Scutul, Coiful şi Tronul. Marin Gherasim la Salla Dalles

Scutul, Coiful şi Tronul. Marin Gherasim la Salla Dalles

Autor: Remus Andrei Ion Sursa: ZF

Marin Gherasim
Deloc întâmplător, maestrul Marin Gherasim a ales ca vernisajul amplei sale expoziţii de la Sala Dalles să aibă loc pe 10 mai, Ziua Regalităţii.

Într-o mărturie de acum câţiva ani, artistul se autodescifrează într-un fel: „Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Ştim că din istorie rămâne foarte puţin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, Memoria absidei, tocmai despre asta vorbeşte. Am mai spus-o: în anii în care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Şi de atunci le îmbunătăţesc şi le schimb întruna. Ele sunt firul roşu al picturii mele. În jurul lor se înlănţuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, îmi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bileţele pe care le primea în uşa altarului, spre pomenire. Şi tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe nişte lucruri sacre, încredinţate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Şi erau nume vechi acolo, de oameni care nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez şi nişte semne de apărare, cum ar fi Scutul şi Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expoziţiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul şi în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.”

Marin Gherasim este bucovinean, s-a născut în 16 decembrie 1937 la Rădăuţi, Şi este un personaj „cuminte”, foarte prietenos Şi, aş spune, extrem de generos. Este şi unul dintre cei mai proeminenţi artişti plastici români de astăzi, profesor, cronicar şi mai ales mărturisitor. El este  cel care în anii când lumea care împărţea puterea dărâma biserici, a găsit forma, tăria, voinţa de a le repicta, de a le reaşeza în lume într-o formă care putea fi privită de oricine. Nu oricine şi înţelegea sensul, geometria, simplitatea mesajului său. Şi asta într-un fel ne-a făcut bine, ca popor, ca oameni.

„Pe căile rare ale ocolirii spectacolului comun şi al materiilor lumeşti, pictura lui Marin Gherasim tot la emoţie ajunge. (…) Pictura aceasta propune şi oglindeşte unitatea materiei şi a universului”, scria Nicu Steinhardt în 1986.  Şi tot de la Rohia a venit şi un alt mesaj mult mai direct: „Meritul lui Marin Gherasim e de a fi creat o pictură care paradoxal şi antinomic se impune ca deopotrivă abstract-geometrică şi emoţional fascinantă“.

Marin Gherasim a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti în 1963 şi foarte curând a început să expună atât în galeriile bucureştene cât şi în afara ţării. În 1981, artistul a câştigat la Roma prestigiosul premiu Caravaggio. Împreună cu Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov şi Doru Covrig, a fondat legendara Grupare 9+1. Artistul are o activitate expoziţională bogată, cu peste 20 de expoziţii personale, cu prezenţe numeroase în expoziţii de grup în Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia şi Italia, şi cu 16 premii acordate pentru excelenţă în arta picturii. A fost şi este, în acelaşi timp, mentorul, profesorul şi prietenul unor artişti care şi-au dovedit deja talentul incontestabil, precum Christian Paraschiv, Anca Mureşan sau Ştefan Râmniceanu. În 2002, pictorul a primit Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru întreaga carieră.

Acum mai bine de zece ani am avut privilegiul, în atelier, să îmi fie prezentate caietele cu însemnările maestrului. Sunt fascinante! Fragmentar, ele au fost publicate, dar aceste caiete ar merita să apară în facsimile. Sunt în sine o creaţie, o mărturie netulburată, dar tulburătoare, de o siceritate sublimă, „crude” precum iarba care renaşte primăvara… Atunci când le-am văzut prima dată, în fostul atelier al pictorului din Centrul Vechi, nu se punea problema publicării lor… Astăzi cred că ar fi obligatorie multilpicarea acestui semn de trecere pe care ni-l dăruieşte Marin Gherasim. Aceste caiete cu însemnări ar merita să fie expuse într-o sală mare care să se transforme pe perioada expunerii într-o sală de lectură. Tinerii mai ales cred că ar sta ore în şir, zile în şir să răsfoiască paginile de-o viaţă ale maestrului…

Să ne bucurăm şi pentru că avem privilegiul să vedem o expoziţie amplă pregătită, supravegheată, alesă de artistul însuşi. De fapt sunt două expoziţii, pentru că la ICR Londra, cu cîteva săptămâni în urmă a fost inaugurată galeria Brâncuşi cu o expoziţie Marin Gherasim. La apariţia albumului care i-a fost dedicat acum câţiva ani, maestrul a spus câteva cuvinte care sunt actuale şi în contextual marii expoziţii de la Dalles: „…să lumineze sensurile unei complicate deveniri interioare care a stat mereu sub semnul căutării adevărului şi autenticităţii.”