Prin ochii limpezi ai unei doamne, mi-a fost dat recent sa calatoresc inapoi in timp, mult inapoi, cu jumatate de secol sau mai bine, pentru a cunoaste – prin amanunte seducatoare prin insasi fragilitatea si aparenta lor irelevanta – viata unui pictor care face parte din vasta categorie a plasticienilor cunoscuti prea putin: Grigore Spirescu. Iar doamna cu pricina este chiar sotia sa care incearca sa fixeze opera sotului. A reusit o retrospectiva la Galeria Veroniki acum cativa ani dar panzele si cartoanele semnate Spirescu probabil ca nu sunt vanturate suficient prin colectii ai caror stapani ar fi cu adevarat promotori ai cotei respectivului pictor. Nu am sa dezvolt aici mai mult acest subiect, am sa revin sper cu date suplimentare.

Pe cand Marieta, viitoarea doamna Spirescu, era domnisoara de liceu.

Sotul pictor, sotia artist tapiser. O expozitie in tandem care nu a mai avut loc niciodata ar fi fost alcatuita din picturi si tapiserii in aceeasi compozitie. Iata sus si jos, un exemplu.

Impreuna la un vernisaj.

Grigore si un prieten, pictorul Preda, intr-o expozitie.

Grigore Spirescu a ajuns la stilul sau personal fara a sari etape. Mai sus, un exemplu a la Cezanne. Jos, compozitie de maturitate.

Mai multe imagini si informatii gasiti in fisa de autor a artistului, AICI

Cu fiul lor, Adrian. Azi, arhitect consacrat.

Amintiri, fotografii, si mai multe amintiri.

Va urma…