Dan Popescu in galeria H’art (foto: Mihai Constantin)

Am descoperit cu placere si interes ceea ce pare a fi un blog nou al proprietarului H’art Gallery Dan Popescu. Redau si eu aici cele trei postari cu urarea “la mai multe” (MC)

Dan Popescu despre Dan Popescu:

“Dan Popescu este galerist. S-a nascut într-o zi de toamnă, în anul 1974. Evenimentul din 1989 i-a deschis ochii asupra propriei persoane.
N-a mai luat în serios liceul economic pentru că începuse să citească filosofie. A urmat mai apoi Facultatea de Filosofie. A vrut sa fie profesor și, vreme de aproape 10 ani, a predat filosofie și estetică și alte inutilități în învățământul superior. La un moment dat a devenit galerist înființând H’art gallery în 2002. După doi ani de lucru cu artiștii a renunțat să mai fie „cadavru didactic”. De atunci este doar galerist. În fiecare zi se gîndește să se retragă. Crede că arta nu e în criza, ci e criză.”

24 apr 2013: Dan Popescu “Învăţături pentru tinerii galerişti”

Eu sunt galerist. Am devenit printr-un accident pe care l-am luat aşa de mult în serios încît de aproape 11 ani îl consider destin. Prima parte din viaţă am crezut că voi fi profesor de filosofie. De acelasi autor Arta contemporană – dilemele vin odată cu abundenţa Curatorul – un decalog neserios La un moment dat profesoratul nu s-a mai justificat. Arta a apărut ca o soluţie existenţială plauzibilă. În continuare cred că ea trebuie privită ca atare.

Prin 2002, cînd nu exista nici urmă de piaţă de artă şi nici speranţă, să imaginezi o galerie era donquijotism curat. De atunci s-au întîmplat multe. A apărut un fel de mică piaţă pentru arta contemporană şi galeriile apar destul de uşor. Multe se desfiinţează la fel de uşor. În condiţii de criză oamenii care preţuiesc banii brusc încearcă să-i salveze investind în artă. Ce ar fi de ştiut pentru noii galerişti?

Mai întîi dacă vreţi să scoateţi bani rapid dintr-o astfel de întreprindere mai bine vă deschideţi un atelier de rame. Se cîştigă infinit mai bine.

Încercaţi să aveţi spaţiul propriu sau chirie foarte mică şi sustenabilă.

Nu lucraţi cu mai mult de 10 artişti la un moment dat. Începeţi cu cei de vîrsta voastră.

Fiecare gest curatorial trebuie justificat.

Priviţi Academia de Arte şi UAP-ul ca pe nişte inamici. Din igienă dacă nu din convingere.

Încercaţi să nu daţi lucrări la licitaţii. Creşteţi cota doar prin mijloace artistice nu prin speculaţii. Nu uitaţi: casele de licitaţii sunt „fast food”, în vreme ce o galerie e un restaurant „slow food”.

Radicalismul în promovarea artei e întotdeauna benefic.

Informaţi-vă! Însă, nu vă faceţi iluzii – în Vest nu-i mai bine ca aici.

Aşteptaţi-vă să daţi faliment cel puţin o dată. Reinventaţi-vă. Arhivaţi totul.

La un moment dat puneţi-vă întrebarea sinceră: sunteţi pe „cerceteişăn” sau sunteţi pe „combineişăn”?

În altă ordine de idei sunt de părere că „Ţeapa” lui Ghilduş şi “Calul” lui Codre din Piaţa Revoluţiei precum şi „Paiaţele” lui Bolborea ar trebui topite. Să facem din statui… tunuri.

Citeste mai mult: adev.ro/mlrhxe

Dan Popescu cu unul dintre artistii sai din portofoliu, Florin Ciulache (foto: Mihai Constantin)

26 apr 2013: Dan Popescu “Curatorul – un decalog neserios”

Ei bine v-aţi prins, nu e vorba de curatorul care cîntă în corul bisericii ci e vorba despre acel personaj care se presupune că face munca de cercetare şi organizare a unei expoziţii. Într-o proporţie covîrşitoare curatorul e de sex feminin. În interiorul unei galerii acest rol este de multe ori preluat de către galerist. Aşa că vă pot da nişte „indicăţii” preţioase vorba personajului antedecembrist de josnică amintire Astfel:

1. Încercaţi să nu organizaţi expoziţii de grup. Chiar dacă aveţi senzaţia că ideea e originală, în mod aproape sigur nu e. Nu veţi reuşi decît să organizaţi o expoziţie de tipul „flori, fete sau baieţi” sau… nuduri sau … animale.

2. Dacă tot sunteţi curator femeie, deşi o îmbrăcăminte „ decoltată” poate atrage atenţia pe termen scurt, „a la long” e contraproductiv.

3. Lucraţi cu maximum 4 sau 5 artişti. Intraţi în detalii.

4. Sunteţi un servitor al artei, nu vioara principală.

5. Orice gest de organizare trebuie să fie justificat în demersul artistului. Nimic gratuit.

6. În textul expoziţiilor evitaţi să-l citaţi pe Baudrillard, Zizek sau Debord.

7. Nu inventaţi idei-baston ci extrageţi-le din discuţiile cu artiştii. Evitaţi noua limbă de lemn curatorială.

8. Consumaţi, măcar ca experiment, tot ce consumă artiştii.

9. Nu uitaţi: arta nu e viaţa voastră.

10. A zecea regulă nu o găsesc. S-ar putea ca şi asta să fie relevant. În altă ordine de idei salut intervenţia unor artişti anonimi care au „ însîngerat” Ţeapa din faţa MNAR. Cît despre “Calul” de vis-à-vis îmi vin numai cuvinte de “dulce” aşa că mai bine mă abţin.

Citeste mai mult: adev.ro/mlui70

Dan Popescu (Foto: Mihai Constantin)

15 mai 2013:  Dan Popescu “Arta contemporană – dilemele vin odată cu abundenţa”

Multă lume se întreabă de ce nu mai există curente în arta contemporană? Răspunsul e simplu: după numeroase avangarde şi experimente artiştii au intrat într-o eră a remix-ului asumat şi continuu.

Orgoliile soteriologice s-au potolit, artiştii nu mai pretind că descoperă un cifru artistic universal. Fiecare produce remix-ul său propriu şi oricare artist trebuie judecat în funcţie de propriile lui premise. Nu cred că e cazul să ne dăm cu părerea în legătură cu dubiile artiştilor, fiecare îşi gestionează după puterile proprii finul balans dintre proiect personal şi prezentare publică. Interesant este de privit sistemul care promovează arta şi care e format din 4 actori: galerii, muzee, colecţionari şi bienale.

În România există vreo 7 galerii ce promovează arta contemporană, doua bienale (erau chiar trei într-o vreme: Periferic la Iaşi şi două la Bucureşti) , un muzeu de artă contemporană şi probabil vreo şase colecţionari constanţi. Sistemul este la început şi se poate spune că în România avem mai degrabă probleme de parcurs decât dileme. E ilar faptul că bienalele româneşti sunt în acelaşi an sau că muzeul de artă n-are nici cea mai vagă determinare în a-şi construi o colecţie credibilă. Galeriile sunt puţine dar destul de energice şi vizibile pe plan internaţional. Colecţionarii sunt încă la început şi colecţionează într-o prporţie covîrşitoare doar artă românească. Lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel în spaţiul vest-european şi american. Acolo apar dilemele specifice unui mediu al abundenţei de ofertă. Mai precis, cum mai poţi produce un şoc cultural în condiţiile în care numai în New York sunt peste 1000 de galerii de artă? La o astfel de inflaţie de galerii, niciun critic, oricît de dedicat ar fi, nu poate acoperi întreaga ofertă de vernisaje. În România, fiind puţine galerii, mediul privat trăieşte o adevărată emulaţie. Fiecare expoziţie are un feed-back din partea presei de specialitate, ce-i drept, pe cale de dispariţie în cadrul cotidianelor. În SUA, o recenzie într-un ziar de specialitate valorează ca o certificare şi e foarte dificil de obţinut. Dilema principală într-un mediu artistic suprapopulat este între comercialism şi mesaj artistic dezinteresat. În New York ţi se va spune că sintagma de căpătîi a galeriilor este „it’s all about money”. Datorită chiriilor foarte mari, în New York se infiinţează 100 de galerii pe an şi dau faliment 100.

O altă dilemă interesantă în spaţiul occidental artistic ţine de inflaţia de tîrguri şi bienale. Niciodată nu au existat atîtea tîrguri şi bienale ca în ultimii ani. Fenomenul artistic începe să cadă pradă propriului succes, tîrgurile devin un sistem de supermarketuri globale iar bienalele simple evenimente de tip „fashion”. Totul e dublat de situaţia instituţiilor de certificare. Muzeele occidentale găsesc că principala lor problemă este subfinanţarea în condiţiile în care există din ce în ce mai multe colecţii private care exercită presiune asupra muzeelor prin donaţii.

Sumarizînd, principalele dileme în arta contemporană internaţională apar odată cu abundenţa ofertei mediului artistic. Sa fim liniştiţi. Nu se întîmplă încă în România. Aici trăim perioada romantică în care Muzeele colecţionează stahanovist, galeriile încă sunt în emulaţie una cu cealaltă iar cronicile sunt încă dezinteresate. Noi n-avem încă dileme pentru că n-avem încă o piaţă de artă foarte solidă. Şi totuşi lucrurile încep să capete şi la noi un aer comercialist. Casele de licitaţii devin brusc interesate de arta contemporană, au apărut site-uri tabloide despre artă, lumea vorbeşte mai mult despre cotă decăt despre artă. E ca şi cum ai încerca să-ţi elucidezi iubirea studiind ginecologia. Marketing-ul de tip OTV începe să înlocuiască lipsa de interes pentru arta contemporană de pînă acum. Răul se reinventează acum în cheie capitalismului sălbatic iar bătălia devine din ce în ce mai insidioasă. În altă ordine de idei salut artiştii contemporani anonimi care au vandalizat Ţeapa din Piaţa Revoluţiei printr-o „corectură” cu vopsea plasată cu dexteritate exact la îmbinarea dintre „ţeapă” şi „cartof”!

Citeste mai mult: adev.ro/mmuf9g