Arta contemporană românească și piața – seminar IMA 16-17 februarie

artmark_arta_contemporana_01

Institutul Artmark de Management al Artei vă invită la un weekend dedicat artei contemporane românești! Adresat celor care doresc să descifreze mesajele din spatele artei contemporane și să dobândească repere de apreciere a valorii artistice, “Arta contemporană românească și piața” vă facilitează contactul cu jucători importanți din piața de artă, care vă vor călăuzi în labirintul fascinant al artei contemporane.

Vom demara cu parcurgerea etapelor de transformare prin care a trecut creația artistică românească în ultimii 60 de ani, fixând reperele importante și influențele majore asupra ideologiei și metodelor de creație, analizând pe rând anii ’50-’60, generația optzecistă și arta contemporană tânără. În continuare vom analiza mecanismele de funcționare a pieței de artă contemporană, cu accent pe relația artist-galerist, uniunile artiștilor plastici, multitudinea de activități din cadrul unui muzeu de artă contemporană, obiectivele unui târg de artă contemporană, rolul licitațiilor, instrumentele institutelor culturale românești în străinătate ș.a.

Printre lectorii invitați se numără: Dr. Petru Lucaci (Artist vizual, Profesonor universitar Universitatea Națională de Arte București, Director Uniunea Artiștilor Plastici din România), Mihai Oroveanu (Director Muzeul Național de Artă Contemporană), Dr. Magda Cârneci (Profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, Redactor cultural la Revista 22, Redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA, între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris), Dr. Alexandra Titu (Cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, Profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara şi la Facultatea de litere a Universităţii Bucureşti), Alexandru Bâldea (Managing Partner Artmark, Casă de licitații și Galerii de artă, Co-autor al Indexului Pieței Românești de Artă), Dr. Diana Dochia (Director General Galeria Anaid Art Gallery, Co-organizator al evenimentului Noaptea Muzeelor), Alexandru Rădvan (Artist vizual, Asistent la Secţia Pictură a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti), Dr. Zoltán Somhegyi (Art Market Budapest, Director Relații Internaționale), Cosmin Năsui (Curator de artă românească contemporană, Fondator Modernism.ro).

artmark_arta_contemporana_02