segregação e abuso de poder, que aparecem durante a construção de uma comunidade. Por exemplo, a obra Ghetto descreve uma cidade-fortaleza imaginária, cheia de edifícios no mesmo estilo, com um ghetto mesmo no meio. Pode ser resultado da segregação voluntária ou uma metáfora para descrever a estreiteza do espaço que uma elite possui numa comunidade.

Iulia Nistor: Endocosmos
As Ecogeografias de Iulia Nistor combinam a imagem fotográfica com a matriz da ecografia, correspondente à imagística medical, e o filtro da memória sobrepõe-se a estes moldes e  torna-se, por instante, no mesmo filtro aparelho de leitura do interior. O preto e branco das imagens e a sua ambiguidade nublada lembram-nos pouco a pouco, sem uma intenção descritiva, cidades visitadas pela artista, num fluxo da memória estritamente subjetivo. A forma de leque, virado ao contrário das ecografias, em que foram registadas as imagens, coroam o enquadramento tornando-o num medalhão atípico. As ecogeografias são órgãos de contenção, formações tissulares que podem ser investigadas de forma sonora e táctil. As fotografias em que se baseou a artista foram tiradas nas suas recentes viagens à Itália, Roménia e Brasil. As obras integraram a exposição Non-Sense, a primeira exposição individual da artista, aberta em Bucareste no verão de 2013. Além da fotografia, a artista pinta e faz instalações. O ato de pintar é essencialmente cerebral, a artista reconstrói a realidade, escolhendo de forma instintiva fragmentos de pensamentos, instantes visuais que ela recompõe em espaços vazios, transparentes. Estes vazios foram feitos com gesso transparente e aludem a diferença entre o fragmento e o todo, entre a delicadeza do detalhe e a intensidade do todo.

Alexandru Rădvan: Ulisses
Nas suas mais recentes obras figurativas, Alexandru Rădvan descreve eventos possíveis num universo paralelo, com uma fina marca autobiográfica, retratando de maneira muito pessoal o herói da antiguidade. As figuras masculinas vigorosas, mas ao mesmo tempo emotivas e frágeis, interferem com as descrições mais arcaicas e estáticas das figuras femininas, que aparecem muitas vezes como corpos físicos intensamente idolatrados, totémicos. A série inspirada por Ulisses (começada em 2010) diferencia-se das suas obras precedentes; a necessidade de uma representação objetiva, em retratos realistas, de figuras de personalidades históricas, passa a ser substituída por uma abordagem muito mais subjetiva, interiorizada, na ideia de representar a mais verídica fisionomia de uma personagem simbólica, ao qual o autor está emocionalmente ligado. Quem foi a todo o lado, viu tudo e nada esqueceu, segundo James Joyce, autor do romance Ulisses, presente nas obras de Alexandru Rădvan, que aborda este tema atrativo e interminável, do retorno para um lugar pessoal do reencontro de um eu que fez as pazes consigo próprio. O artista retrata um homem de meia-idade, com uma expressão facial muitas vezes cansada e aborrecida, cujo objetivo é chegar a casa depois de uma longa viagem cheia de peripécias. O reencontro com a sua muito amada parceira é outro motivo deste discurso sobre a vida aventureira desta personagem da antiguidade.

Simona Vilău: Postais não enviados
As recentes obras em papel e tela (2011-2013) são imagens irónicas e amargas sobre vida, morte, amor, dor, espera, conflito, confusão, superstição. Situadas entre humor, tristeza e dúvida, elas compõem uma paisagem interior fragmentada, à semelhança das páginas espalhadas de um caderno, com muitas páginas brancas, que se tornarão amarelas com o passar do tempo. Os Postais não enviados são desenhos com destinatário, ainda não enviados. Tirados de vários cadernos com os desenhos da artista, eles não foram feitos para serem mostrados ao público, mas apenas para contar histórias e impressões de momento. A maioria dos desenhos são dedicados a alguém, amigos ou membros da família, mas outros são  auto-dedicados. A maior influência advém da literatura ou do dia-a-dia, onde muitas vezes encontramos uma quantidade enorme de energia emocional e todas as faíscas criadas por esses sentimentos intensos. Max Blecher, James Joyce, Milorad Pavic, Virginia Woolf são figuras transitórias que figuram nos desenhos, ora de forma alusiva, ora como citação. (Simona Vilău, junho de 2013)

_______________________________________________________________________________

Această expoziție aduce împreună lucrări semnate de patru artiști români, Mihail Coșulețu, Iulia Nistor, Alexandru Rădvan și Simona Vilău, care abordează ideea universurilor paralele în discursurile lor artistice. Turnul de fildeș, clasica, banala metaforă pentru izolarea cuiva deasupra furnicarului lumii este echilibrat de mai recenta metaforă a ascunzătoarei sigure, un alt loc al auto-izolării, aflat înăuntrul lumii, în intestinele sale, acolo unde această cavernă poate deveni tunel. Din această ascunzătoare, următoarea destinație poate fi oriunde ne poartă imaginația. Atunci când un artist nu este cu totul implicat în dinamica activismului social, dar e sensibil la mișcările sociale și schimbările vremurilor în care trăiește, poziția simbolică a  acestuia poate fi situată cu ușurință la intersecția dintre real, imaginar și memorat. Călătoria neîntreruptă dintr-o dimensiune în alta creează viziuni influențate de pasiunea de a descoperi noi lumi în interior, în timpul unor călătorii reale sau imaginare sau, adesea, în timpul descifrării experiențelor altori autori.

Mihail Coșulețu: Colonia
Colonia a făcut parte dintr-un proiect extins, intitulat The Greater Good (2010-2012). Acest proiect constă într-o serie generoasă de picturi în ulei, ce abordează ideea libertății și a constructelor alternative. Artistul are un discurs autoasumat ce se concentrează asupra arhitecturilor imaginare, fie ele inspirate din tipologiile moderniste blockhaus, fie din melanjurile postmoderne de fragmente statuare istorice din marmură sau granit, ce sfârșesc prin a deveni anatomii cu dimensiune funcționalistă. Corpurile sunt destinate locuirii de către cetățenii imaginari de pe țărmurile și insulele proiectate de artist. Colonia este și despre proprietate și valori liberale. Este o ironie fină adresată înclinației naturale a omului de a se priva de libertate și de a-și crea granițe și limitări care nu există în natură. Este, de asemenea, vorba despre segregație și abuz de putere, ce apar în timpul construirii unei comunități. Lucrarea Ghetto, spre exemplu, descrie un oraș-fortăreață imaginar, aglomerat cu clădiri asemănătoare ca stil, ce are un ghetou chiar în mijloc. Poate fi rezultatul segregației voluntare sau o metaforă pentru îngustimea spațiului elitei dintr-o comunitate.

Iulia Nistor: Endocosmos
Ecogeografiile Iuliei Nistor combină imaginea fotografică cu matrița ecografiei, specifică imagisticii medicale, iar filtrul memoriei se suprapune pe aceste formate și devine, pentru moment, același cu filtrul aparatului de citire a interiorului. Alb-negrul imaginilor și ambiguitatea lor cețoasă ne amintesc pe rând, dar fără o intenție descripitivă, de orașe vizitate de artistă, într-un flux al memoriei strict subiectiv. Forma de evantai răsturnat a ecografiilor în care au fost înregistrate imaginile finisează cadrul și îl transformă într-un fel de medalion atipic. Ecogeografiile sunt organe de contenție, formațiuni tisulare care pot fi investigate sonoro-tactil. Fotografiile de la care a pornit artista au fost făcute în recentele sale călătorii în Italia, România și Brazilia. Lucrările au făcut parte din expoziția Non-Sense, prima expoziție personală a artistei, deschisă la București în vara lui 2013. Pe lângă fotografie, artista lucrează și în alte medii, precum pictura și instalația. Procesul picturii sale este esențialmente cerebral, artista reconstruiește realitatea alegând instinctual fragmente de gânduri, de instanțe vizuale pe care le recompune în spații goale, transparente. Aceste goluri sunt realizate cu gesso transparent și fac aluzie la diferența dintre fragment și întreg, dintre delicatețea detaliului și imensitatea întregului.

Alexandru Rădvan: Ulise
Alexandru Rădvan descrie evenimente posibile dintr-un univers paralel, cu fină tentă autobiografică, în recentele sale abordări figurative, realizând un portret foarte personal al eroului antic. Figurile masculine foarte viguroase, dar în același timp emotive și fragile interferează cu descrierile mult mai arhaice și statice ale figurilor feminine, care apar adesea sub forma unor corpuri fizice intens idolatrizate, totemice. Seria inspirată de Ulise (începută în 2010) e diferită față de lucrările sale precedente; nevoia de a reprezenta obiectiv, în portrete realiste, figurile unor personalități istorice este înlocuită de o abordare mult mai subiectivă, lăuntrică, de a reprezenta cea mai veridică fizionomie a unui personaj simbolic, de care autorul este atașat emoțional. “Omul care a fost peste tot, a văzut totul și nu a uitat nimic”, ca să-l parafrazăm pe James Joyce, autorul celebrului roman Ulise, apare și în lucrările lui Alexandru Rădvan, care glisează pe acest subiect atractiv și interminabil, al întoarcerii într-un loc propriu și al regăsirii sinelui împăcat. Artistul portretizează un bărbat de vârstă medie, cu o expresie facială adesea ostenită și plictisită, al cărui scop suprem este să ajungă acasă după o călătorie lungă și plină de peripeții. Întâlnirea cu mult-îndrăgita sa parteneră este un alt motiv al acestui discurs despre viața aventuroasă a personajului antic.

Simona Vilău: Vederi netrimise
Lucrările recente pe hârtie și pânză (2011-2013) sunt imagini ironic-amare despre viață, moarte, iubire, durere, așteptare, conflict, confuzie, superstiție. Situate între umor, tristețe și dubiu, ele compun un peisaj interior fragmentat, asemănător filelor disipate dintr-un caiet, cu multe pagini albe, ce se vor îngălbeni în timp. Vederile netrimise sunt desene cu destinatar, încă netrimise. Fiind rupte din caiete diverse cu desenele artistei, acestea nu au fost realizate cu scopul de a fi arătate neapărat publicului, ci doar pentru a istorisi povești și impresii de moment. Majoritatea desenelor sunt dedicate cuiva, prieteni sau membri ai familiei, dar unele sunt și auto-dedicate. Influența majoră vine din literatură și viața de zi cu zi, unde adesea găsim o cantitate enormă de energie emoțională și toate scânteile create de aceste sentimente intense. Max Blecher, James Joyce, Milorad Pavic, Virginia Woolf sunt figuri tranzitorii care apar în aceste desene, fie ca aluzie, fie ca citat, ca să specificăm doar câteva. (Simona Vilău, iunie 2013)