Pe aceste calduri infernale (desi dis de dimineata a inceput sa miroasa deja a toamna), pe canicula, parjol si seceta deci, am simtit imperioasa nevoie sa revad muzeul Zambaccian. Imi trebuia un aport de arta buna si de aceasta data am platit si taxa de 50 de lei care mi-a permis sa fotografiez pe indelete cladirea si continutul sau. Inca sub puternica impresie a impecabilei colectii, a cladirii minunate si a impresiei generale de omogenitate, mult suflet si rafinat bun gust, afirm ca Muzeul Zambaccian este cel mai bun muzeu de arta bucurestean. Stati, nu sariti! Este cel mai bun daca  – facand o parelela cu lumea hoteliera de exemplu – ne gandim la acest cochet si pana la urma mic muzeu nu ca la un “Grand Hotel” dintr-un lant international ci la un loc de refugiu din categoria “boutique”. Dar tot de cinci stele. Pentru ca senzatia de exclusivist si de imposibil de replicat este sentimentul dominant cand vizitezi casa care a dat numele si strazii pe care se afla. Acestea fiind spuse, va las sa vizitati virtual muzeul prin intermediul pozelor realizate de mine, nu inainte de a va reaminti ca a privi poza unui tablou nu inseamna ca te uiti la pictura respectiva ci la reproducerea ei. Cu alte cuvinte, vizitati muzeul cu prima ocazie. (Mihai Constantin)

Stapanul casei vegeaza incovoiat de ani din panza pictata de Corneliu Baba:

Pentru ca tablourile plasticienilor romani sunt redate in fisele individuale din sectiunea Artisti, redau aici in extenso colectia de arta straina pe care Zambaccian a adunat-o de-a lungul primelor decenii de secol XX: