Buturca Stefan

Stefan Buturca, pictor

BUŢURCĂ Ştefan. Pictor. S-a născut la 9 aprilie 1951 în comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi. A absolvit Facultatea de Arte Plastice-Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, promoţia 1974. A studiat compoziţia şi culoarea cu profe¬sorii Dan Hatmanu şi Francisc Bartok, iar desenul cu profesorii Vladimir Florea şi Corneliu Ionescu. A debutat în 1972 la Tecuci, cu o expoziţia personală în Galeria “Gh. Petraşcu”. Între anii 1975-1990 expune la Saloanele U.A.P. din România, Filiala Galaţi. Membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Bucureşti, secţia pictură.

A organizat 31 expoziţii personale în ţară şi una în Republica Moldova. Participă cu lucrări la diverse expoziţii colective, de grup, omagiale şi republicane: Galaţi – Galeriile de Artă – Saloanele Filialei U.A.P. Galaţi 1975, 1976, 1977, 1979, 1981(2 expoziţii), 1983 (“Omagiu Unirii”), 1984 (2 expoziţii), Muzeul de Artă: 1982 – Salonul de primăvară – Filiala U.A.P. Galaţi; 1982 – Expoziţia Filialei U.A.P. Galaţi; Muzeul de Artă:1991- „Salonul moldovenilor” – primul salon internaţional de arte plastice şi decorative;
Iaşi – “Sala paşilor pierduţi” (Universitate) – 1971 – Exploziţie colectivă a studenţilor de la Facultatea de arte Plastice Iaşi; 1972 – Expoziţie intinerantă a unui grup de studenţi pe traseul Iaşi, Paşcani, Ruginoasa, Hârlău, Podu Iloaiei, Tg.Frumos; 1974 Sala „Victoria” – Salonul studenţilor Facultăţii de arte Plastice Iaşi;
Tecuci – Galeria de artă „Gh. Petraşcu”: 1974 – Expoziţie de grup: Ştefan Buţurcă, Dragoş Morărescu, Helfried Weiss; 1988 – Expoziţie de grup: Ştefan Buţurcă, Elena Uţă Chelaru, Petru Petrescu, Spiru Vergulescu; 1994, 2000, 2003-Salonul artiştilor tecuceni; Galeria “Helios”,1990- Expoziţie de grup: Ştefan Buţurcă, Dan Mateescu, Nicolae Placicov, Ştefan Sevastre, Ion Ţarălungă; Bucureşti, Sala “Dalles”,1988 – Salonul republican de grafică; Galeria – “Orizont”, , 1988 – Salonul Artelor Plastice; Suceava – Muzeul de Artă – „Voroneţiana” – Festival – concurs de pictură, ediţiile: 1976, 1978, 1980, 1982, 1984 şi ediţia de grafică din 1985;
Peste 400 de lucrări in colecţii din România, Franţa, Italia, S.U.A., Canada, Israel, China, Republica Moldova. Este profesor de educaţie plastica în oraşul Tecuci. În 1995 donează Muzeului Mixt Tecuci o selecţie de 16 000 lucrări plastice realizate de elevii săi, înfiinţând Secţia de Artă Infantilă “Colecţia profesor Ştefan Buţurcă”.

Expoziţii personale:
Tecuci – Galeria de artă „Gh. Petraşcu” – 1972, 1973,1974, 1975, 1977,1982,1993,1995, 2004; 2012 (“Vraja Bucovinei”); Galeria Bibliotecii – 1978(Grafică – Creion şi mână), 1979,1980 („Arbori şi străzi”), 1981,1983 (“Armonii florale”), 1985,1987; Galeria „Helios” – 1989 (acuarelă -guaşă).
Iaşi – Galeria „Cronica” – 1977; C.U.G. Nicolina – 1977; Palatul Culturii – 1980( “Vârstele oraşului meu”); Galeria „Şt. Dumitrescu” (Studioul RTVR Iaşi) – 1993; Suceava – Galeriile de Artă – 1982, 1985; Bucureşti – Galeria „Eforie” , 1982, 1985, 1988; , Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (GAMB) – 1996, 1998; Muzeul Municipiului Bucureşti(Palatul Şuţu) 2004; Galeria Artelor (Cercul Militar Naţional) – Expoziţie retrospectivă 2012; Chişinău – Centrul Republican de Cultură şi Artă – 1994;

Bibliografie selectivă: Maria Magdalena Crişan, Artişti gălăţeni, Bucureşti,1986; Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani, Bucureşti, 1996, vol. I în lb. română şi 1999 vol. I în lb. franceză; Valentin Ciucă, Vernisaje elective, Timişoara , 2000; Valentin Ciucă, Viaţa ca un portret: album de artă Ştefan Buţurcă, Iaşi , 2004; Corneliu Stoica, Dicţionar al Artiştilor Plastici Gălăţeni – Muzeul de artă vizuală Galaţi, Focşani , 2007; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova-Vol 2, Iaşi , 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul Ilustrat al Artelor Frumoase din Moldova ,1800-2010, Iaşi , 2011; Despre artist au semnat cronici în presa de specialitate: Cristina Angelescu, Victoria Anghelescu, Gabriela Bidu, Dragoş Ciobanu, Valentin Ciucă, Corneliu Radu Constantinescu, Maria-Magdalena Crişan, Călin Dan, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Aurel Leon, Veronica Marinescu, Marin Mihalache, Dan Mihăilescu, Virgil Mocanu, Radu Negru, Tudor Octavian, Theodor Redlow, Artur Silvestri, Corneliu Stoica, Simona Vărzaru, etc.

Comentarii critice:
„ Ştefan Buţurcă e un artist al culorilor energic armonizate în compoziţii echilibrate, gândite cu seriozitate profesională. Tuşa dinamică, forma obiectului, aerul mişcat parcă, de neliniştite efluvii, confirmă o înţelegere nuanţată a funcţiei culorii. Artistul ştie să elaboreze o compoziţie raţională , să surprindă şi să transmită individualitatea subiectului pe care şi l-a ales. (…) Cred însă, că talentul lui de colorist e îndeajuns de puternic încât să se poată defini curând, după o tenace scrutare a unui orizont tematic pe potriva propriului temperament. ”
DAN GRIGORESCU, 1982

„(…) Mai ales portretist, cu o evidentă forţă de a dscifra în trăsăturile chipului lumea de gânduri şi sentimente a modelelor sale, investigate cu adânc pătrunzătoare analiză şi înţelegere a lăuntrului uman, Buţurcă este, totodată un sensibil peisagist al priveliştelor citadine, capabil să surprindă cu luciditate atmosfera specifică, încă liniştită, încă romantică, a unor vechi uliţe de târg moldovenesc, aflat în pragul unor presimţite transformări urbanistice. Mijloacelor de execuţie tradiţionale, prin care construieşte forme viguroase, folosind o pastă densă, rugoasă, el le adaugă, într-un ciclu mai recent realizat, sugestive stilizări, o boare de griuri şi ocruri învăluitoare, în care accente cromatice sonore vestesc promiţătoare înnoiri ale viziunii. Lucrând cu dăruire într-o necontenită efervescenţă spirituală, Buţurcă se caută cu înfrigurare şi în alte genuri ale picturii, aspirând spre mature împliniri.”
MARIN MIHALACHE, 1982
„(…) Făra îndoială, (…) vom constata şi noi că artistul poartă cu el şi transferă în pictura sa un anumit sens al expresivităţii exacerbate, o pasiune ce se eliberază mai ales la nivelul cromaticii şi al energiei tuşelor de culoare. O permanentă frământare a materiei, aflată în continuă mişcare virtuală prin chiar condiţia ei, o nelinişte a peisajului teluric, rareori liniştit de un accent liric învăluitor, desprins din spaţiul poeziei conţinute animă pictura lui Buţurcă, sugerîndu-ne posibile contaminări şi similitudini cu spiritul expresionist, într-o varianta autohtonă. Tensiune care, depăşind mecanismul expresiei plastice propriu-zise, se relevă pregnant, ca stil şi atitudine, din portrete. Aici intenţia mesajului existenţial, a exacerbării datelor de identitate particulară prin desen deformant şi tuşă turmentată, se impune la un prim contact, mai ales în cazul Autoportretului, confesiune şi în acelaşi timp reper oferit pentru o lectură corectă a întregului expoziţiei. (…) Modelul picturii de substanţă, cu respectul fetişizant pentru formă şi desen , cu preferinţe explicite pentru gamele grave, subliniate cu acorduri incendiare şi dramatice, sau de surdinizări în cenuşiuri colorate, descinse din trăiri bacoviene, operează ca un punct de sprijin necesar, cel puţin acum când artistul pare să tindă către o simplificare a repertoriului iconografic. (…)”
VIRGIL MOCANU, 1988

„Reântâlnirea cu pictura lui Ştefan Buţurcă, pentru cei care cunosc anterioarele expoziţii ale tânărului pictor din Tecuci, nu poate fi decât prilej de satisfacţie. Rămânând în continuare credincios legilor proprii picturii sale, pe care le-a consolidat în timp, arta sa evoluează sau, mai corect spus, ,,se limpezeşte”, îsi decantează acele zvâcniri cu nuanţă violentă, care mai erau vizibile pe alocuri, pentru a face ca materia picturală să vibreze şi să aibă adâncimea în care ochiul se pierde, a pietrelor preţioase. (…) Bucuria pe care acest pictor ţi-o dă cu prisosinţă îşi află justificarea tocmai în această obstinaţie de bună calitate, în această consecvenţă şi tenacitate de a da o identitate inconfundabilă picturilor sale. Nu are rost să remarcăm că pânzele sale par a se fi luminat prin eliminarea surplusului de pastă, are însă rost să privim cu atenţie oricare dintre trăsăturile penelului pentru a descifra în ele ideea tăinuită, cea care dă viaţă materiei, o face să vibreze, să emită semnalele pe care sensibilitatea privitorului le recepţionează pentru a le înmagazina în seiful muzeului său… imaginar. (…)”
CRISTINA ANGELESCU, 1988
„(…) Aş simţi chiar tentaţia să spun că atunci când pictează, el se află într-un fel de transă sau, mai simplu spus, într-un fel de beţie. Au cunoscut această beţie toţi romanticii, pictori şi poeţi deopotrivă, iar cine-l cunoaşte pe Ştefan ca om şi-i mai cercetează atent şi opera, va avea certitudinea că se află în contact cu un romantic, cu unul sui-generis (…) Prin temperament însă, prin felul cum exultă în faţa unui colţ din natură, prin energia cu care aşterne tuşele de culoare compunând fără migală dar cu pregnanţă forma, iar uneori doar sugerând-o, şi de asemenea prin vocaţia sa de colorist, ni se dezvăluie indubitabil ca o fire romantică (…) Simţind în faţa motivului din natură fiorul unei stări contemplative de plenară bucurie omenească, el caută să transmită acest fior semenilor. Şi o face pe lungimi de undă accesibile tuturor. Aşa se şi explică succesul repurtat la impactul picturii sale cu publicul, inclusiv cu cel bucureştean. (…)”
VASILE FLOREA, 1998

„ (…) O pensulaţie nervoasă şi expresivă, o pastă bine nutrită ne poate duce cu gândul la Petraşcu, dacă paleta sa n-ar fi mai luminoasă, melancolizând grigorescian într-un peisaj calm, toropit pe orizontală, în amieze însorite, cu parfum rural (…) Se poate afirma, general şi neconcludent, că pictorul e un liric. Mai exact manifestă o autentică sensibilitate poetică, lipsită însă de orice înclinaţie sentimentalistă. Cum s-a spus, e puţin visător, puţin romantic, încrezător în virtuţile taumaturgice ale artei. Dar e, înainte de toate, fundamental pictor, fundamental colorist, în rafinate tonuri, aşternute energic. Există aici chiar un paradox : vigoarea expresiei se topeşte în linişte, reverie, discretă jubilaţie în tratarea motivelor, ce-i definesc structura. În felul lui, Ştefan Buţurcă adaugă picturii sale, calitatea onestităţii, invitaţia la dialog, printr-un limbaj direct, comprehensibil şi, în egală măsură, sugestiv.”
CORNEL RADU CONSTANTINESCU, 1998
„Aflat la deplină sa maturitate, pictorul Ştefan Buţurcă îşi poate privi cu firească satisfacţie parcursul social şi artistic. Echilibrat şi tenace, a ştiut mereu să gestioneze cu inteligenţă şi aplicaţie etapele devenirii şi să comunice acest lucru prin succesivele expoziţii deschise în oraşele Tecuci, Bucureşti, Iaşi, Suceava etc. Pasionalitatea lui provine din convingerea fermă că are ceva de spus lumii şi că are o vocaţie de misionar. Nu-şi imaginează lumea fără pictori şi, în consecinţă, ne aminteşte mustrător acest adevăr evident. Nu are complexe faţă de gloriile zilei şi de zgomotoasa afirmare a unora. El le răspunde prin sporirea efortului de a ne înlesni întâlnirea cu miracolele de lângă noi. Vede rapid şi departe, simte inspirat unde se află centrul imaginii şi focalizează fără ezitare. Pare un spadasin care obligă realul să fie mereu în gardă. Peisajele lui strălucesc de lumina interioară a artistului, iar culoarea nu l-a trădat niciodată. Onctuasă, vibrată, virilă materia cromatică i se supune şi îi răsplăteşte dăruirea. Seria Autoportretelor, infinită, dă seama despre un egocentrism specific breslei, unde nu se menajează însă prin autoflatare, ci se analizează lucid. Ştefan Buţurcă – un colorist vivace, care are orgoliul de a inventa peisajele preexistente în memoria lui afectivă…”
VALENTIN CIUCĂ, 2009

Buturca

Cititi si:

Stefan Buturca-o retrospectiva partiala cu succes complet