Art Nouveau: cea mai elegantă expoziţie a anului la Peleş
Sinaia, România, 11 septembrie, 2013: Muzeul Naţional Peleş anunţă deschiderea celei mai elegante expoziţii a anului, “Art Nouveau 110 ani în România”, pe 21 septembrie 2013.
Echinocţiul de toamnă aduce o nouă expoziţie la Castelul Peleş. Anii 1900 au constituit pentru Europa artistică o transformare de mentalitate şi o cotitură importantă prin apariţia unei concepţii stilistice novatoare, stilul Art Nouveau. Principesa Maria îşi asumă stilul, în esenţa sa nonconformistă şi spectaculoasă până la a-şi crea aura unui personaj Art Nouveau: ea comandă arhitectului Liman şi decoratorului vienez, Bernhard Ludwig interioare luminoase, primitoare, decorate după gustul său, cu elemente de stil bizantin, motive celtice, motive tradiţionale româneşti şi o distribuţie a spaţiilor subordonată arhitecturii moderne.
Stilul Art Nouveau a definit deopotrivă sfârşitul şi începutul unui secol, conferind personalitate unei epoci şi cuprinzând toate genurile artistice legate de ambientul exterior sau interior.
Regina Elisabeta şi mai ales regina Maria a României au completat colecţia Casei regale, constituită iniţial de regele Carol I, cu achiziţii importante de piese Art Nouveau, reunite în mod fericit la castelul Pelişor din Sinaia.
http://peles.ro/art-nouveau-110-ani-in-romania/

Muzeul Naţional Peleş – Sinaia – str. Aleea Peleşului nr. 2 – www.peles.ro
tel: 0244 310 918 | fax: 0244 312 416 | contact@peles.ro

DESPRE MUZEUL NAŢIONAL PELEŞ
Fostă reşedinţă de vară a regelui Carol I  şi a reginei Elisabeta, Peleşul devine “leagănul dinastiei naţionale”, loc de decizii politice şi important centru cultural-artistic european al vremii. Organizat ca muzeu în anul 1953, Castelul Peleş constituie unul dintre marile tezaure de artă ale României şi este important, în egală masură prin colecţiile sale de artă decorativă, arme, arta plastică, precum şi prin componenta istorico-memorialistică.
A fost dechis pentru public pâna în anul 1975, când a fost inclus într-un program amplu de restaurare, timp de 15 ani, iar din 1990 a fost redeschis ca muzeu.
Conform Memorandumului de înţelegere semnat între reprezentanţii Casei Regale a României şi cei ai Ministerului Culturii, la 1 martie 2007, imobilele Peleş şi Pelişor au fost retrocedate Familiei Regale române, iar patrimoniul mobil face parte din patrimoniul naţional şi nu au facut obiectul retrocedării. Familia Regală a închiriat statului cele două imobile care funcţionează ca muzee, administrate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

DUBLĂ ANIVERSARE LA CASTELUL PELIŞOR

În anul 2013 se împlinesc 110 ani de la inaugurarea castelul Pelişor şi 20 de ani de când acesta şi- a deschis porţile pentru publicul larg, devenind muzeu.
Castelul Pelişor a fost construit între anii 1899-1902, de către arhitectul ceh Karel Liman (1855-1929) la comanda regelui Carol I, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria.
Inaugurat un an mai târziu, la 24 mai 1903, castelul păstrează amintirea pregnantă a celei care avea să devină regina tuturor românilor, regina Maria, a regelui Ferdinand “întregitorul de neam” şi a copiilor acestora.
În Actul inaugural al castelului, pictat de Maria pe pergament se consemnează:
“ Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am în această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor.”
La sărbătoarea inaugurării au fost prezenţi alături de monarhi şi  principii moştenitori, arhimandritul Nifon, ofiţeri superiori ai armatei române, personalităţi din lumea politică şi culturală, numeroşi localnici.
Anii 1900 au constituit pentru Europa artistică o transformare de mentalitate şi o cotitură importantă prin apariţia unei concepţii stilistice novatoare, stilul Art Nouveau. Principesa Maria îşi asumă stilul, în esenţa sa nonconformistă şi spectaculoasă până la a-şi crea aura unui personaj Art Nouveau; ea comandă arhitectului Liman şi decoratorului vienez Bernhard Ludwig interioare luminoase, primitoare, decorate după gustul  noului stil, cu elemente bizantine, motive celtice, motive tradiţionale româneşti şi o distribuţie a spaţiilor subordonată arhitecturii moderne.
După anul 1948, castelul Pelişor este preluat de către statul român, devenind Casă de creaţie a scriitorilor, compozitorilor şi artiştilor plastici din România.
Urmare a unei îndelungate cercetări de arhivă, după anul 1989, grupul de specialişti ai M.N. Peleş  a reuşit să reconstituie un spaţiu princiar şi regal, pe baza documentelor fotografice de arhivă şi respectând în bună măsură şi inventarul iniţial, redând  patrimoniului cultural naţional o reşedinţă de importanţă istorică. Astfel, spaţiul muzeal românesc s-a îmbogăţit cu un monument de artă unic în România prin interioarele sale, decorate în stilul specific reginei Maria. Muzeul a fost inaugurat  în luna februarie 1993.
De două decenii, Pelişorul justifică pe deplin speranţele publicului şi încrederea pe care amatorii de artă i-au acordat-o: aici s-au organizat expoziţii temporare, un parteneriat cultural expoziţional cu Muzeul de Artă din  Liège – Belgia, manifestări ştiinţifice care au îmbogăţit prin valoarea lor datele istorice despre perechea regală Ferdinand şi Maria şi au valorificat colecţia de artă, subliniind astfel menirea muzeului. Douăzeci de ani reprezintă doar un început, adevărat foarte promiţător, concludent însă pentru un muzeu care s-a creat şi s-a afirmat, dovedindu-şi din plin rolul său în educarea şi renaşterea spirituală a vizitatorilor.
Cu prilejul acestei aniversări, Muzeul Naţional Peleş organizează expoziţia “Art Nouveau – 110 ani în România”, o sărbătoare a acestui curent artistic.
Expoziţia îşi propune să reunească cele mai reprezentative piese ce se înscriu în stilistica Art Nouveau, prezente în colecţiile muzeului, multe dintre ele fiind ilustrative pentru gustul artistic al reginei Maria. Ideile acesteia privind decoraţia de interior au fost puse în operă de Karel Liman, un arhitect puţin cunoscut în România, dar care este creatorul unuia dintre cele mai importante ansambluri monumentale din ţară, reşedinţa regală de la Sinaia.
Stilul Art Nouveau a definit deopotrivă sfârşitul şi începutul unui secol, conferind personalitate unei epoci şi cuprinzând toate genurile artistice legate de ambientul exterior sau interior.ARTA 1900

Arta 1900 a înflorit la răscruce de veacuri, situându-se între istorismul secolului al XIX-lea şi revoluţia artistică a secolului al XX-lea. A fost o mişcare autonomă, atotcuprinzătoare, de o putere şi o amploare rar întâlnite în istorie. Meritul ei principal a fost acela de a fi încercat să construiască o nouă sinteză, modernă a artelor.
Pentru spiritele progresiste ale vremii, “copiii noului veac”, toată efervescenţa noilor curente artistice era cuprinsă în vocabula “noul” – Art Nouveau, Nieuwe Kunst, ea echivala cu modernismul – Modern Style, Stile Modernista. Ceea ce în gândirea înaintată a vremii era sinonim cu nonconformismul, cu desprinderea şi eliberarea de academismul istoricist.
Arta anilor 1900, aflată sub semnul tinereţii, a cuprins, în numai 20 de ani (1885 – 1905), toată Europa şi America de Nord, atingând şi Extremul Orient (mai ales Japonia) şi a marcat puternic tot ceea ce ţinea de expresia vizuală: arhitectură, arte aplicate şi industriale, pictură, sculptură, grafică, decoraţie scenică.
Diversitatea titulaturilor prin care se afirmă acest stil demonstrează marea sa putere de pătrundere, astfel că în Franţa el are mai multe denumiri: Art Nouveau, Style Guimard, Style Métro, Style Jules Verne, Ècole de Nancy etc; în Belgia: Coup de Fouet, Style Horta, Style Belge etc; în Germania: Jugendstil, Sezession sau Secession, Lilenstil, Wellenstil, Baudwurmstil; în Austria se va numi Sezession sau Secession, Wagnerstil, Hoffmanstil, Wiener Werkstatte; în Anglia: Modern Style, Morris Style, Liberty Style, Glasgow Style, Studio Style; în Italia: Stile Floreale, Stile Liberty, Stile Vermicelli; în Spania: Stile Modernista, Stile Joventud, Stile Gaudi; în Ungaria: Szecessziô, Stil Lecchner Ödön; în Olanda: Nieuwe Kunst, iar în S.U.A. : Tiffany Style, Saracenic Style; şi Japonia:  Nakuba – Karai.
William Morris, fondatorul mişcării “Arts and Crafts”, lansa sloganul “arta în toate”, cerând “instalarea frumuseţii în obiectele de uz cotidian”, dar şi în aspectul oraşelor, între altele prin arhitectură şi afişe. Arta afişului se naşte în cadrul Artei 1900. Regina Maria era la curent cu noile tendinţe artistice, ea fiind abonată la diverse reviste de decoraţiuni interioare ale epocii.
Prin pătrunderea artei în viaţa de toate zilele, aceasta devenea mai accesibilă, mai frumoasă, mai plăcută, mai comodă. Arta trebuia deci, să aibă o tendinţă funcţională şi pentru aceasta forma trebuia conciliată cu necesitatea. De aici se naşte un alt principiu al Artei 1900:  “utile cum dolci”.
Aspectul raţional nu trebuia să-l excludă pe cel simbolic, care proiecta asupra obiectelor starea sufletească a artistului, animându-le cu un dinamism uman. Căci, simbolurile sunt o manifestare a spiritului uman care exprimă, într-o formă distilată, afectivitatea şi dorinţa, cele cunoscute şi cele visate, conştientul şi inconştientul.
Arta 1900 îmbogăţeşte valenţele spaţiului, transformându-l astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorului. Apariţia electricităţii, utilizarea pe scară largă a sticlei sau fierului în decoraţiunile interioare conferă încăperilor mai mult confort, dar şi admirabile calităţi estetice.
Ca formă de expresie, Arta 1900 foloseşte laitmotivul liniei arcuite, mişcarea curbilinie, ondulatorie, ce aminteşte de plantele marine, liane şi alge, dar şi formele geometrice, rectangulare, epurate proprii Şcolii din Glasgow, celei din Viena sau unor şcoli scandinave. Emile Gallé, fondatorul Şcolii din Nancy îmbogăţeşte stilul cu o viziune suprasimbolistă, naturalistă.
ART NOUVEAU  ÎN CASTELUL  PELIŞOR

Arhitectul noului palat de la Sinaia a fost numit cehul Karel Liman, recomandat de celebrul său coleg francez, Charles Lecompte de Noüy. Liman studiase la Praga şi München, îmbogăţindu-şi experienţa la castelele Hohenlohe din Jabrino – Tatra şi respectiv Rotschild din Viena. În anul 1894, acesta iniţiază la Sinaia un program de redecorare, recompartimentare şi augmentare a Castelului Peleş.
Era perioada în care se manifesta distinct contradicţia dintre gustul pentru construcţii greoaie, încărcate, tributare istorismului şi posibilităţile izvorâte din avântul noului suflu industrial, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când s-au impus materiale de lucru novatoare precum sticla şi fierul, ce vor influenţa întreaga viziune arhitecturală a epocii. În construcţia Palatului Pelişor se simt deopotrivă cele două orientări. Păstrând aspectul exterior al clădirii, în spiritul arhitecturii specifice zonei Pădurea Neagră, Liman organizează spaţiul interior conform noii concepţii despre habitat, bazată pe coordonate ale luminii şi aerului ce intră în relaţie directă cu nevoile naturii umane, devenind deosebit de funcţional.
Fiecare din cele 70 de încăperi, au caracteristici proprii, atât din punct de vedere formal – decorativ cât şi structural arhitectonic; luminatoarele şi vitraliile ferestrelor stabilesc relaţia interior-exterior într-un joc de umbră şi lumină. Soluţiile arhitecturale şi inginereşti ale cehului Karel Liman vădesc similitudini cu inovaţiile contemporanului său, arhitectul belgian Victor Horta. Difuzarea şi receptarea spiritului şi conceptelor Art Nouveau a fost posibilă, mai ales prin circulaţia publicaţiilor vremii. În biblioteca Muzeului Naţional Peleş se păstrează o mare parte din colecţia revistei de informare şi documentare „Deutsche Kunst und Decoration”, fondată în 1897.
Dintre interioarele Palatului Pelişor se distinge, cu certă valoare de unicat, „Camera de aur” a reginei Maria. Descoperim aici, emblematic, fascinaţia pe care miturile celtice şi scandinave au exercitat-o asupra „Reginei Artiste” numită de Hanna Pakula „Ultima romantică”; interiorul camerei este marcat de bolţi cu arcuri în ogive, ce se îmbină într-un luminator, decorat cu o monumentală cruce celtică (motiv reluat şi în alte interioare). Solemnitatea artistică a acesteia e contrabalansată de mişcarea ritmic-fluentă, zoomorf-vegetală a entrelac-urilor. Mitologia celtică a inspirat deopotrivă un alt element decorativ – ramura de ciulin – care acoperă în întregime pereţii Camerei de aur, motiv realizat în stuc aurit. Considerat în Scoţia simbolul regenerării şi al veşniciei, ramura de ciulin este de asemenea emblema Lorenei, a oraşului Nancy, oraşul lui Emile Gallé, a fraţilor Daum şi a altor artişti reprezentativi ai curentului Art Nouveau. Multe dintre piesele de artă decorativă din anii 1900 sunt decorate cu aceste elemente descrise în spaţiul plin de încărcătură simbolică al „Camerei de aur”. În primul rând, piesele de bronz ale artistului vienez Gustav Gurschner, premiat la Expoziţia Universală de la Paris (1900) cu o medalie de argint şi una de bronz; în colecţia Muzeului Naţional Peleş se află o garnitură de vase decorate cu motivul crucii celtice, entrelac-uri şi motive zoomorfe. Piesele artistului austriac se remarcă prin imaginaţia şi perfecţiunea realizării tehnice, chiar şi atunci când atenţia sa se îndreaptă spre obiecte de uz cotidian, servicii de birou, coupe-papier-uri. Simţul formei, al modelajului îl definesc pe Gurschner – sculptorul. El alege de cele mai multe ori în decoraţie chipul feminin delicat şi sensibil.
Pe aceleaşi coordonate stilistice se înscriu piesele semnate de orfevrul münchenez Max Ströble; pocalele sale din argint ciocănit înnobilate cu pietre semipreţioase sunt decorate cu entrelac-uri, aspectul lor oscilând de multe ori între decorativul laic şi al obiectului de cult.
Se cuvine remarcat serviciul de lavoar al reginei Maria, atribuit americanului Louis Comfort Tiffany: piesele din aramă ciocănită au forme austere, ordonate, fiind decorate cu motivul crucii gamate, acoperite cu email în tonuri violente de albastru cobalt şi verde smarald.
În sfârşit atragem atenţia asupra colecţiei de sticlărie semnată Emile Gallé. Se află aici piese remarcabile: delicatul „Clair de lune”, datată 1900,  precum şi „Muza paradisiacă”, una dintre piesele rarissime ale acestui magician al sticlei, dar atât de reprezentativă pentru creaţia Art Nouveau.