Balint Stefan

Anul Nasterii: 1958

Stefan Balint

“Bun desenator, înzestrat cu o mare capacitate de sintetizare, peisajele sale fie în culoare, fie alb-negru, sînt nemijlocit prilejuri fericite pentru privitor, de a redescoperi intimităţile naturii, acele neştiute locuri pe care numai un artist ni le poate oferi cu mare generozitate.”Eftimie Modâlcă, 1980

Se naşte la Săcele, 19 august 1929. A absolvit în anul 1958 Academia de Arte Vizuale ”lon Andreescu” din Cluj-Napoca. Pentru meritele sale ca student a primit bursa de specializare a Ministerului Culturii şi Învăţământului (1959-1960), după care şi-a început activitatea artistică în cadrul filialei Braşov al Uniunii Artiştilor Plastici, al cărui membru a devenit în 1962. Desenator înzestrat, acuarelist şi gravor, a optat întotdeauna pentru real, pentru frumuseţile naturii, prin peisaj şi naturi statice. A participat cu consecvenţă la expoziţiile judeţene anuale, festive sau itinerante în judeţ, dar şi la manifestări din alte judeţe cum ar fi: Expoziţia interfiliale de la Bucureşti (1969), cea a filialei Braşov de la Baia Mare (1973), expoziţia de grup de la Miercurea Ciuc (1979). A organizat trei expoziţii personale de pictură şi grafică la Braşov (1969) şi Săcele (1968, 1977). Menţionăm în mod deosebit activitatea sa de cercetător etnografic în zona Săcele, activitate în care a fost preocupat mai ales de clasificarea şi conservarea tezaurului arhitectonic ţărănesc.

Sursa: www.bvart.ro