Care Doodle e mai Google? Votati pana pe 27 noiembrie

Publicul desemneaza castigatorul concursului Doodle 4 Google,
“Romania mea este…”

Pana pe 27 noiembrie, publicul va putea vota desenul care va aparea pe pagina Google Romania pe 1 Decembrie

Concursul “Doodle 4 Google” intra in fazele de jurizare publica, ultimele inainte de desemnarea marelui castigator. Pana pe 27 noiembrie, cele mai bune 30 de lucrari desemnate de juriu vor fi supuse votului public, prin care se va alege desenul caștigator care va fi publicat pe pagina de start a Google Romania pe 1 Decembrie.

Votul va putea fi exprimat pe pagina concursului: http://www.google.ro/doodle4google, la secțiunea Voteaza, iar publicul este invitat sa aleaga desenul preferat din ambele categorii: clasele I-IV și V-VIII. Nu se pot inregistra voturi multiple de pe același calculator.

Primele 10 lucrari, cate 5 din fiecare categorie de varsta, se califica in finala pentru marele premiu, castigand automat o tableta cu sistem de operare Android. Scolile in care invata primii cinci clasati dintre cei 10 finalisti vor primi o bursa in valoare de 20.000 de lei pentru achizitionarea de echipamente IT.

Desenul care va primi cele mai multe voturi va fi postat pe pagina de start www.google.ro cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, iar micul artist va fi de asemenea rasplatit cu un premiu in valoare de 15.000 de lei.

La concursul de creație “Romania mea este…” s-au inscris peste 10.000 de elevi cu varste cuprinse intre 6 și 14 ani din intreaga țara. Mecanismul de selecție a celor 30 de desene participante a cuprins o prima selecție a celor mai reprezentative 250 de lucrari, dintre care juriul competitiei a trimis in semifinala concursului cele mai expresive 15 desene pentru fiecare categorie: clasele I-IV si V-VIII. Criteriile de jurizare au inclus creativitatea, valoarea artistica și compatibilitatea lucrarilor cu tema concursului.

Juriul concursului Doodle 4 Google Romania a fost format din personalitați din domeniile artistic, media și educație: Nicolae Alexi, Adrian Boțan, Adrian Braescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar si Catalin Ștefanescu. Din juriu face parte și Sophia Foster-Dimino, membra a echipei care se ocupa de redesenarea logo-ului Google la aniversarile pe care Google le sarbatorește la nivel internațional și local.

Concursul se desfașoara sub tutela Ministerului Educației și cu sprijinul TVR.

IATA FINALISTELE: (ordinea corecta, numele autorului si pozibilitatea de vot le gasiti pe site-ul Google mentionat in comunicat)