Text/foto: Colecţionarul de artă Vasile PETROVICI

Peisajul citadin a fost şi este sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti. Clădirile vechi, bisericile, mahalalele, au constituit subiecte pentru creatorii de frumos cum sunt pictorii. În istoria artei româneşti, sunt numeroşi pictorii de peisaj citadin. Dintre ei amintim pe Ştefan Luchian cu celebra „Mahalaua dracului”, „Gheretă la Filaret”, „Colţ din strada Povernei”; Gheorghe Petraşcu cu „Turnul Chindiei”, „Casa veche”; Nicolae Tonitza cu „Peisaj citadin”, „Vedere din Bucureşti, iarna”, „Autumnală”, „Peisaj de iarnă”, Marius Bunescu cu „Vedere din Bucureşti”, Lucian Grigorescu cu „Turnul Bărăţiei” etc.

Generaţia născută în anii 50, care a început să creeze în anii 80-90, a reînnodat tradiţia picturii peisagistice citadine. Unul dintre exponenţii ei este Vasile Popa care şi-a desăvârşit formarea la şcoala pictorilor Vasile Kinschi şi Ion Sălişteanu. De tânăr, a lucrat la cercul de pictură din Târgovişte cu Petre Marin Constantin, la rândul lui elev al lui Jean Alexandru Steriadi şi Nicolae Dărăscu.

Vasile Popa cutreieră străzile vechiului Bucureşti, se impregnează de spiritualitatea locului ales şi apoi îl nemureşte în culoare. Are un apetit deosebit pentru arhitectura veche. De altfel Bucureştiul arhaic traversează opera artistului. Unele din lucrările sale pot constitui repere istorice deoarece clădiri, străzi sau zone pictate nu mai există, fiind demolate. Clădiri demult dărâmate au fost deja imortalizate în tablourile sale: ”Calea Moşilor”, ”Case din mahala”, „Casa cu acoperiş verde”. „Peisaj din mahala” etc.

Strada Ion Luca Caragiale din Bucureşti este subiectul multor tablouri, fiind reprezentată în toate anotimpurile: „Iarna pe strada I.L.Caragiale”, „Împrimăvărare pe strada I.L.Caragiale”, „Vara pe strada I.L.Caragiale”. Există o explicaţie, artistul locuieşte acolo iar tablourile sale sunt pictate uitându-se pe geamul sufrageriei.

Îl putem găsit în orice anotimp, fie în arşita toridă a verii sau în gerul iernii, în apropierea unor cartiere vechi, a unei biserici, a unui parc, a unei clădiri încărcate de frumuseţe plastică. Acest lucru este mai lesne de făcut vara, aşa că mahalalele lui Vasile Popa au canicula lunilor iulie şi august înglobată în ele. Roşul frige, iar verdele copacilor pare ca o ceramică în lumina orbitoare a soarelui, ca de pildă „Copacul verde”. Toate obiectele surprinse s-au contaminat de roşu, ocru, maro. Apar puţine personaje sau deloc în aceste lucrări, accentul căzând pe câte o casă, o stradă, un ansamblu copac-casă. În general, dimensiunile lucrărilor sunt 50×70 cm sau 50×65 cm. Materia cu care pictează este din comerţ sau, cel mai adesea, un rezultat al căutărilor sale privind concentraţia de pigmenţi, mediumul sau diferite uleiuri pe care le obţine, în ani de zile, prin procedee descoperite în tratate vechi de pictură. Se emoţionează când reuşeşte ca materia picturală să-l ajute să realizeze o lucrare aşa cum şi-a dorit. Peisajul redat este viguros, aerul circulă firesc, iar raportul pământ – cer este armonios. Acelaşi subiect îl reia obsesiv (de două până la şapte ori) pentru a obţine ceea ce-şi doreşte : o lucrare pe raportul închis-deschis, o alta pe raport cromatic şi exemplele pot continua. Punerea în pagină este realizată riguros ; urmează canoanele picturii clasice dar nu este robul lor. Vasile Popa cântă cu tonuri înalte în pictura sa. Este adeptul culorilor tari, pline de forţă, echilibrate armonios, compunând împreună aceeaşi fină simfonie.

Alte zone din Bucureşti plăcute artistului, trecute în tablouri, sunt „Strada Elefterie”, „Strada Silvestru”, „Strada Lipscani”, „Parcul Tineretului”, „Strada Brădetului”, „Parcul Herăstrău” etc.

Cu fiecare tablou, artistul luptă cu propria sa neputinţă şi în acelaşi timp îşi creează noi provocări. Lucrează splendid cu lumina. În cazul peisajelor de la Târgovişte, interesantă este perspectiva, mai rar întâlnită în arta românească, ca în tabloul „Centrul vechi al Târgoviştei”.

Citeşte mult, îi place să comenteze ce a citit şi are o aplecare în a transmite şi altora cunoştinţele sale. Cercetează tratate vechi de pictură, de istoria artelor, pe care le găseşti, alături de altele, “contemporane“, în biblioteca sa.

Artistul nu se ia după gustul pieţii şi este dominat de sfială şi bun simţ autocritic. Pictura sa îndeamnă să ne întoarcem la a admira frumosul.

Vasile Popa s-a născut în 1957 la Ungureni-Măneşti (Dâmboviţa). A absolvit facultatea de Arte Plastice a Univesităţii Luceafărul în 1997, avându-l ca profesor pe Ion Sălişteanu. Acesta îl caracteriza astfel :“… fost student remarcabil, activ şi pasionat de meserie, Popa Vasile este membru al U.A.P. din 1997. Este un om impecabil ca artist, care îşi caută cu insistenţă drumul propriu, şi este un om pe care te poţi baza, în tot ceea ce întreprinzi, ca o certitudine.“ Face parte dintr-o familie de artişti ; atât soția cât şi fiul Alexandru pictează. Lucrările sale sunt apreciate şi cumpărate de colecţionari din România, Franţa, Italia. Ele apar la licitaţii şi se bucură de succes ( a se vedea : http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-toamna-2010-17-2010.html). Trăieşte şi crează în Bucureşti.