Fotografii: Mihai Constantin

Text: www.muzeulhasdeu.ro

In 1893 familia Hasdeu petrece cateva zile de vara in locuinta de la Campina a chimistului dr. Constantin Istrati. B.P. Hasdeu admira parcul vast din vecinatatea proprietatii prietenului sau si se hotaraste sa-l cumpere pentru a inalta acolo Castelul inchinat memoriei fiicei sale defuncte.

Julia Hasdeu murise in anul 1888, la optsprezece ani, de tuberculoza. Copil precoce, tanara a scris poezii, proza si teatru in limba franceza, iar opera sa a fost publicata postum, prin grija parintelui, la editura pariziana “Hachette”. De la moartea copilei, savantul B. P. Hasdeu a consacrat un adevarat cult fiicei sale. Ca si Victoir Hugo, a ales calea spiritismului ca unic mod de a se consola si de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo.

A construit intre 1888 si 1891 primul templu pentru Julia, in cavoul din cimitirul bucurestean “Bellu”. intre 1894 si 1896 a inaltat Castelul “Julia Hasdeu”, dupa planuri desenate de el insusi, inspirate, dupa cum ne asigura, de spiritul nemuritor al copilei. Manuscrisele arata ca planul initial al Castelului era altfel conceput, asemanandu-se cu cel al unei catedrale. Treptat, el a fost modificat pana la forma finala : trei turnuri de piatra, crenelate, cel din mijloc fiind domul care adaposteste templul. Existau langa turnul din stanga doua contraforturi intre care circula un lift pentru urcarea merindelor la terasa medie, acolo unde omul de stiinta obisnuia sa petreaca ore in timpul zilelor calduroase. Usa de piatra, pe care se observa stema familiei Petriceicu, deviza familiei Hasdeu (” Pro fide et patria “) si cuvintele lui Galileo Galilei (” E pur si muove “), se rotea in jurul unui ax si reprezenta intrarea principala in Castel. Este flancata de doua tronuri de piatra pe care sunt sapate cele sapte reincarnari importante ale Juliei, cele douasprezece legi si simbolurile pitagoreice (pentagrama si cele sapte cercuri). Pe fiecare tron se afla cate un sfinx feminin, pazitor al intrarii. Deasupra usii se gaseste Ochiul Lumii, iar pe creneluri se poate citi o data : 2 iulie, data la care B.P. Hasdeu obisnuia sa le aniverseze simbolic pe cele doua Iulii ale sale : sotia si fiica. Usile laterale sunt prevazute cu grilaje simbolizand Soarele, de aceea ele erau pictate in galben si albastru spre verde. Copertinele aveau vitralii colorate in aceleasi nuante, iar deasupra lor se aflau doua simboluri : Crucea in pozitie verticala, iar dedesuptul ei Semiluna in pozitie orizontala. Ferestrele Castelului au, deasemenea, grilaje si vitralii taiate de o cruce, iar la interior de o parte si de alta sunt oglinzi paralele. Rolul oglinzilor paralele este unul simbolic : cu ajutorul lor, tot ce patrunde pe acolo este re – creat la infinit.

Castelul ” Julia Hasdeu ” are demisol si terase. Pe terasa din mijloc se poate observa, privind din spatele cladirii, o incapere mica deasupra careia se afla Crucea. Ea se proiecteaza pe ochiul rotund de geam, iar la interior descoperim aceasta, atunci cand privim Crucea pictata in rosu si sferturile de cerc pictate in galben.

La interior, monumentul este decorat cu fresca si stuco-marmura, in diferite culori. in turnul din partea stanga a edificiului se afla salonul de primire si sufrageria, ambele sali avand ca decoratii coloane cu capitelii. in sufragerie se afla portretele de familie, pictate pe zid, incercuite de coroane de lauri. in turnul din partea dreapta se gasesc : biroul savantului, camera de zi si camera pentru sedintele de spiritism. Pictura murala a primelor doua sali are ca motiv florile si sunt incaperile cele mai luminoase in cursul unei zile, deoarece orientarea Castelului este spre nord, turnul din dreapta spre est si cel din stanga spre vest. Camera pentru sedintele de spiritism era obscura si pe pereti erau pictate simboluri : un cap de inger, un triunghi, un fluture (dupa cum apar intr-o fotografie a picturii murale originale) si, probabil altele pe care nu le-am descoperit inca. in zilele noastre, pictura murala din aceasta sala nu este restaurata.

B.P. Hasdeu a trait aici zece ani, din 1897 pana in 1907, cand la 25 august s-a stins din viata. Sotia murise la 2 iulie 1902. Pe langa Castel, sotii Hasdeu mai ridicasera trei case. Doua au fost demolate dupa cel de-al doilea razboi mondial, desi starea lor era buna. A treia a scapat distrugerii si adaposteste astazi biblioteca, arhiva si sala de lectura a Muzeului memorial ” B.P. Hasdeu “.

Dupa moartea savantului, executorii testamentari (trei din cei sase numiti de Hasdeu au acceptat legatul) s-au confruntat cu problema intretinerii monumentului si a patrimoniului sau. Locuind departe de Campina, traind imprejurari istorice nefericite si confruntandu-se cu pretinsi mostenitori ai savantului, in procese de lunga durata, acestia au neglijat  paragina care a pus stapanire pe Castel transformandu-l putin cate putin intr-o ruina. Mai mult, persoane straine au patruns in edificiu si si-au insusit bunurile ce se aflau in el : mobilier, obiecte de uz si de arta plastica si decorativa, carti. Unul dintre executori, avocatul C.M. Ciocazan a donat partea ce i se cuvenea prin testamentul autentificat al lui Hasdeu, Ateneului Popular “B.P. Hasdeu ” care functiona la Campina si se ingrijea in masura posibilitatilor sale de soarta edificiului. Initiativa de a crea un muzeu memorial in Castel a apartinut inimosilor intelectuali ce insufleteau existenta Ateneului.

Presa interbelica locala si centrala atragea atentia asupra ” templului metafizic ” al lui Hasdeu ajuns ” o paragina scumpa “. Un ziarist scria ca daca n-ar fi frumoasa statuie a lui Christos acolo, Castelul s-ar narui.
In anii ’50 cunoscutii istorici literari Perpessicius si Calinescu se pronuntau in privinta importantei monumentului si pentru crearea acolo a unui muzeu memorial inchinat savantului B.P Hasdeu si ilustrei sale familii.

La inceputul anilor ’60, Castelul figura deja in lista monumentelor de arhitectura si era sectie a Muzeului Regional de Istorie (director fiind prof. emerit Nicolae Simache). Dupa consolidarea, repararea si restaurarea edificiului (realizata de pictorul tent) in aprilie 1965 Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu” a fost deschis pentru vizitare.

La cutremurul din 4 martie 1977 zidurile Castelului au crapat, amenitand sa se prabuseasca, incat imediat dupa aceea muzeul a fost inchis iar monumentul a fost supus din nou unui, de data aceasta, foarte lung proces de reparatii si restaurari, cele din urma nefiind incheiate nici pana astazi.

Invocand lipsa unor fragmente de pictura murala pe cupola si considerand naiva pictura executata de tent (pe fond albastru erau brauri de nori si capete de ingeri), restauratorii au creat acolo o pictura noua. Desi exista marturii scrise despre cum arata cupola Castelului – templu (albastra, cu nori si stele), problema reconstituirii decoratiei sale precum si cea a unui studiu atent asupra semnificatiilor simbolurilor prezente in acel spatiu nu s-au pus, se pare, niciodata. Ideea ca domul inchide un templu / loc sacru ( dupa cum scria B.P. Hasdeu), dominat de figura simbolica a lui Iisus inaltandu-se catre cer, era suficienta pentru a determina un artist de buna credinta sa transforme cupola intr-o bolta cereasca.

Fara a se incheia restaurarea, Castelul ” Julia Hasdeu ” a fost reintrodus in circuitul cultural si turistic in februarie 1995. De atunci pana astazi zeci de mii de oameni l-au vizitat cu dorinta de a cunoaste fascinanta istorie a edificiului simbolic creat de ” cel mai invatat roman din secolul al XIX-lea ” (Mircea Eliade) sub puternica inraurire a prezentei spirituale a copilei sale geniale. in muzeu sunt expuse permanent bunuri de patrimoniu, precum : tablouri, mobilier, obiecte de arta decorativa, carti si documente, obiecte de familie.

Pana in decembrie 1998 Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu” a fost sectie a Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. De la inceputul anului 1999 el se afla in subordinea Consiliului Local si a Primariei Municipiului Campina. Autoritatile locale si personalul care lucreaza in muzeu au inteles importanta actelor de cultura care rememoreaza viata si opera Hasdeilor. De asemenea, au inteles ca monumentului trebuie sa i se redea imaginea de altadata cat mai fidel cu putinta. in acest scop, muzeografii cerceteaza bogata arhiva, aduna informatii, fac apel la o larga bibliografie pentru a se apropia de misterul creatiei in piatra a eruditului roman.

In 1996 a fost sarbatorit centenarul Castelului ” Julia Hasdeu “. Timp de un secol au circulat povesti legate de el. Ignoranta unora, prejudecatile altora, neputinta de a se inalta la nivelul mintii hasdeene, au pus uneori monumentului pecetea unui loc straniu.

Pentru vizitatorul curios si dornic sa cunoasca mai mult, incursiunea in Castelul ” Julia Hasdeu ” poate constitui momentul unei revelatii prin contactul cu simbolurile si cu atmosfera pacifica a locului. Dincolo de aparente omul va descoperi esenta caci, dupa cum scria Caragiale, ” aici in fiecare loc materia spune ceva “.

Vizita lui I.L. Caragiale la castelul – templu in 1896, descrisa in Epoca, ofera informatii despre atmosfera locului. Dramatrugul venise pentru a-i lua savantului un interviu despre starea literaturii romane.

Avand sansa de a fi indrumat de insusi B.P. Hasdeu, care-i dadu pe parcursul vizitei explicatii interesante privind simbolismul cladirii, Caragiale reda cele vazute. Usa de piatra, “loc de trecere intre doua stari, intre doua lumi, intre cunoscut si necunoscut, (…) intre domeniul profan si cel sacru” se rotea cu usurinta, permitand accesul, invitand pe om “sa descopere misterul”. Trecerea simbolizeaza “initierea la cunoastere”. in traditia crestina, usa are o mare importanta caci prin ea se produce “accesul la revelatie”. Prin usa principala castelului-templu, omul patrundea intr-o sala inalta si ingusta, ca un pronaos, de unde, printr-un culoar format din doua oglinzi paralele, ajungea in rotonda.

 

O constructie din zidarie si fier, sub forma unei cruci imense, numite in arhiva spiritista “Marele Crucifix”, se inalta in mijlocul domului. Privita din fata sau din spate, avea forma unei cupe. in partea superioara a acestei cruci fusese asezata statuia lui Christos. Savantul comandase sculptura la Paris, adresandu-se Casei pentru statui si statuete religioase (fondata la Angers, in 1862) conduse de sculptorul Raphael Casciani, “un Sacré -cœur Jésus, modèle Montmartre de 2m10, pate de bois durci, décor mi-riche”. B.P. Hasdeu dorise o decoratie moderata a statuii. Vestmintele lui Iisus au fost pictate in alb si rosu. Artistii Evului Mediu foloseau aceste culori atunci cand creau imaginea Mantuitorului dupa inviere. In februarie 1896, statuia ajungea la Castelul Iulia Hasdeu. Caragiale a fost impresionat, memorand detalii ale decoratiei interioare. Iata descrierea turnului central (templul prorpiu-zis al castelului): “Pasim pragul si ne aflam sub domul inalt din centrul cladiri. In mijlocul salii circulare, sta linistit un stalp masiv de zidarie, de culoarea marmorii trandafirii; pe dansul se reazima doua scari de fier usoare care sue la braul interior al donjonului, unde de jur imprejur e o galerie metalica. In partea din spate a stalpului, impotriva usii de intrare e o scara care sue la celelalte doua. In rand cu galeria, deasupra stalpului pe care se reazima scarile, este un pod sustinut de stalpi subtiri de fier; deasupra acestui pod sta sub domul albastru, statuia Mantuitorului, o data si jumatate marimea naturala. Statuia este de lemn, si colorata, dupa stilul evului mediu, este o opera de rara frumusete a sculptorului Casciani din Paris. Mantuitorul se ridica deasupra unor nouri, catre cer cu bratele deschise, cu privirea aplecata spre pamantul pe care-l binecuvanteaza cu amandoua mainile. Din ochi ii pica lacrimi, in maini si in picioare se vad urmele cuielor si pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se inalta cu fata catre isvorul luminii, catre Rasarit. Din varful domului azuriu, Ochiul lui Dumnezeu inconjurat de stelele infinitului, il priveste asteptandu-l cu dragoste. Domul e luminat de trei usi, raspunzand pe trei terase si de o fereastra rotunda, intretaiata de o cruce cu geamuri in felii, colorate galben si rosu. Daca ingenunchi in fata Mantuitorului, capul sau divin il vezi in dreptul ferestrii scanteietoare de lumina, al carei cadru il inconjoara ca o aureola.(…) Aci ilustrul meu amfitrion ma face sa iau seama ca stalpul, care suporta de jos, in mijlocul domului, scarile urcatoare la galerie, reprezinta, impreuna cu ele, un mare potir: deasupra acestuia, ridicandu-se la cer, departe de durere, figura stralucitoare a Domnului”. Descrierea facuta de I.L. Caragiale spatiului central ne-a indemnat a cerceta semnificatiile simbolurilor prezente acolo, simboluri prin care se produce “miscarea ascensionala a vizibilului catre invizibil, a aparentului catre ascuns, a sensibilului catre inteligibil si a inteligibilului catre supra-inteligibil”. Cautand a afla cheia sensului simbolismului castelului o facem sub rezerva exprimata de René Guénon, anume ca “rolul simbolurilor este de a fi suport real conceptiilor ale caror posibilitati de extensie sunt cu adevarat nelimitate, si orice expresie nu este ea insasi decat un simbol”. Tocmai inexprimabilul reprezinta, in ordinea metafizicii pure, ceea ce este cel mai important. Trei tipuri de simbolism retin atentia noastra: al centrului, al ascensiunii si al inaltimii (celest). Cunoastem faptul ca cea mai raspandita varianta a simbolismului centrului este Arborele Lumii. “Ramurile lui ating cerul”, scria Mircea Eliade. Asimilata Arborelui lumii, “cupa” din templul Castelului devine axa ce leaga cele trei regiuni cosmice sau lumi: Cerul, Pamantul si Infernul ( sugerat de prezenta demisolului castelului), prin ea facandu-se posibila comunicarea intre spatiul celest si cel terestru. “Stalpul masiv de zidarie” din descrierea lui Caragiale este simulacrul axului lumii care separa si uneste totodata Cerul si Pamantul, care face uniunea dintre starea omeneasca si starile supra-individuale. El simbolizeaza “centrul”, ” invariabilul mijloc” unde influentele celeste si cele terestre se unesc facand posibila o comunicare directa cu alte stari ale existentei. Statuia lui Iisus, “a acelui Christ care prin minunea iubirii a pogorat pe Dumnezeu pana la om si a ridicat pe om pana la Dumnezeu”, amplasata deasupra cupei, este insasi simbolul mantuirii umanitatii, imaginea supraomului, adica a celui care a ajuns la o “adevarata inalta superioritate” in “universala tindere spre infinit”. Supraomul este, dupa B.P. Hasdeu, altruistul care se jertfeste “pentru semeni si pentru tara lui”, fiind convins ca “eul nu poate sa piara, ca nici o moarte nu-l poate nimici, ca el staruieste, se conserva”, altfel spus “altruistul mananca moartea”. Apropiem aceasta conceptie a conservarii eului, insusita de savant, de ideea lui Guénon, cum ca “moartea corporala poate sa nu reprezinte decat o schimbare de modalitate in interiorul aceleiasi stari de existenta individuala – trecerea la o modalitate extra-corporala a individualitatii omenesti”. Doctrina pitagoreica a metempsihozei invata ca in masura in care sufletul este de aceeasi natura ca Totul, este vesnic ca el si rezida etern in miscare. Mircea Eliade considera moartea “o ruptura de nivel, simbolizata printr-o escaladare”, sufletul celui mort inaltandu-se. Putem afirma ca templul castelului sugereaza Muntele cosmic strabatut de Stalpul cosmic, Axis Mundi, ce uneste cei doi poli ai manifestarii: Cerul si Pamantul. Multiplicitatea starilor existentei manifestate apare ca tot atatea trepte pe care o fiinta intorcandu-se la Principiu/ Infinit/ Dumnezeu poate sa le urce de la Pamant la Cer. “Doua scari usoare de fer su[i]e la braul interior al donjonului (…) in partea din spate a stalpului (…) e o scara care sue la celelalte doua”, scria I.L. Caragiale in reportajul vizitei la Castel. Scarile din castel erau pictate in galben, aceasta culoare simbolizand eternitatea. in lumea crestina, scara este un simbol al posibilitatii de a urca la cer pentru ca tot ce este mai aproape de el participa la transcendenta. Scara este o alta figura a axului lumii.

Treptele sunt argumente pentru prezenta simbolismului “ascensiunii” in edificiul hasdeian. Scara figureaza plastic trecerea de la un mod de a fi la altul, comunicarea dintre Cer si Pamant. Iacob visa o scara al carei varf atinge cerul, pe unde ingerii lui Dumnezeu urcau si coboarau. in traditia islamica, Mahomet vedea o scara ce se inalta in Templul din Ierusalim pana la cer. Dante vedea in cerul lui Saturn o scara de aur ridicandu-se vertiginos pana la ultima sfera celesta. La indieni, imortalitatea se obtinea ca urmare a ascensiunii in spatii siderale. inaltarea la cer prin urcarea ceremoniala a unei scari facea probabil parte dintr-o initiere orfica. si initierea mitriaca presupunea urcarea unei scari – ax al lumii – ce se gasea in Centrul Universului. Toate viziunile si toate trairile extatice mistice presupun o urcare in Cer. Doctrina ascensiunii sufletelor isi are originea in Orient. Lumea greco-romana a cunoscut-o gratie orfismului si pitagorismului. in orice forma de exprimare a religiozitatii am afla-o ( in samanism, in initiere, in extaz mistic sau vis, in mituri sau legende), inaltarea, escaladarea treptelor inseamna totdeauna transcenderea conditiei omenesti si penetrarea unor nivele cosmice superioare. Dar nu in sens moral, ci in sensul cunoasterii. in simbolismul scarii sunt cuprinse ideile de sanctificare, de moarte, de iubire si de eliberare. “inaltul” este o dimensiune inaccesibila omului, cel care se inalta urcand scara care conduce la Cer inceteaza de a fi om. Orice ascensiune este o trecere dincolo, o parasire a spatiului profan. Scara participa la simbolistica verticalitatii, a Axului Lumii. Urcarea de pe Pamant in Cer este reprezentata ritualic in traditii diverse prin ascensiunea unui arbore/unei scari, urmata, nu totdeauna, de o coborare avand drept efect aducerea influentelor celeste in aceasta lume si contopirea lor cu cele terestre. intreaga viata spirituala se exprima printr-o tendinta de inaltare, o miscare ascensionala, Christos si crucea (care se regasesc si in templul hasdeian) fiind scara. in experienta religioasa sacrul celest este activ prin simbolismul “centrului”, al “inaltimii”, “al ascensiunii”. Cerul este o manifestare directa a transcendentei, a puterii absolute, a vesniciei, a sacrului. Este si un simbol al constiintei. in templul castelului, el se uneste cu Pamantul reinviind un mit stravechi, prin crucea-cupa, prin axul central, numit in documentele hasdeiene “Mare Crucifix”, reprezentand nu crucea suferintei lui Christos, ci “crucea invierii, a gloriei eterne dobandite prin sacrificiu”. Pe cupola domului Castelului Iulia Hasdeu fusese pictata in vremea savantului o bolta cereasca, avand toate atributele vestmantului celest: fondul albastru, stele, nori si, desi nu exista marturii iconografice, credem ca ingerii nu lipseau de acolo. “Norul intuneca lumea sensibila, conducand si obisnuind sufletul cu contemplarea ascunsului, ajutandu-l sa cunoasca realitatea invizibila dupa traversarea lucrurilor vizibile”. Cerul imbratiseaza orice lucru. Cerurile simbolizeaza starile superioare ale fiintei. Initierea veritabila inseamna constientizarea acelor stari care sunt tangibile dupa ascensiune, dupa calatoria celesta. in varful “domului azuriu” al castelului se afla pictat un triunghi avand in mijloc un ochi a carui pupila era chiar deschizatura care se afla si astazi acolo. Era “Ochiul lui Dumnezeu” din descrierea facuta de I.L. Caragiale. “in absenta unei figuratii materiale a axului”, scria René Guénon intr-un articol despre simbolismul constructiv, “domul este patruns in varful sau, de o deschizatura circulara; aceasta deschizatura este o reprezentare a discului solar insusi ca un ” Ochi al Lumii “, este “poarta soarelui”, prin ea se face iesirea din Cosmos”. Chiar punctul situat pe pamant, direct sub aceasta deschizatura este virtual identificat Centrului Lumii. Iar simbolismul Centrului Lumii sustine, dupa cum am aratat mai inainte, importanta simbolismului celest necesar ritualurilor de ascensiune, de initiere, precum si miturilor (Arborele Cosmic si Muntele Cosmic). Lumea celesta reprezinta domeniul spiritului, lumea terestra, pe cel al materiei. in simbolismul constructiv, ochiul domului din varful boltii ceresti sau cupolei templului evoca imaginea portii stramte, situate la zenitul cosmosului sau boltii instelate care se deschide catre necunoscut. Prin ochiul domului trebuie sa treaca orice fiinta ajunsa in starea de a-si regasi sinele. Prin el se produce reintoarcerea la Principiu. Acest ochi nu este doar cel al cunoasterii, ci de asemenea al unei constiinte trezite, apte sa transceada contingentele de orice fel, indispensabile oricarei veritabile inaltari spirituale. Dupa o introspectie in subteran (a se observa faptul ca edificiul hasdeian are spatii subterane!), sosind in punctul care corespunde centrului crucii (a se vedea si Marele Crucifix din domul Castelului!) omul se pregateste sa se inalte catre infinitul cunoasterii, ghidat de divinitate cu care aspira sa se identifice (in acest sens, nu este intamplator ca statuia lui Iisus a fost asezata acolo!). Bolta instelata sugereaza progresia spirituala, cosmosul. in simbolistica crestina bolta albastra invaluie Divinitatea. Albastrul sugereaza regenerarea sau desavarsirea spirituala a fiintei, constienta de starea de superioritate pe care a atins-o. Albastrul simbolizeaza spiritul adevarului. Credem ca stelele pictate pe cupola castelului erau aurite. Aurul si galbenul, alaturi de Soare sunt simboluri ale inteligentei umane iluminate de revelatia divina.

” Stalpul masiv de zidarie ” din descrierea lui Caragiale nu este altceva decat acel Axis Mundi care separa si uneste totodata Cerul si Pamantul, podul care face uniunea dintre starea omeneasca si starile supra-individuale. Sa ne amintim ca B.P. Hasdeu il considera pe Iisus un supraom. Culturile arhaice au cunoscut simbolismul axului cosmic- stalpul universal a carei regasire de catre om inseamna parasirea conditiei umane si dobandirea celei divine, atingerea esentei. Centrul este ” invariabilul mijloc ” unde influentele celeste si cele terestre se unesc facand posibila o comunicare directa cu alte stari ale existentei. Statuia lui Iisus, ” a acelui Christ care prin minunea iubirii a pogorat pe Dumnezeu pana la om si a radicat pe om pana la Dumnezeu “, amplasata deasupra cupei sacre, este insasi simbolul mantuirii umanitatii, imaginea supraomului, adica a celui care a ajuns la o ” adevarata inalta superioritate ” in ” universala tindere spre infinit ” . Supraomul este, dupa B.P. Hasdeu, altruistul care se jertfeste pentru semeni si pentru tara, convins fiind ca ” eul nu poate sa piara, ca nici-o moarte nu-l poate nimici, ca el staruieste, se conserva “, altfel spus ” altruistul mananca moartea ” . Mircea Eliade considera moartea ” o ruptura de nivel, simbolizata printr-o escaladare “, sufletul celui mort inaltandu-se. Comunicarea intre Cer si Pamant nu se poate stabili decat urmand axul care leaga intre ele centrii acestor modalitati manifestate, in multitudine nedefinita, al caror ansamblu ierahizat constituie manifestarea universala.

In consecinta, putem afirma ca templul castelului este investit cu prestigiul ” centrului ” , constructia fiind asimilata unui Munte sacru strabatut de stalpul cosmic, Axis Mundi, ce uneste cei doi poli ai manifestarii: Cerul si Pamantul.

Multiplicitatea starilor existentei manifestate apare ca tot atatea scari prin care o fiinta pe cale de a se intoarce la Principiu/ Infinit/ Dumnezeu poate sa se inalte de la Pamant la Cer. ” Doua scari usoare de fer sue la braul interior al donjonului (…) in partea din spate a stalpului (…) e o scara care sue la celelalte doua ” , scria I.L. Caragiale in reportajul vizitei la Castel. Intrand in templul Castelului, ajungand in fata Marelui Crucifix , nu se vede scara din ” spatele stalpului “. Desi nu se vede, ea exista- calea prin care omul isi depaseste conditia. Scara poate fi zarita dintr-un unghi revelatoriu. in schimb, ceea ce omul vede dupa ce trece pragul templului sunt cartile. Cartea este simbolul Cunoasterii. Prin Cunoastere, sufletul se inalta. Treptele din templul Castelului fundamenteaza prezenta simbolismului ascensiunii in edificiul hasdeian. Scara figureaza plastic ruptura de nivel care face posibila trecerea de la un mod de a fi la altul, comunicarea dintre Cer si pamant. Iacob viseaza o scara al carei varf atinge cerul, pe unde ingerii lui Dumnezeu urca si coboara. in traditia islamica, Mahomet vede o scara ce se inalta in Templul din Ierusalim pana la cer. Dante vede in cerul lui Saturn o scara de aur ridicandu-se vertiginos pana la ultima sfera celesta. La indieni, imortalitatea se obtine ca urmar0e a ascensiunii in spatii siderale. inaltarea la cer prin urcarea ceremoniala a unei scari facea probabil parte dintr-o initiere orfica. si initierea mitriaca presupunea urcarea unei scari- ax al lumii- ce se gasea in Centrul Universului. Initierea inseamna moartea si invierea neofitului, coborarea in Infern si ascensiunea in Cer – drumul catre realitatea absoluta. Toate viziunile si toate extazurile mistice presupun o urcare in Cer. Doctrina ascensiunii sufletelor isi are originea in Orient. Lumea greco-romana a cunoscut-o gratie orfismului si pitagorismului. in orice forma de exprimare a religiozitatii am afla-o (in samanism sau in initiere, in extaz mistic sau vis, in mituri sau legende s.a.), inaltarea, escaladarea treptelor inseamna totdeauna transcenderea conditiei omenesti si penetrarea in niste nivele cosmice superioare. in simbolismul scarii sunt cuprinse ideile de sanctificare, de moarte, de iubire si de eliberare. ” inaltul ” este o dimensiune inaccesibila omului, cel care se inalta urcand scara care conduce la Cer inceteaza de a fi om. Orice ascensiune este o trecere dincolo, o parasire a spatiului profan. Scara participa la simbolistica verticalitatii, a Axului Lumii. Urcarea de pe Pamant in Cer este reprezentata ritualic in traditii diverse prin ascensiunea unui arbore/unei scari, urmata de o coborare avand drept efect aducerea influentelor celeste in aceasta lume si contopirea lor cu cele terestre. intreaga viata spirituala se exprima printr-o inaltare, o miscare ascensionala, Christos si crucea (care se regasesc si in templul hasdeian) fiind scara. in experienta religioasa sacrul celest este activ prin simbolismul ” centrului “, al ” inaltimii “, ” al ascensiunii “. Cerul este o manifestare directa a transcendentei, a puterii supreme, a vesniciei, a sacralitatii. Este si un simbol al constiintei. in templul castelului, el se uneste cu Pamantul reinviind un mit stravechi, prin crucea-cupa, prin axul central, numit in documentele hasdeiene ” Mare Crucifix “, reprezentand nu crucea suferintei lui Christos, ci crucea invierii, a gloriei eterne dobandite prin sacrificiu. Pe cupola domului Castelului Julia Hasdeu fusese pictata in vremea savantului o bolta cereasca, avand toate atributele vestmantului celest: fondul albastru, stele, nori si, desi nu exista marturii iconografice, consideram ca ingerii nu lipseau de acolo. Norul intuneca lumea sensibila, conducand si obisnuind sufletul cu contemplarea ascunsului, ajutandu-l sa cunoasca realitatea invizibila dupa traversarea lucrurilor vizibile. Pe cupola pictata de Ioan tent, primul restaurator al decoratiei monumentului, apar acele elemente simbolice.

” Inger ” este un apelativ pe care B.P. Hasdeu l-a folosit totdeauna in comunicarile cu lumea de dincolo, cand ii chema pe ai sai disparuti. Cunoastem ca pe balustrada circulara, care margineste cupola, aproape de Cerul reprezentat acolo, omul de stiinta medita indelung. Probabil, simbolismul celest isi revarsa efectele benefice asupra personalitatii lui, coplesite de povara mortii Juliei, poeta devenita ” ingerul scump ” ori ” ingerul Admirabil “. Pentru ca la inceput a fost conditia terestra, apoi starea angelica, iar intre cele doua, nivele provizorii, grade ale Existentei Universale, trepte pe care sufletul urca plecand din lumea sensibila, ridicandu-se catre inteligibil, conform traditiei platoniciene, catre forma suprema a Binelui. Scarile din castel erau pictate in galben, aceasta culoare simbolizand eternitatea. in lumea crestina, scara este un simbol al posibilitatii de a urca la cer pentru ca tot ce este mai aproape de el participa la transcendenta. Cerul imbratiseaza orice lucru. Omul este fiul Cerului (tatal) si al Pamantului (mama), iata formula initiatica ce determina raporturile fiintei umane cu celelalte doua elemente ale Marii Triade. Cerurile simbolizeaza starile superioare ale fiintei. Initierea veritabila inseamna constientizarea acelor stari care sunt tangibile dupa ascensiune, dupa calatoria celesta. in varful” domului azuriu” al Castelului se afla pictat un triunghi avand in mijloc un ochi a carui pupila era chiar deschizatura care se afla si astazi acolo. Era ” Ochiul lui Dumnezeu ” din descrierea facuta de I.L. Caragiale. ” in absenta unei figuratii materiale a axului ” , scria René Guénon intr-un articol despre simbolismul constructiv, “domul este patruns in varful sau, de o deschizatura circulara; aceasta deschizatura este o reprezentare a discului solar insusi ca un ” Ochi al Lumii “, prin ea se face iesirea din Cosmos ” . Chiar punctul situat pe pamant, direct sub aceasta deschizatura este virtual identificat Centrului Lumii. Iar simbolismul Centrului Lumii ilustreaza in mod egal importanta simbolismului celest ce impregneaza la randul sau ritualuri de ascensiune, de initiere, precum si mituri (Arborele Cosmic si Muntele cosmic). Lumea celesta reprezinta domeniul spiritului, lumea terestra, pe cel al materiei. in simbolismul constructiv, ochiul domului din varful boltii ceresti sau cupolei templului evoca imaginea portii stramte, situate la zenitul cosmosului sau boltii instelate care se deschide catre Necunoscut. Prin ochiul domului trebuie sa treaca orice fiinta ajunsa in starea de a-si regasi sinele. Prin el se produce reintoarcerea la Principiu. Acest ochi nu este doar cel al cunoasterii, ci de asemenea al unei constiinte trezite, apte sa transceada contingentele de orice fel, indispensabile oricarei veritabile inaltari spirituale. Dupa o introspectie in subteran (a se observa faptul ca edificiul hasdeian are spatii subterane !), sosind in punctul care corespunde centrului crucii (a se vedea si Marele Crucifix din domul Castelului!) omul se pregateste sa se inalte catre infinitul cunoasterii, ghidat de steaua cu care putin cate putin se va identifica ( a se retine faptul ca pe cupola erau pictate ” stelele infinitului ” , cum le-a numit I.L. Caragiale, probabil sub influenta lui B.P. Hasdeu !). Bolta instelata sugereaza infinitul, progresia spirituala, acoperisul cosmosului. in simbolistica crestina bolta albastra este mantaua care invaluie Divinitatea. Albastrul sugereaza regenerarea sau desavarsirea spirituala a fiintei, devenite constienta de starea de superioritate pe care a atins-o. Albastrul simbolizeaza spiritul adevarului. Cu siguranta, stelele pictate pe cupola Castelului erau aurite. Aurul si galbenul, alaturi de Soare sunt simboluri ale inteligentei umane iluminate de revelatia divina.

Eugeniu Sperantia, fiul scriitorului Th. D. Sperantia- unul dintre mediumii lui Hasdeu-, a vizitat Castelul in 1900, impreuna cu familia. Cartea ” Amintiri din lumea literara ” cuprinde evocari legate de personalitatea lui Hasdeu si de viata lui petrecuta la Campina. Lectura ne ajuta sa remarcam elemente descriptive ce au aparut si in descrierea facuta de Caragiale, dupa cum si elemente noi. ” In cimentul care acoperea fereastra “, scria Sperantia,” era practicata o deschizatura rotunda; era un fel de fereastra, cu geam, prin care, la amiaza, lumina soarelui cobora si inunda crestetul statuii. Dinauntrul turnului puteai observa ca aceasta fereastra, luminoasa si rotunda, infatisa pupila unui ochi imens, iar pe plafon era pictat in jurul ei un triunghi “. Era vorba cu siguranta de ” Ochiul lui Dumnezeu ” la care se referea si I.L. Caragiale. Retinem din memoriile lui Sperantia cum ca ” lumina soarelui cobora si inunda crestetul statuii “. O posibila explicatie ar fi ca lumina celesta revelata oamenilor isi afla simbolul natural in lumina care straluceste pe pamant. Lumina soarelui semnifica iubirea lui Dumnezeu si intelepciunea divina, care actioneaza benefic asupra inteligentei . in inima crestinismului primitiv se afla Gnoza, cu alte cuvinte Cunoasterea. Printre temele gnostice majore se afla Lumina divina, incarnata in persoana simbolica a lui Iisus. Mantuirea umanitatii obtinuta de Christos inseamna regasirea de catre om a Ochiului pentru a se restaura o privire totala, o viziune a lumii, care este Iubirea. Din descrierea lui Sperantia cunoastem ca pe balconul metalic circular, in spatele statuii lui Christos se afla bustul Iuliei in marime naturala si pictat in ulei. Era asezat pe o masuta si langa el se gaseau doua cutii muzicale reproducand ” Recviemul ” , ” o mica melodie, perlata, argintie, ceva ca o rugaciune din voci de copii ” si imnul ” Sursum ” care ” intr-un ton mai grav, reda printr-o serie de acorduri impresionante un fel de mars (…) funebru, dar si triumfal ” .Despre ” Recviem ” savantul povesteste in cartea ” Sic Cogito” cum a fost primita prin mana mediumului Vasile Cosmovici, aflat la Paris, in luna iunie a anului 1891. Melodia a fost aranjata in cvartet de compozitorul George Stephanescu si reprodusa pe aristonul fabricat de Leopold Stern. La 17 septembrie 1891, ziua comemorarii mortii Iuliei, ” Recviemul” a fost executat la templul din Cimitirul serban- voda de o orchestra condusa de violoncelistul C. Dimitrescu, si apoi de o alta orchestra sub conducerea lui Anton Kneisel. Imnulnumit ” Sursum! ” a fost dictat in sedinta din 11 septembrie 1894, prin mana lui Hasdeu. In 16 septembrie, savantul primea indicatia de a aseza imnul in celalalt colt al mesei din cavou . El a fost cantat, pentru prima data, la 17 septembrie 1894, fiind aranjat tot de George Stephanescu. Prezenta celor doua sculpturi, a Mantuitorului si a Iuliei, in domul Castelului poate fi motivata printr-o confesiune a savantului, scrisa la inceputul sedintei spiritiste din 10 iunie, 1894:

” Ingerul meu, Lili, ingerul meu, Nicolae, ingerii mei,
Cand invoc pe unul dintre voi, nu uit niciodata ca voi toti sunteti pentru mine un singur tot, cu Lili a mea ca centru si Christos ca varf accesibil, marele mediator… ”

Scarita plianta, un pont-levis, era ridicata atunci cand savantul medita langa bustul fiicei si invoca pe cei disparuti. Acolo, in sfera celesta, se simtea alaturi de ei.

Unul dintre redactorii periodicului ” Revista Noua ” , Victor Bilciurescu, aduce marturii legate de Castel: ” Odata innauntru, ti-apare templul cu domul deasupra, iar in mijlocul domului ochiul lui Dumnezeu proiectat pana jos de reflexul unei oglinzi. De jos pornesc lateral doua scari de fier, ce se impreuna sus, sub dom, pe o platforma, pe care Iisus- in marime naturala- binecuvanteaza templul, iar drept sub Ochiul lui Dumnezeu e bustul de marmura al Iuliei “.

Se cunoaste, de asemenea, ca la moartea omului de stiinta, se aflau in partea de sus a turnului, alaturi de sapte lampi, trei scaune, o fotografie si sase albume, ” trei busturi ale familiei defunctului “. Unul era cel al Juliei, dupa cum ne dezvaluie amintirile celor care l-au vazut. O cercetare atenta a domului arata faptul ca simbolismul sau era in stransa legatura cu cel din cavoul-templu. Spre exemplificare, putem aminti: oglinzile paralele la intrarea in cavou si deopotriva la intrarea in templul propriu-zis al edificiului campinean, plafonul albastru al mormantului si cupola albastra a Castelului (astazi, colorata in rosu inchis, sic!), crucea cu oul primordial pe bolta cavoului, marele crucifix si oul primordial format prin taierea in doua jumatati a balconului metalic circular din domul Castelului, numele lui Dumnezeu sapat in marmura pe tavanul edificiului funerar, ochiul lui Dumnezeu veghiind din centrul cupolei donjonului, muzica ” spiritista ” la mormant, aceeasi muzica in Castelul-templu, Christos si Julia in cavou, dupa cum si in castel si altele. Este posibil ca celelalte doua busturi despre care se face referire in inventarul facut la moartea lui B.P. Hasdeu, al bunurilor mobile si imobile hasdeiene de la Campina, sa fi fost al Iuliei- mama, de Carol Storck, realizat in 1903 (expus astazi in Castel) si al lui B.P. Hasdeu, sculptat de acelasi artist in 1905 (nu se cunoaste locatia sa actuala).

In partea de jos a turnului erau: ” doua tulpini mari de nuc, trei canapele in plus, trei scaune cu piele, un scaun rotund imbracat in piele, o soba de fier, patru tablouri mari reprezentand familia defunctului, sase tablouri mai mici, o biblie asezata pe o tulpina de nuc, o etajera pentru fructe; sase fotografii asezate pe fereastra, doua vase de pamant, patru statuete, o etajera pe care se afla cinci oua, o cutie cu geam in care se afla o colectie de gandaci, trei sticle de piano, doua vase de marmora din care unul crapat, un piedestal de sticla, zece fotografii, un vas de bronz, o masuta mica, un scaun de nuc cu muzica, o masa de nuc “. Din aceasta enumerare care recreeaza o parte din atmosfera locului, retinem prezenta Bibliei, cartea sacra, ” Cartea Cartilor ” ce cuprinde cunoasterea revelata oamenilor prin Dumnezeu. Biblia este expresia vointei divine. Mesajul lui Dumnezeu, prin ea, va fi asimilat si interiorizat de omul care a patruns in templu.

Despre mobila originala, din lemn de nuc, povesteste si Sperantia: ” Intre copacii care au fost taiati cand s-a construit castelul era si un nuc batran, cu diametrul de un metru. Din partea interioara a trunchiului retezat la inaltime iarasi de un metru, Hasdeu a dispus confectionarea unei mobile cu totul originale: fara a i se indeparta de fel coaja, suprafata superioara a trunchiului a fost frumos lustruita si astfel remaniata, obtinand functiunea de masa, reminiscenta nucului a fost asezata in sala circulara de jos, in stanga intrarii, langa fereastra. Pe fata lustruita erau doua sfesnice, un ceasornic de masa, vase de flori si cateva fotografii “. Sperantia isi aminteste despre statuetele infatisand pe apostoli (acum, disparute), dispuse deasupra usii ce formeaza, prin deschiderea celor doua canaturi, culoarul oglinzilor paralele. De asemenea, in memoria lui Sperantia au ramas cele trei incaperi paralele care si-au avut odinioara destinatii speciale. Cea din stanga, cu geamuri verzi, si cea din dreapta, cu geamuri albastre adaposteau biblioteca savantului. Erau bibliotecile templului castelului, amintind de prezenta vechilor biblioteci in templele antice. Colectia lui de manuscrise era asezata pe rafturi metalice in sala prin care lumina de afara patrundea risipind raze albastre. La carti si manuscrise accesul era facilitat de prezenta scaritelor mobile, avand la baza niste rotite care alunecau usor pe sine de lemn. incaperea din mijloc, inalta si ingusta, aidoma celorlalte doua, avea geamurile rosii si ” infatisarea unui salonas vesel, acoperit cu un covor de buna calitate si de aceeasi culoare, iar in capat, sub fereastra, era asezata pianina din lemn de trandafir, incrustata cu cateva mici si fine ornamente de sidef ” , pianina Iuliei. Din inventarul facut dupa moartea lui Hasdeu, la 9 noiembrie 1907, aflam ca 4800 de carti se aflau in biblioteca cea mare , 1613 volume erau in sala cu geamuri galbene si 1614 carti se gaseau pe rafturile incaperii cu geamuri albastre, iar restul odihneau in camera din spatele salonului . Constatam ca atunci cand s-au inventariat bunurile scriitorului, in salonasul cu geamuri rosii din turn nu se mai afla pianul, ci doar ” doua scaune pentru piano si diferite note de piano ” alaturi de alte lucruri care sunt evidentiate cu meticulozitate in document.

Din confesiunile lui Victor Bilciurescu cunoastem ca ” templul acesta, servind drept hall, avea 12 scaune- paturi (pentru musafiri) avand fiecare deasupra sa o camee si in ulei, portretele scriitorilor favoriti: Balcescu, Kogalniceanu, Laurian, Alexandri, Eliade, Bolintineanu, Conta etc ” . Portretele care se gaseau acolo erau: B.P. Hasdeu de Mirea, ” Iulia in biblioteca ” de Diogène Ulysse Napoléon Maillart si ” Julia pe catafalc ” de Sava Hentia. Astazi, primele doua taboluri se gasesc in xpozitia permanenta din muzeul organizat in incinta Castelului Julia Hasdeu. Ultimul, insa, a disparut fara urma. ” in templu mai erau “, spunea el in interviul acordat pentru ziarul ” Universul “, ” lustrul de fier, suspendat de tavan,- de fier pentru ca constructia- din ordinul Iuliei- e intemeiata numai pe principiul nimic nepieritor, deci numai fier si granit. Erau si alte mobile de interior, toate numai in fier “. Eugeniu Sperantia povesteste la randul lui ca ” aci, in jurul postamentului pe care se inalta statuia, de-a lungul peretelui rotund si intre alte mobile de mai mica importanta, erau douasprezece scaune, cu lemnul aurit, tapiste cu acelasi plus rosu si cu spatare foarte inalte, terminate sus cu un fronton triunghiular. in frontonul acesta triunghiular al fiecarui scaun era incadrat cate un mic medalion oval, pictat, cate o miniatura in ulei. Fiecare medalion reprezenta pe unul din capii revolutiei din 1848. Sperantia isi aminteste de portretele lui Balcescu, Alecsandri, Kogalniceanu, Eliade Radulescu, C.A. Rosetti “.