DALIA BIALCOVSKI

S-a născut în anul 1963 la Bucureşti și a absolvit, în 1986, Academia de Artă “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, (Secţia-Pictură, Clasa Prof. Vasile Blendea şi Florin Mitroi)
Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, al “Association Internationale des Arts Plastiques”- UNESCO, Paris şi al AFCAPR.

Din 1986 a avut 18 expoziţii personale şi a participat la peste 90 de expoziţii de grup – naţionale, municipale şi internaţionale în ţară şi străinătate sub patronajul UAP, ICR, FILDA Arta, Soleil de l’Est, FICF, MAE etc.
Lucrările sale se află  în muzee şi colecţii particulare sau de stat din România, Elveţia, Italia, Franţa, Spania, Austria, Algeria, Brazilia, Marea Britanie, Israel, Germania, Rusia şi S.U.A
A colaborat la realizarea graficii de carte (Bratislava) şi a scenografiei (Roma). A participat ca invitat la numeroase tabere de creaţie şi documentare naţionale şi internaţionale ( Anglia, Austria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania).

PREMII:
1999 – Marele Premiu pentru Pictură:  Expoziţia Internaţională din Cangas, Spania
1988 – 1991 – Bursa “Theodor Aman”, acordată de Municipalitatea oraşului Bucureşti şi Uniunea Artiştilor Plastici din România
1987 –Premiul I pentru Pictură al Concursului Naţional al Artiştilor  Plastici Profesionişti din România.

EXPOZIŢII PERSONALE (selecţie):

2016 –  Galeria “Senso”, Bucureşti, România
2010 –  Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, “Nicolae Iorga”, Veneţia, Italia
2004 –  Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, “Nicolae Iorga”, Veneţia, Italia
2003 –  Institutul Cultural Român, Paris, Franţa
2002 – “U” Art Gallery, Bucureşti, România
1999 –  Institutul Cultural Român, Madrid, Spania
1998 – PNUD-UNESCO Center, Bucureşti, România
1998 –  Galeria”Jacomart”, Madrid, Spania
1997 –  Muzeul Naţional de Artă, Alger, Algeria
1997 –  Institutul Cultural Român, Madrid, Spania
1996 –  Institutul  Slovak, Bucureşti, România
1996 –  European Center of Culture, Sinaia, România
1994 –  Galeria Municipală “Angel Botello”, Cangas, Spania
1992 –  Galeria Municipiului Bucureşti, România
1990 –  Complexul Cultural “ANFA”, Casablanca, Maroc
1990 –  Galeria “Bab-El Kebir-Oudaia”, Rabat, Maroc
1989 –  Galeria “Arta”, Craiova, România

EXPOZIŢII DE GRUP PESTE HOTARE (selecţie):

2013 – “Salon de peinture – Roumanie contemporaine’, “Cité Internationale des Arts”, Paris, Franţa
2011 –  Galeria “Thuillier ”, Paris, Franţa
2011 –  “Artists contemporains roumains ”, Galeria“Foyer ”, Haga, Olanda
2009 – “Château de Trousse-Barrière”, Briare, Franţa
2009 –  Galeria“La Passerelle”, Tour, Franţa
2008 – “Kulturzentrum Forsthaus’, Treuchtlingen, Germania
2008 – “Kulturspeicher”, Ibbenbüren, Germania
2008 – “Arheoclub”, Bari, Italia
2006 – “Galerie Projektraum ”, Berlin, Germania
2006 –  Galeria “Schloβ Bathyàny”, Körmend ,Ungaria
2006 – “Lendava-Gallery”, Slovenia
2005 – “Lerchhaus”, Eibiswald, Austria
2005 – “Halle au Beurre”, Aumale, Franţa
2005 – “Künstlerhaus”, Graz, Austria
2005 –  ARTECOM, Roma, Italia
2003 –  Studioul “I Capocroce”, Montecelio, Italia
2001 –  Galeria Municipală, Cangas, Spania
2000 –  Studioul “I Capocroce”, Montecelio, Italia
2000 – “Banca Popolare di Milano”, Roma, Italia
1999 – “Accademia di Romania”, Roma, Italia
1999 –  Galeria Municipală “Angel Botello”, Cangas, Spania
1996 –  Palatul “Carpegna”, Roma, Italia
1994 – “Accademia di Romania”, Roma, Italia
1994 –  Centrul Cultural “S. Agostino”, Roma, Italia
1993 –  Palatul “San Michele”, Roma, Italia
1991 –  Galeria Municipală, Bruxelles, Belgia
1990 –  Galeria “Del Bello”, Toronto, Canada

EXPOZIŢII INTERNAŢIONALE ÎN ROMÂNIA (selecţie):

2009 – 2015– Muzeul Naţional de Artă, Constanţa, “Expoziţia Internaţională de Artă  Feminină Contemporană ”
2014 – 2015– Galeria “Senso”, Bucureşti, “Expoziţia Internaţională de Artă  Feminină Contemporană
2013 –Centrul Artelor Vizuale (Galeria  “Căminul Artei ”), Bucureşti
2010 – Galeria “Apollo”, Bucureşti
2009 – Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brâncuşi”, Bucureşti
2007 – Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu / “Fildas-Gallery”, “Poduri Europene”, Constanţa
2006 – Galeria “Senso”, “Salon de Artă Sacră”, Bucureşti
2006, 2005 – Galeria “Senso”, “Dialoguri”, Bucureşti
2004 – Galeria “Căminul Artei”, “Europeans Bridges”, Bucureşti / Centrul Cultural “Palatul Mogoşoaia“ / “Crowne Plaza”, Bucureşti
2003 – World Trade Center, “Contemporary Women Art”, Bucureşti
2002 – Muzeul Naţional de Artă Contemporană”, “Remember-Woman Creators by Mediterranean and Bleak See” Bucureşti
2001 – Galeria “ASIROM “, “Remember-Women Creators by Mediterranean and Bleak See”, Bucureşti
1995 – Oficiul Naţional “ARTEXPO”, “Young Artists for European Art” Bucureşti

REFERINŢE (bibliografie selectivă de specialitate):

“Soleil de l’Est, vingt ans d’activité”, Editura“Monitorul Oficial ”, Bucureşti, România, 2015
“Lexicon critic şi documentar – pictori, sculptori şi desenatori din România
secolele XV-XX ”, Editura “Medro”, Bucureşti, România, 2008, autor Mircea Deac
“Présences de la Peinture Contemporaine Roumaine en France avec “Soleil de l’Est” entre 1990-2008”, Editura “Arcade”, 2008, Bucureşti, România
“Who is Who”, 2006, 2007, 2008, etc, Editura Hübners, Zug, Elveţia
“Encyclopédie des Artistes Roumains Contemporains” vol. 1,1999, Editura “Arc 2000”,       Bucureşti, România
“Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani” vol. 1,1996, Editura “Arc 2000”,  Bucureşti, România
“Who’s Who in the Balkans” -1997, 1998, Editura “Delphy”, Atena, Grecia
“Critica de Arte” 1998, nr. 130, Madrid, Spania
“Critica de Arte” 1999, nr. 139, Madrid, Spania
“Arta”, 1990, nr. 1, Bucureşti, România
“Arta”, 1989, nr. 8, Bucureşti, România

    PICTURA, ADEMENITOARE POVARĂ –  Expoziția DALIA BIALCOVSKI

Cunoscând o parte dintre lucrările realizate anterior, nu mi-aș fi imaginat că o expoziție personală a creatoarei cu prenume de floare poate să arate altfel decât cea de față, deschisă la Galeria Senso; cu acest prilej așteptat (artista a beneficiat de sponsorizarea fundației Fildas Art), pictura ei este nu numai austeră, ci și visătoare (Introspecție), figurativă, deși mereu ademenită de abstracție (Trecerea între lumi), cu o cromatică fără contraste majore, cu toate că ecourile îndepărtate și parcă vătuite ale acestora nu lipsesc (Viitorul rod), dinamică, deși artista ar dori să-i spună uneori clipei – stai! (Miraj), sub semnul cuplului, dar abia după ce acesta înfruntă forme reale și simbolice ale sacrificiului (Ofrandă, Trecerea prin foc), delicată și feminină fără efort, deși la baza demersului ei artistic stă mereu construcția, rigoarea, vigoarea, forța (Evadare), feministă fără insistență, intransigență, sau intoleranță (Daphne, Femeia pom).
Ademenitoare povară, arta este asumată ca opțiune individuală (Trecerea între lumi), ca semn al destinului (Ana), ca sens al împlinirii, după ce va fi parcurs trudnice etape întru inițiere (Călătoria, în care un personaj sare peste doi cai în galop, amintind, ca probă ritualică, de saltul bărbaților sau femeilor cretane peste taurii aflați în cursă – frescă în palatul din Cnossos, sec. XVI î. Hr.) și desăvârșire (Bolta cu minuni).
Văzute frontal, monumentale, în conture puternice, trasate atent și hotărât, personajele Daliei Bialkovski sunt reprezentate în momente de concentrare, de străduință și stăruință, de abandon, de iubire, de fericire; în prima situație arătată, doamne în veșminte belle époque (pe care o putem localiza istoric, la sfârșitul secolului al XIX-lea până la primul război mondial, sau simbolic, în perioade fericite din istoria omenirii, căci desigur, acestea trebuie să fi existat) – pălării înalte cu boruri largi și voaluri, rochii lungi și ample, par adâncite în lumea lor, cu zâmbet enigmatic pe chipul abia sugerat (Introspecție) sau în brațele bărbatului care poartă vânjos, mirabila povară; străduința și stăruința pot fi identificate în atitudinea Dresorului sau a Doamnelor de societate; starea de abandon este resimțită de parteneri în toiul Dansului, atunci când în jur nu mai există decât ritm, sunete și bucuria de a trăi; iubirea este a mamei care își contemplă pruncul (Ocrotire, Primul pas), iar fericirea – în brațele bărbatului pereche (Tangoul).
La vie en rose – așa am putea numi această expoziție după una dintre dominantele cromatice, deși rozul este, în multe cazuri fanat, căptușit cu alte culori, în surdină, sau acompaniat de aluzii ale trecutului, ca într-un palimpsest-, nu cuprinde doar imagini cu unul sau mai multe personaje, ci și compoziții cu tematică zoomorfă și peisaje. Calul pare a fi animalul preferat pentru frumusețea proporțiilor (Evadare), utilitate (Calul cu poveri), rolul în istorie și mitologie (Călătoria, în care saltul omului peste cei doi bidivii în galop neînfrânat poate sugera și dorința de contopire, cu aluzie directă la făptura mitică a centaurului), deși nici leul nu este uitat, chiar dacă acesta, privat de libertate, își pândește intens Dresorul.
Peisajele sunt mediteraneene, cu țărmuri mângâiate de soarele matinal – Lumină în zori, Privind spre mare, cu linii pure oglindite în ape – Îndepărtare, cu acele construcții măiastre emanate parcă de armonia naturii în care, consubstanțiale, s-au integrat cu secole în urmă.

Doina Păuleanu
Director, Muzeul de Artă Constanța

Text: Corneliu Ostahie

Dalia Bialcovski – Perceptie si fascinatie mediteraneene

Pe Dalia Bialcovski am cunoscut-o cu vreo 15 ani în urma, în atelierul maestrului Vasile Chinschi. Era  pe atunci proaspata absolventa a Institutului de Arta “Nicolae Grigorescu” si se pregatea sa-si deschida expozitia de debut într-o galerie din Craiova. Îmi amintesc de faptul ca i-am scris câteva rânduri de întâmpinare dedicate acelui eveniment, text care a fost tiparit într-un pliant ce tinea loc de catalog.

Dupa aceea   n-am mai auzit nimic de ea pâna de curând, când, în urma unor mici întâmplari, chiar prea marunte pentru a merita sa fie povestite aici, am ajuns sa sun la usa atelierului sau, situat undeva pe lânga Piata Domenii. M-a surprins din primul moment aerul ei solar, luminos si degajat, perfect “asortat” cu lucrarile recente, asezate pe pereti, pe sevalet sau sprijinite de micul mobilier aflat în încapere.

Tânara cu alura de scolarita timida de care îmi aminteam vag era definitiv lasata în urma, Dalia – cea de acum – emanând prin fiecare gest al ei acea detasare pe care o capeti cu timpul gratie experientei de viata si rezultatelor curajului de a te cunoaste si accepta pe tine însuti, precum si de a-i tolera sau, dupa caz, de a-i iubi  pe ceilalti. “Îmi plac nespus de mult oamenii, dar nu pentru ca ar fi frumosi, ci pentru ca au defecte, au temeri si spaime, sunt unici, viseaza si aspira – de regula – la mai mult decât pot obtine de la viata, într-un cuvânt pentru ca sunt vii si pentru ca reprezinta un subiect extraordinar,  aflat  la îndemâna oricarui artist.

De asemenea, îmi plac lumina, culorile calde, spatiul mediteranean, tot ceea ce straluceste înainte de stingere, iarba pârguita în pragul toamnei. Din  aceste elemente si crâmpeie de realitate este alcatuita si pictura mea, în care miscarea are un rol de neînlocuit, iar viziunea senina reprezinta chiar modul meu de a privi lucrurile – si în general, si în particular.”

Ascultând-o, aparent absent, am tras cu coada ochiului la tablourile din jur si i-am dat, în gând,  dreptate. Pânzele având ca subiect dansurile spaniole pareau niste vârtejuri de lumini portocalii care, privite mai insistent, lasau sa se întrevada siluete eterice conturate mai mult de zone de transparenta cromatica decât de desen.

Lor li se alaturau naturile statice, poate impropriu numite astfel daca luam în seama miscarea subtila de care erau traversate, dincolo de aparenta lor rigiditate. Mai erau si lucrarile care înfatisau scene de dans popular românesc si care se deosebeau substantial de cele de inspiratie iberica datorita folosirii  tuselor energice de negru, de culori puternice, virile.

Un peisaj  din Toledo domina atelierul prin patina sa paseista, facându-ma sa visez la umbra lui El Greco întinsa pe zidurile roase de vreme…

Drum  întortocheat  spre linistea atelierului

“Dansul este una dintre temele mele favorite. Si nu întâmplator. În liceu visam sa dau examen si sa intru la scenografie. Iubeam la nebunie teatrul si opera, le iubesc si acum, cu ani în urma chiuleam de la scoala ca sa vad câte doua spectacole pe zi, erau vremuri de glorie la Teatrul Mic, la Teatrul National… N-am ajuns sa urmez scenografia, deoarece atunci când am terminat eu liceul nu s-a mai organizat examen de admitere la acea sectie. Poate ca a fost mai bine asa, am intrat la pictura si am realizat ca pot sa ma exprim deplin prin intermediul ei. M-au influentat si profesorii mei, unii prin rigoarea cu care mi-au explicat compozitia, culoarea si potentialul lor expresiv extraordinar, iar aici ma refer în primul rând la Stefan Sevastre,  altii spunându-mi de-a dreptul ca pictura este regina artelor plastice si ca trebuie sa-mi masor puterile cu ea daca vreau sa fac ceva în viata, odata ce am ales acest drum (Vasile Chinschi). Au urmat anii de facultate, în care am avut iarasi parte de profesori de exceptie –  Vasile Blendea si  Florin Mitroi, care alcatuiau un cuplu de dascali cum rar poate fi întâlnit. Dupa sfârsitul a tot felul de tribulatii profesionale care au intervenit în anii imediat urmatori absolvirii – naveta la Urziceni, la o fabrica de articole sportive, transferul la centrala de resort de la Bucuresti si apoi la o întreprindere de stofe pentru mobila, unde am lucrat pâna prin 1995 etc. – am îndragit lucrul în atelier, am început sa-mi apropii nu numai oamenii, ci si obiectele pe care le pictam. Acestora din urma le dadeam nume, personificându-le, dupa care dialogam  cu ele în timp ce le reprezentam pe pânza si le modificam mereu  pozitia pâna gaseam formula optima de compunere a câmpului plastic. Probabil asa se explica si faptul ca naturile mele statice sunt salvate de monotonia predestinatei lor functii decorative si pot transmite stari de spirit, pot inspira mici naratiuni fanteziste, ludice sau nostalgice.”

 Experienta venetiana

Dalia Bialcovski are  darul  de a spune despre ea lucruri interesante si profunde, lasând impresia ca vorbeste despre cu totul altcineva. De aceea mi-a fost greu s-o întrerup si m-am multumit sa dau aprobator din cap, sugerându-i ca ar fi bine sa-si continue monologul. “Lectiile marilor maestri au fost fundamentale si pentru mine. La început de tot ma fascina Grigorescu. Pe parcursul anilor am descoperit alte modele cu care mi-ar fi placut sa seman: Edouard Manet, Andre Derain, Marc Chagall, Mondrian, Rembrandt, Titian, Tintoretto. Evident, nu m-am apucat sa-i copiez, dar ei m-au ajutat enorm sa înteleg cât de importante sunt cautarea limbajului propriu si efortul de a-ti defini un stil, de a-ti dori cu obstinatie sa fii un artist  unic, înainte chiar de a-ti dori sa fii un artist important. Am fost la sfârsitul acestei primaveri cu o expozitie personala la Venetia. Proiectele mele viitoare sunt legate de perioada pe care am petrecut-o în acest oras fascinant.  Am ramas  marcata si acum de tot ce am vazut acolo, si mai ales de oameni, de venetieni.  Sunt comuni, de statura medie, modesti, aducând putin cu portughezii. În schimb, au constiinta propriei lor importante în istorie, stiu ca au cladit un oras magnific si, mai ales, au înteles ca adevarata valoare sta în arta. Cu toate ca la Venetia exista pe fiecare metru patrat macar o opera de arta, venetienii continua sa investeasca si acum, la modul cel mai concret cu putinta, în acest domeniu. Nu întâmplator,  celebra Bienala internationala de arte initiata în 1895 se desfasoara si astazi aici. Exista si un muzeu al bienalei, în care sunt pastrate toate achizitiile facute cu prilejul fiecarei editii a manifestarii. Ce vreau sa spun este faptul ca nu numai lectiile marilor artisti sunt importante pentru formarea unui creator tânar, indiferent daca acesta este literat, muzician, cineast sau sculptor, ci si lectiile pe care le pot oferi cei ce stiu sa pretuiasca arta, sa-i confere un sens profund si sa-i asigure un destin peren în constiinta publica. Venetia este poate cel mai potrivit loc de pe pamânt unde o astfel de lectie poate fi învatata pe gratis, mergând pur si simplu pe strada sau plutind într-o barca pe apele unui canal. Din pacate, exista o amenintare iminenta si pentru venetieni. Mari investitori din SUA, Japonia, China chiar, precum si de prin alte tari au început sa cumpere orasul bucata cu bucata, astfel ca localnicii sunt nevoiti încet-încet sa paraseasca malurile lagunei adriatice si sa se stabileasca pe pamânturile «ferme» din împrejurimi. Sigur, Venetia nu va disparea din aceasta cauza, dar spiritul venetian s-ar putea sa aiba mult de pierdut.”

Pledoaria Daliei pentru Venetia a semanat mai mult cu un poem decât cu niste simple impresii de calatorie spuse la o sueta. Este un semn ca viitoarea sa expozitie, aflata acum în stare de latenta, va fi dominata de o componenta lirica evocatoare, ale carei întelesuri vor trebui cautate nu neaparat în clasicele peisaje lagunare (care s-ar putea sa si lipseasca de pe simeze), ci în  imagini-metafore ale unei identitati geografice si spirituale unice si irepetabile. Pâna la vernisaj însa, eu unul voi ramâne în minte  cu o alta imagine-simbol, de aceasta data din  atelierul pictoritei: doua scaune de înaltimi diferite pictate fata în fata, un “el” si o “ea” angajati într-o veche si mereu noua discutie despre esenta absentei. Sau poate despre altceva, ce mie înca îmi scapa… (Intercity Magazin, nr. 13/2004)