Graficiana Maria Untanu în faţa raftului cu vise

 

untanu_maria_artindex_03 de Ana Amelia Dincă
Critic de artă 

O cronologie sumară a operei în intervalului 1994-2010. Grafica Mariei Unţanu este în asentimentul acelui poet aztec care spunea că am venit pe lume, nu să trăim, ci să dormim şi să visăm. Aflată în faţa raftului cu vise al imaginarului autoreflexiv,  adică în faţa propriei munci care contravine reveriei percepute de noi, cei care îi privim lucrările întunecate şi ascunse în esenţă, ca urmare a unei stări de spirit subconştiente redată prin suprapunere grafică dusă până în pragul tratării picturale, grafica Mariei Unţanu pare o poveste cu personaje aflate într-o relaţie directă, dependente de o concepţie cu hotare precise, aceea a autocunoaşterii în urma reflexiei asupra omului lăsat singur în lume după păcatul originar. Acest ins pe care ni-l propune  Maria Unţanu este femeia, personaj nevoit să descopere şi să se hrănească din energiile telurice şi eterice pentru a se putea apăra şi integra într-un mediu nu total străin, dar plin de obstacole. Chipuri lipite unele de celelalte ca într-o matcă protectoare sau spectacolul mâinilor care zidesc lumi imaginate sau energii aparente, construiesc un univers motivat de demersul simbolic şi de sentimentul dezrădăcinării din vis.
„Id-ul” din 1994, care reprezintă un portret de femeie cu ochii închişi, în ipostaza visărilor diurne, s-a transformat în 2002 în cele 16 chipuri disparate, ce reconstituie itinerarul unei derute a fiinţei pe care aceasta o descoperă în atmosfera fiecărei figuri care îi parcurge viziunea. În lucrările „Osmoză” şi „Cămaşa morţii”, dacă atitudinea de introspecţie rămâne ataşată de aceleaşi reflexe tainice ale sufletului şi de o carapace protectoare asemănătoare unui monolit care încorsetează fiinţa, compoziţiile din 2003 aparţin revelaţiilor. Pentru Maria Unţanu fluxul energiei cosmice este absorbit de pământ şi invers prin puterea de ocultare a mâinii care tranzitează spaţiul imediat fiinţelor vii. Transcendenţa este reperată doar prin rugăciune, iar locurile de taină unde are loc meditaţia ţin de sfera transparentă a poeticului înşelător.
„Id-ul” din 2004 devine un spiriduş ciudat şi viziunea este supusă dedublării fiinţei reperată inclusiv în „Masca”, „Bufonul”, „Anonimul”, „Regele”, „Carnaval”, realităţi transformate în simbol şi într-o altă faţetă a dorinţelor artistei de a se retrage din lume şi de a o privi detaşat.untanu_maria_artindex_14
„Reveria” continuă, aceasta traversând întreaga operă, lucrările fiind relaţionate de o latentă stare de visare şi autocunoaştere, pentru ca în următorii doi ani, Maria Unţanu să integreaze personajul feminin în undele energetice care transformă fiinţa, o descompune, o dispersează în spaţiul imaginii prin procedee tehnice de intensitate şi diluţie cromatică, prin picturalitate şi cromatică alb-negru cu accente cameleonice sau în tonuri de gri, albastru şi roşu. Acum „Umbra” se desprinde de corp şi devine vibraţie, gestul de separare de lume se transformă într- unul categoric prin amplasarea palmei deschise în stânga sus şi redarea ei sub forma unui element sintetic şi deopotrivă a unui centru de interes, iar portretul din podul palmei ne avertizează că mâna este o fiinţă care poate lovi şi separa lumile reale de cele ideale, poate mântui sau bântui orice spaţiu care aparţine  imaginarului artistic. Gama elaborată a trăirilor umane o recitim în chipurile carnavaleşti, curajoase de acum prin râsul-plânsul simptomatic, iar „Regele II”, cel acoperit de giulgiul unei ţesături grafiate, se află foarte aproape de   lucrarea „Cămaşa morţii” din 2002, şi tematic, dar şi ca viziune.
Odată cu „Purgatoriul” din 2005, figurile sunt tot mai mult în adormire, lăsând impresia unor amulete aducătoare ale unui noroc neştiut, evocat de culori închise, pentru că totul se petrece în ascundere.
Din 2007 constatăm o relaxare a expresiei şi o privire a artistei spre elemente efemere şi fragile cum sunt florile şi frunzele sau vechile amfore cu eterna lor preţiozitate.  Raftul cu vise ascunse în scoici, peşti, păsări, în vapoare cu pânze, ceainice orientale şi gesturile personajelor pun punct pentru moment libertăţi specifice visului. O singură lucrare, „Fereastra”, ne vorbeşte despre frumuseţea şi infinitatea lumii în care femeia Mariei Unţanu şi femeia Maria Unţanu poate fi şi înger şi balaur, şi fericită şi îndurerată.   untanu_maria_artindex_12
2008 este anul creării compoziţiilor „Fetiş”, „Balans” şi „Cocoşul”, perioada devenind momentul noilor căutări ideatice, artista aflându-se în punctul maxim al viziunii. Ce ar putea să urmeze de acum înainte?
În 2009, cu arsenalul propriei lumi încă în ascundere, graficiana îşi realizează autoportetul şi este indecisă în a se recunoaşte în acesta, dorind să îşi anuleze chipul şi să îl înstrăineze, făcându-l un portret generic, de personaj galant, legat de Franţa interbelică prin distincţia atitudinii şi farmecul discret.  „Regele clovn” şi „Locul de taină” intră din nou în scena viziunii sale, cu acestea însă luând sfârşit perioada de creaţie 1994-2009, 2010 transformându-se într-un an crucial, când reperele estetice suportă o modificare, în aceleaşi limite tematice stilul începând să se transforme uşor. Chipul plin de suferinţă al mamei dispărute se dezvăluie în compoziţia „Regina gri”, intenţia de descompunere şi abstractizare a subiectului apare în „Minotaurul”, portretul de familie este abordat pentru prima dată în „Confesiune” şi preocuparea pentru figura surorii Olga apare ca necesară în acest context. Elementele de limbaj plastic se desprind în perspective şi juxtapuneri, apar reevaluări ale schemei compoziţionale, pasajul tehnic fiind redescoperit de fiecare dată, prin trăirea şi sentimentul introspecţiei şi al reflecţiei asupra propriei vieţi. Mâna, alături de figură, este elementul cheie al creaţiei artistei. Aceasta, de la gestul de implorare a enegiilor universale, relevă iarăşi afişarea sinelui, fiind orientată către frunte şi susţinând astfel exerciţiul de gândire ermetic pe care îl afişează Maria Unţanu pe parcursul operei.
Regele Mariei Unţanu. Prin trei dintre cele mai comune elemente care aparţin văzului- punctul, linia şi culoarea, Maria Unţanu afirmă, şi nu subiectivizează, comunicând direct şi dând sinelui diferite înfăţişări care sunt de fapt elogiul adus fiinţei umane. Acest discurs îmbină efecte stranii în redarea regelui, relevând partea de masculinitate, de forţă şi cuprindere a universului prin figura ovală, sprâncenele arcuite într-o nelămurire evidentă, capul uşor înclinat, orientat spre „Regina verde”, pe care o prezintă privitorului într-o mişcare descendentă. Corpul este hieratic şi contravine vizual forţei nevăzute pe care o posedă, regele acumulând prin această contradicţie plastică neliniştea, trăirea exterioară, epuizarea fiinţei şi totodată enunţul cerebral al entităţii sale. Fiind personaj singular în creaţia Mariei Unţanu, fiindcă „Regele” este doar unul, artista îl înzestrează cu însuşi energetice, umbra mâinii arătând puterea sa nemăsurată şi simbolică, inducând atributele definitorii ce relaţionează Cerul, Omul şi Pământul. Aici, pare mai degrabă un îmblânzitor, un idol ce-şi duce cu sine lumea purgatoriului ca pe o povară, adunând în registrul inferior al corpului numeroase capete, pe care le poartă pe matie, structurarea plastică amintind şi de osuarele vechi. Prin  caracterul dominator, „Regele” Mariei Unţanu păstrează spiritul cameleonic, dar şi partea caducă a existenţei, chiar dacă transfigurarea este apanajul fiinţei în sine prin aceeaşi reiterare a nenumăratelor măşti ce anunţă dedublarea. Poziţionarea regelui în acest triptic are scopul de a prezenta cele două chipuri feminine: „Regina verde”, spre care are îndreptată privirea şi pe care artista a conceput-o în spiritul structural al egiptencei Neferttiti, şi „Regina albastră”, care se uită la noi, cu privirea directă şi în aşteptare. Gestul „Regelui”  este teatral, cele trei lucrări fiind înlănţuite de o traiectorie de lumină oblică ce leagă mantia stăpânitorului cu obrazul stâng al femeii din centru, eclerajul oprindu-se pe braţele portretului bust. Caracteristica stilistică este efilarea, armonizată de graficiană cu  tonul coloristic al fondului aplatizat cu subtile valorări şi accente. „Regina verde” are ochii închişi semn că se află într-o adormire sub semnul visării lăuntrice într-un  spaţiu compoziţional cu efecte ce conferă picturalitate lucrării purtătoare a  germenului reâncarnării.
Sistematizarea construcţiei evidenţiază relevarea afectului, psihologiile diferite şi unicitatea atitudinilor.  untanu_maria_artindex_13 untanu_maria_artindex_11 untanu_maria_artindex_10 untanu_maria_artindex_09 untanu_maria_artindex_08 untanu_maria_artindex_07 untanu_maria_artindex_05 untanu_maria_artindex_04 untanu_maria_artindex_02 untanu_maria_artindex_01