Licitatie Goldart – joi, 6 iunie
COMUNICAT DE PRESĂ
Pictura românească de la Leon Alexandru Biju la Theodor Pallady în licitația GOLDART de joi 6 iunie.
Casa de licitații GOLDART invită colecționarii și iubitorii de artă joi 6 iunie, la ora 19.00, la Hotel Marshal Garden, la licitația “Pictura românească de la L. A. Biju la Th. Pallady ”. O paletă largă de nume reprezentative ale picturii și graficii românești din secolele XIX-XX, acoperind tendințe și genuri dintre cele mai variate, figurează pe lista licitației din 6 iunie a Casei Goldart. Expoziția lucrărilor din licitație va putea fi vizitată la Hotel Marshal Garden din Calea Dorobanți 50 B, miercuri 5 iunie.
De la lucrările figurative și pitorești de expresie grigoresciană, până la operele ilustrative pentru ideea de experimentalism – iubitorii de artă își pot satisface cele mai exigente gusturi. Toate lucrările prezente la licitație cât și informații detaliate despre fiecare se găsesc în catalogul licitației, ce poate fi descărcat de pe site-ul goldart.ro.
Peisaje încântătoare sunt imortalizate sub penelul artiștilor Dan Hatmanu, Lucian Grigorescu, Mihai Simonidy, Vasile Ștefan, Leon Al. Biju, Adam Bălțatu, C. Petrescu Dragoe, Samuel Mützner, R. Schweitzer Cumpăna, Al. Istrati, etc.
Figura umană, în diferitele ei ipostaze, este surprinsă în lucrările lui Sava Henția, Jean Neylies, Eustațiu Stoenescu, G.D. Mirea, Iosif Iser, Ctin. Gănescu, Gh. Zamphiropol Dall, Octav Angheluță, , Ion Țincu, Zamfir Dumitrescu.
Nu mai puțin se remarcă prin calitățile lor plastice naturile statice semnate de Mihai Cismaru, Mircea Ciobanu, Oskar Nagy, C. Artachino, Calin Alupi, Francisc Bartok, Petre Velicu.
O superbă natură moartă de Theodor Pallady, estimată între 27000-30000 euro, din colecția compozitorului Gheorghe Dumitrescu, va putea fi admirată și licitată pe 5 iunie, în licitația GOLDART.
Răsfoind catalogul licitației cu numărul 108, regăsim și o scurtă pledoarie pentru “o altfel de artă” și tot aici, în strânsă legătură, o descoperim în “Portret de colecționar“ pe Marina Dimitropoulos, unul dintre cei mai importanți colecționari de artă contemporana românească.
Așadar, licitația de pe 6 iunie 2013, de la Hotel Marshal Garden, “este dedicată celor conștienți că o lucrare de artă te forțează să înmagazinezi istoria, normele și sentimentele vremii creării ei. Te face altfel de om. Altfel de posesor sau creator de artă.“ (Catalog Goldart 108, goldart.ro)
Expoziția lucrărilor din licitație va putea fi vizitată după următorul program:
– miercuri 5 iunie la Hotel Marshal Garden (Sala Safir) din Calea Dorobanți 50 B;