Site-ul muzeului: AICI

Articol Artindex despre muzeu: AICI

Nicolae Grigorescu este primul pictor român de circulatie europeana, care a trait între anii 1838-1907.

A început prin a face pictura religioasa: icoane si pictura murala în câteva biserici si mânastiri din România – pictura de la mânastirea Agapia, ramânând pâna în zilele noastre o capodopera a geniului.

Studiile si le-a facut la Paris, iar apoi s-a retras la Barbizon, alaturându-se grupului de pictori non-conformisti, care cu cativa ani înainte se stabilisera acolo practicând pictura de plain-air, începe sa picteze în padurea Fontainbleau, renuntând la principiile artei academiste, practicând un nou stil, asemenea unui Millet, Diaz, Corot, Troyon etc.

Cunoaste o evolutie foarte rapida spre noua formula plastica, care se poate vedea în toate genurile pe care le-a abordat cu o neasemuita usurinta: portret, peisaj, scene diverse (istorice, câmpenesti, de razboi etc.), natura statica etc.

Legaturile lui Grigorescu cu lumea artistica europeana, în special cu cea franceza, au fost foarte strânse, ani de-a rândul a avut în acelasi timp ateliere în România si Franta. Cel mai mult Grigorescu a iubit Bretania si Normandia: “Spalatorese în Bretania”, “Taranca franceza în vie”, “Fetita bretona”, “Plaja la ocean”, “Batrâna la Brolle”, “Strada la Vitre”, “Interior la Vitre”, “Pescarita la Granville”.

A asimilat informatii care au aparut în a doua jumatate a veacului trecut si le-a aplicat în mod creator pentru a exprima adevarul plastic specific peisajului românesc. Eliberandu-se de conventionalismul academic a reusit în mod exceptional redarea sincera, directa si spontana a imaginii adevarate a naturii.

A adus în arta româneasca legatura intima cu natura, contactul direct cu realitatea.

O mentiune trebuie facuta pentru a scoate în evidenta talentul de desenator al lui Grigorescu.

Artistul a desenat foarte mult, cele mai multe desene care se pastreaza pâna astazi, sunt legate de Razboiul de Independenta (1877) la care a participat ca reporter de razboi. Acum mai mult ca în alte situatii, ajunge sa se exprime în chip desavârsit, imaginile fiind prinse în fuga condeiului în care fiecare trasatura bruta, oarecum rezumativa, are ceva din precizia si forta unui cuvant spus într-o telegrama. Expresia rapida, precisa, elimina tot ce nu este indispensabil pentru a pastra si pune în valoare esentialul. Astfel, numai prin simplul duct al liniei, fara nici un fel de umbra, sugereaza volumele, asa cum au izbutit sa o faca marii desenatori clasici: “Trecerea Dunarii la Corabia”, “Cap de pod între Tumu Magurele si Nicopole”, “Caruta de campanie cu trei cai”, “Rosier calare”, “Turc fumând din pipa”; “Vedete la Plevna”,
“Ambulanta pe front”.

Catre sfârsitul vietii a venit definitiv în România, stabilindu-se pe Valea Prahovei pe care o cunostea înca din tinerete, când obisnuia sa faca dese excursii însotit de prietenii sai.

Pentru o perioada s-a stabilit la Posada, o mica asezare între Sinaia si Câmpina, un loc foarte îndragit de artist de unde ne-a lasat renumitele “posade”. In 1891 paraseste Posada si se stabileste la Câmpina. Aici a avut 2 ateliere, unul mai întâi închiriat si apoi între anii 1901-1904 si-a construit pe un teren cumparat pe soseaua nationala, o casa-atelier în care a locuit împreuna cu sotia Maria Danciu si fiul lor Gheorghe.

Planul a fost întocmit de însusi artistul, în stilul caselor din zona: opt camere, parter si etaj, balcoane pe
trei laturi si acoperisul din sindrila. A trait în aceasta casa pâna în anul mortii (21 iulie 1907). Dupa moartea artistului, familia a locuit în continuare pâna în 1918. În timpul Primului Razboi Mondial cladirea a ars începând de la etaj, marea pierdere fiind atelierul.

Casa a ramas sub forma de ruina pâna în 1951-1952, când Primaria a luat hotarârea de a reconstrui pe vechea temelie. Planul a fost întocmit de arhitectul câmpinean Popisteanu si de un real folos au fost informatiile date de fiul artistului si de baiatul de sevalet al artistului, Nae Goage. Cladirea a fost terminata repede, iar între anii 1955-1957 s-a amenajat un muzeu memorial, singurul care exista în România. Pentru amenajarea interioara s-au folosit fotografiile existente din 1904, 1908, diapozitive din 1910 etc. Obiectele au fost achizitionate de la familie sau persoane particulare la care ajunsesera în urma deselor vânzari facute de urmasii artistului. De asemenea, au fost expuse si 54 de tablouri luate în custodie de la Muzeul National de Arta Bucuresti (care ulterior au fost retrase), dar si de la alte muzee (Brasov, Ploiesti).

Inventarul muzeului s-a îmbunatatit an de an, astfel ca în anul 2004 s-a luat decizia de a remodela interioarele, încercând sa se puna mai mult în valoare personalitatea artistului în ultimii ani petrecuti la Câmpina.

Pe lânga fotografii, diapozitive, de un real folos au fost descrierile facute de prietenii artistului care l-au vizitat si care au vorbit cu multa placere despre numarul mare de tablouri, care se gaseau mai ales în atelier (200), si care acopereau peretii de la plafon pâna la podea, si o multime de obiecte diverse, reprezentând epoci si stiluri diferite.

Artistul le cumparase începând din primii ani când se afla la Paris si întotdeauna marturisea ca pentru el acestea reprezinta niste prieteni dragi, care-i aminteau locuri si oameni pe care-i cunoscuse, si de care nu s-ar fi despartit niciodata. Astfel le-a purtat din atelier în atelier pâna în ultimii ani: în atelierul de la Câmpina gasim obiecte orientale cumparate înca din anul 1873 etc. În atelier, pe langa lucrarile artistului gasim mobilier frantuzesc, un ceas nemtesc, covoare orientale, o tapiserie franceza de mari dimensiuni etc.

Holul principal al cladirii, în care se gasea scara ce ducea la etaj, era amenajat în stil oriental. Contemporanii vorbesc despre grija si simtul estetic cu care erau asezate obiecte atât de diverse (pusti vechi cu aprindere cu cremene, lampi ajurate de Damasc care filtrau lumina, vesminte orientale, narghilea, covoare de rugaciune etc.) încât cel care îl privea avea impresia ca se gaseste în fata unei pânze pictate de maestru. De altfel, exista o astfel de pânza ce sustine si acum, ca o marturie vie, imaginea acestui interior. În sufragerie îsi primea oaspetii – Delavrancea, Caragiale, Vlahuta – în jurul unei mese pe care se gaseau mereu flori proaspete. Tot aici se afla o tapiserie din secolul al XVIII-lea de tip Arazzo. În biblioteca artistului se gasea un numar impresionant de volume începând din anul 1683, lucrari valoroase din toate domeniile de activitate, dar mai ales carti despre arta si carti primite cu dedicatie din partea autorilor, se mai pastreaza 245 de volume. La parter mai exista o sala în care se organizeaza expozitii temporare. Etajul cladirii adaposteste un centru de documentare si informare Nicolae Grigorescu.

Astazi, muzeul memorial este o sectie a Muzeului Judetean de Arta Prahova în administrarea Consiliului Judetean Prahova.

PREZENTARE MUZEU

Exteriorul casei este dominat de terasa de lemn care se întinde pe toata lungimea etajului, imprimându-i un aer cald si intim si amintind de foisoarele caselor taranesti românesti. Terasa este sprijinita de console elegante de lemn.

Intrând în hol, te surprinde caldura atmosferei – care te va însoti pe parcursul întregii case. Scara de lemn te îmbie spre etaj.

Sub casa scarii este amenajat un colt exotic (foto 1) format din lucrari de factura orientala, colectionate de pictor în Istanbul în 1873: covoare, arme, vase, masute si cutii pentru pastrarea diferitelor obiecte de pret, vesminte, papucei, o narghilea. Asezarea obiectelor este asemenea celei prezentate de artist într-un tablou surprinzator, plasat de muzeografi în acest spatiu. Este vorba despre pictura plasata pe peretele din stânga al holului. Jumatate din compozitie este figurata foarte detaliat, în stilul picturii academiste a secolului al XIX – lea, cealalta jumatate fiind abia schitata. Lucrarea se vrea un gest de fronda la adresa celor care îl acuzau ca nu stie a picta cum pictau contemporanii lui. A demonstrat prin aceasta ca stiinta dea desena o avea, dar scopul lui era altul, nu acela de a picta minutios, ci acela de a sugera numai ceea ce-si propusese.

Acest colt cu obiecte orientale este recreat pentru a sugera o camera. Închis pe trei parti de „pereti”, acesta se prezinta ca un spatiu decorativ si aglomerat de forme geometrice. Deja în acest prim intrând ghicim dimensiunile întregii case si ale celorlalte încaperi. Totul este la dimensiuni umane, încalzit de lemnul prezent nu numai la scara, dar si în lambriul peretilor. Înaltimea holului de intrare este diminuata de scara care ofera accesul la etaj.

Prima încapere de la parter, cea din dreapta intrarii, era sufrageria în care se încingeau discutii cu prietenii: B. Delavrancea, Al. Vlahuta, G. Cosbuc, O. Goga, dr. C. I. Istrati. Acesta din urma este cel care a încurajat, înca din timpul vietii pictorului, ideea înfiintarii unui muzeu „Nicolae Grigorescu”. Aceasta încapere gazduieste una din variantele de mari dimensiuni ale „Carului cu boi”.

Biblioteca artistului este ocupata acum de piese de mobilier modeste, asa cum îi placea lui sa fie totul, frumos si modest, nobletea si eleganta stilului fiind sesizabile mai ales în simfoniile de culori pe care le crea. În corpul de biblioteca de afla diverse volume, de la cele despre antichitatea greaca si latina pâna la literatura franceza a secolelor XVI – XVIII. Portrete ale membrilor familiei, pastorasi si taranci, ca si peisajele grigoresciene cu care suntem obisnuiti troneaza pe peretii acestei încaperi.

Patrundem acum în cea mai mare camera a casei si cea mai importanta prin activitatea de creatie care se desfasura aici: atelierul artistului. Este o încapere bine luminata si generoasa în diversitatea spatiului. Obiectul pe care ti se atintesc ochii este sevaletul pe care sta sprijinita una din ultimele lucrari ale artistului, neterminata: „La izvor”. Peretii sunt încarcati de picturi ale lui Grigorescu: „Autoportret”, „Apus de soare la Barbizon”, „Pastorita stând”, „Ciobanas cu turma”, „Care cu boi trecând un vad” etc.

Uriasa tapiserie este probabil de factura frantuzeasca si dateaza din secolul al XVIII-lea. Piesele de mobilier sunt cumparate de artist din Franta si se potrivesc foarte bine cu interiorul acesta definit de materialul viu si cald care este lemnul. Covoarele decorative care atârna pe pereti sunt de factura orientala si provin din aceeasi colectie pe care si-a format-o artistul la Istanbul.

Adapostind tablouri remarcabile ale lui Nicolae Grigorescu, muzeul din Câmpina are un alt mare avantaj: acela de a prezenta o serie de lucrari importante din creatia artistului, în cadrul initial în care se aflau. Recrearea interioarelor si a casei în întregime este o idee extraordinara si o placere pentru vizitatori. Astfel, opera celui mai important artist român este mai usor de urmarit si privit, de înteles si placut. Atmosfera te învaluie de la primii pasi în casa si te urmareste mult timp dupa ce ai parasit-o.

TOP
PROGRAM DE VIZITARE

vara
Marti – Duminica 10-18
Luni – închis
iarna
Marti – Duminica 9-17
Luni – închis