30 noiembrie 2012

Florin Iaru

Sursa: Catavencii

Multă lume se întreabă zadarnic cum înnebunesc intelectualii, cum îi ia valul politic, de ajung să spună tîmpenii şi să se prostitueze fără să roşească. În România, cel puţin, obiceiul de a cînta în struna Puterii, de a-ţi da poalele bunului-simţ peste cap e vechi de cînd lumea.

Deunăzi, dl Laurian Stănchescu (cel care a cîştigat un proces cu USR, după ce i-a blocat conturile) mi-a adus un document tare, tare vechi. E vorba de PROCESUL-VERBAL al Academiei Republicii Populare Române, din 7 martie 1951. În el se lăfăie cu onoare (dar şi cu multă ruşine, pentru cîţiva, după cum veţi vedea) acad. Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al Toma, G. Oprescu, Jean Steriadi, V. Eftimiu, tov. Geo Bogza, prof. Al. Graur, prof. I. Ja­lea, I. Panaitescu-Perpessicius, K.H. Zambaccian şi acad. Mihail Sadoveanu. Din fericire pentru posteritatea lor, au absentat motivat (aşa scrie acolo) tov. acad. Gala Galaction şi tov. Lucian Grigorescu. Şedinţa merită nemurită: e ziua în care se discută cererea lui Constantin Brâncuşi de a-şi dona toată opera României. Cazul se discutase, cum altfel, pe 1 martie, la Institutul de Istoria Artei. Tov. prof. Jalea depune planşe şi publicaţii cu opera în cauză. Inspirat şi înaripat de un anume Sobolev, care scrisese Teoria leninistă a reflectării în artă, în care se pune problema formalismului, tov. Jalea subliniază că citase deja pe „Brâncuşi şi Paciurea ca exemple de formalism la noi“. Cazul „unui artist de talent care oscilează între realism şi formalismul extrem“ trebuie discutat pentru că „ridică probleme importante“. Tov. Călinescu constată că „Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că nu se exprimă prin mijloacele caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor criticilor de artă sovietici… D-sa încheie arătînd inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuşi“. Încîntat, tov. acad. O­pres­cu îl perie pe maestru şi pune sare pe rană: „datele şi faptele […] arată că Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa de sinceritate… sub influenţa unor ­sculp­tori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi cubismul, a devenit formalist, chiar cînd foloseşte elemente din arta populară, speculînd prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze“. Tov. prof. Graur este „împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă“. Greu de imaginat mai multă prostie agresivă în scaunele academice.
Uite-aşa a refuzat România donaţia lui Brâncuşi. Spre cinstea lor, cîţiva dintre „nemuritori“ au dat-o la-ntors, cu fereală, căci braţul şi ochiul partidului nu dormeau. Zam­baccian şi Eftimiu au încercat să-l scoată pe Paciurea victimă a regimului burghezo-moşieresc. De aia s-a rătăcit, că o cereau vremurile. Iar Camil Petrescu, după ce-i trage o limbă lui Jalea, cu ale sale „probleme de o semnificaţie deosebită“, promite (ce îndrăzneală!) ca data viitoare „să precizeze cîteva nuanţe ale formalismului în artă“.
Povestea era oarecum cunoscută, mai mult bănuită. Din nefericire, pînă azi nu am avut un document în care să scrie, negru pe alb, că intelectul nu te scuteşte de a fi şi canalie, şi slugă! Şedinţa s-a ridicat la ora 19, iar secretarul secţiunii, tov. acad. Mihail Sadoveanu, a semnat, pentru conformitate.