Anul Nasterii: 1953
Ovidiu Avram
Ovidiu Avram s-a nascut pe 9 august 1953, in Teius, judetul Alba, a absolvit Academia Vizuala de arte “Ion Andreescu”, iar intre anii 1988 si 1992 a plecat in exil in Koln, Germania. Din 1975 a expus in numeroase galerii din Romania si din lume.
Expozitii personale
1975 Bucharest, Galleria Grigore Preoteasa
1978 Cluj, Filo Gallery
1978 Bucharest, Amfiteatru Gallery
1980 Botosani, History Museum
1980 Iasi, Cronica Gallery
1981 Cluj, Filo si Tribuna Gallery
1982 Iasi, Cronica Gallery
1983 Iasi, Victoria Gallery
1983 Cluj, Filo Gallery si Tribuna
1985 Cluj, Casa Universitarilor Gallery
1994 Cluj, Amfitrion si Helios Galleries
1997 Cluj Bucharest Bank
1998 Cluj, Laguna Caffé Gallery
1999 Cluj, Transilvania Bank
2000 Cluj, Tiriac Bank
2001 Cluj, Old Gallery
2001 Bucharest, Pontica Gallery
2004 Bucharest, House Vernescu
2005 Cluj, Old Gallery
2006 Cluj, Art Museum 
2007 Satu Mare, Art Museum
2009 Bucuresti Orizont, Gallery
1986 Braunschweig, Rom Art Gallery
1988 Krakow, Litho Gallery
1989 Budapest, Jurta Szinhaz Gallery
1989 Wendeburg, Atelier Rom-Art
1990 Neully-sur-Sein, Theatre de Neuilly
1991 Braunschweig, Rom Art Gallery
1991 Koln, Wachsfabrik
1993 Braunschweig, Rom Art Gallery
1994 Braunschweig, Rom Art Gallery
1995 Paris, Romanian Cultural Center
1995 Braunschweig, Rom Art Gallery
1996 Luxembourg, Romanian Embassy
1997 Braunschweig, Rom Art Gallery
1997 Doudelange, Luxembourg – City Hall
1997 Luxembourg, Romanian Embassy
1997 Paris, Romanian Cultural Center
1999 Braunschweig, Rom Art Gallery
2002 Braunschweig, Rom Art Gallery
2003 Braunschweig, Rom Art Gallery
2004 Dubai, Hilton Galleries
2005 Phoenix, USA, Gallery Virgo-Art
2005 Braunschweig, Rom Art Gallery
2006 Budapesta, Erlin Gallery
Expozitii de grup
1990 Stuttgard, Adriana Gallery
1993 Sete, Franta, Salon International d’Art
1993 Mont St-Clair, Palais Consulaire/AFRA
1994 Paris, Domus Medica Gallery
1996 Geneva, Kunstmesse
1997 Düsseldorf, Kunstmarkt Art Multiple
2000 Hanover, Expo
2000: Om Natura Tehnica
2001 Stockholm, Artaddiction, 5th Annual of miniature
2002 Stockholm, Artaddiction, 6th Annual of miniature
2004 Port Elisabeth, South of Africa,
Cuyller Street Gallery
2004 Berlin, Dom Gallery
2005 Koga Machikado Art Museum, Japan
2006 Stockholm, Artaddiction, 7thMedial Annual of Miniature Art
Premii
1983 Tribuna
2001 Artaddiction, Stockholm
Sursa: http://www.art90.ro/artist-ovidiu_avram.html
Text: Corneliu Ostahie
Ovidiu Avram – Ratacirile si regasirea unui sceptic de cursa lunga
N. Steinhardt scria despre pictura lui Ovidiu Avram ca este ca “o oglinda (dezvaluitoare si anestezianta) a realului”. Într-adevar, cu cât structura imaginilor pe care artistul le asaza pe pânza este mai complicata si cu cât simbolistica utilizata de el pare mai absconsa, cu atât devine mai puternica impresia ca fiecare lucrare a sa deschide o usa secreta spre o altfel de întelegere – mai simpla si mai fireasca – a lumii noastre comune. Efortul de a decripta mesajul care se reflecta în aceasta “oglinda” nu ramâne niciodata nerasplatit, principalul beneficiu al privitorului fiind faptul ca descopera nenumaratele capcane pe care propria alienare, de care nu este de regula constient, i le întinde la fiecare pas pentru simplul motiv ca el accepta realitatea asa cum aceasta se prezinta. Realitate care nu este nici pe departe “obiectiva” si cu atât mai putin inocenta, de vreme ce poarta amprentele unui nesfârsit sir de maculari si mistificari comise sub pretextul “progresului tehnic si material”, dupa cum constata, nu fara o nota de amaraciune, însusi Ovidiu Avram.Seria “locomotivelor”, de pilda, reprezinta, din acest punct de vedere, un argument si, deopotriva, un avertisment. Aparent decorative, evocând vremuri ce invita la nostalgie, aceste masinarii masive si pline de forta simbolizeaza în noul context un pericol entropic, o încremenire si o uniformizare a miscarii, dincolo de care nu pot exista decât moartea si disolutia oricarei structuri. Artistul spunea, de altfel, ca, în interpretarea sa, locomotivele pe care le picteaza înseamna stagnare – “stagnare în dezastrul la care omenirea a ajuns”.
Risc si nazuinte
Ovidiu Avram s-a nascut la 9 august 1953, la Teius. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca în 1975, an în care a si debutat, expunând într-o galerie studenteasca din Bucuresti. Viata sa este plina de întâmplari aventuroase, dar si de experiente spirituale clarificatoare, care, împreuna, i-au oferit suportul unei libertati interioare cu totul remarcabile si al unei viziuni esentializate asupra adevarului, binelui si frumosului, ca valori fundamentale ale oricarui discurs artistic menit sa dureze. Nu întâmplator, în legatura cu arta lui s-a vehiculat o sintagma cu valoare de “eticheta”: un suprarealist apolinic, adica un maestru al imaginarului care, contrar asteptarilor, iubeste ordinea si ratiunea mai presus de orice.Nazuintele sale nu încapeau, fireste, în tiparele procustiene ale “Epocii de aur”, în care a avut ghinionul sa ajunga la maturitate creatoare. Drept pentru care a facut tot ce a fost posibil pentru a fugi din România. În anii 1988 si 1989 i-au fost “contabilizate” nu mai putin de 15 tentative de trecere frauduloasa a frontierelor românesti, poloneze si unguresti. Mai precis, în 1988 s-a înscris la o excursie în Polonia, unde urma sa ramâna maximum 20 de zile, dupa cum prevedea viza din pasaport. Ajuns la Cracovia, a intrat în legatura cu reprezentanti ai sindicatului “Solidaritatea”, ajutat fiind de câtiva prieteni si cunostinte, printre care se numara si un fost doctorand polonez care studiase în România. A lucrat pentru cei din “Solidaritatea”, facând timbre si afise care aveau, evident, un caracter clandestin. Într-un târziu – cam dupa sase luni – a reusit sa ajunga în Ungaria. Aici a fost arestat de autoritatile maghiare, apoi eliberat, deasupra capului sau ramânând însa în permanenta amenintarea expulzarii în România, cu toate consecintele de rigoare. Soarta a decis însa ca el sa ajunga în Germania, tinta sa initiala. Acest lucru s-a întâmplat în 1989, cu putin timp înainte de caderea regimului Ceausescu. Dupa numai trei ani, Ovidiu Avram s-a întors în tara si, într-un timp relativ scurt, s-a impus cu autoritate în viata culturala autohtona, fiind considerat deja de catre critica drept unul dintre cei mai valorosi plasticieni români de azi.
Militantism spiritual
Într-un articol de mare profunzime pe care i l-a consacrat, Liviu Petrescu spunea despre Ovidiu Avram ca este, “probabil, ultimul dintre gnostici”, deoarece “întreaga lui pictura, fiecare din marile ei cicluri (ciclul de ilustratii la jocul de Tarot, ciclul despre Pseudo-gnoza, ciclul Ratacirilor) nu vorbeste de fapt decât – în cea mai curata traditie gnostica – despre mântuirea spirituala a omului”. “Ultimul dintre gnostici” (în sensul de ultimul sosit printre acestia) a fost atras în anumite momente ale vietii sale spre experientele religioase si chiar oculte. Dupa revenirea în tara, a frecventat intens Manastirea Nicula. În cele din urma, dupa un puternic soc spiritual, asupra caruia nu doreste sa insiste, si-a reluat viata obisnuita. Se pare însa ca nimic nu a mai fost la fel din acel moment, cel putin în planul creatiei sale. Dar, cu toate ca simbolurile utilizate de artist au devenit parca mai încifrate, el nu a îmbratisat nicidecum calea esoterismului impenetrabil. Dimpotriva, opera sa joaca acum, mai mult decât în etapele anterioare, rolul unei invitatii la cunoasterea paradigmelor realitatii si la recunoasterea sinelui ca entitate supramateriala prabusita în lume, dar neabsolvita de datoria emanciparii de sub tiranica apasare a acesteia.Suprarealismul, în ciuda polimorfismului sau adesea deconcertant, se potriveste însa doar partial unui astfel de militantism spiritual, lucru pe care Ovidiu Avram îl stie foarte bine. De aceea, el apeleaza si la diverse teme filosofice sau la alte stiluri artistice (printre care pot fi identificate elemente ale doctrinei patristice si influente extrem-orientale), pe care le integreaza subtil, dar cu rezultate pregnante, în matricea creatiilor sale. Ceea ce rezulta din acest mixaj savant este o constiinta artistica puternica si nelinistita, obiectivata printr-o maniera picturala de neconfundat. Cu alte cuvinte, o sinteza originala a unor multiple experimente spirituale sau definite strict în aria tehnicilor profesionale, care, împreuna cu înzestrarea nativa incontestabila a autorului ei, impune si legitimeaza un reper valoric de sine statator în perimetrul picturii românesti contemporane. (Intercity Magazin, nr. 16/2005)
ADDENDA/ Aprilie 2009. Ovidiu Avram expune la galeria “Orizont” din Bucuresti o suita de pânze care vine sa confirme o data în plus remarcabila coerenta a viziunii sale artistice, tenacitatea cu care îsi urmareste propriile “iluminari” obsesive si, deopotriva, originalitatea formulei stilistice de sorginte suprarealista, adaptata în mod continuu la presiunile si chiar la imixtiunile viitorului în timpul prezent. Pictorul avertizase, de altfel, cu ceva timp în urma ca arta sa ar trebui încadrata mai degraba în sfera realismului decât în cea a fantasticului, precizând, desigur, ca realismul la care se refera descinde din zona tehnologiilor sofisticate care ameninta sa se grefeze pe natura umana genuina, din paienjenisul de incertitudini ce privesc evolutia viitoare a societatii noastre si nu în ultimul rând din supraestimarea vanitoasa a potentialului cognitiv si creator al mintii omenesti în detrimentul credintei si al smereniei.Drept urmare, în expozitia mai sus amintita am întâlnit compozitii care evoca un monstruos proces de hibridizare a corpului uman, elemente ce tin de tehnologia militara cea mai avansata preluând functiile organelor de simt sau membrelor superioare si inferioare ale feluritelor tipuri de “razboinici” – simboluri pregnante, agresive ale unei lumi viitoare, dar deja prezente pentru cei ce stiu sa-i simta adierea malefica si distructiva.În aceeasi nota este adusa în prim-plan si posibilitatea apocalipsei chimice/meteorologice pe care o anticipeaza poluarea fara ragaz a planetei (Sfântul Ioan Botezatorul este înfatisat într-o pânza purtând masca si salopeta de protectie), alaturi de riscul enorm la care omul se supune prin nesocotirea poruncii de a crede si de a nu cerceta (o lucrare, intitulata “Omul-lentila” exceleaza prin modul de sugerare a ambiguitatii pe care o comporta relatia dintre observator si observat, dintre tintas si colimator, dintre vânat si vânator etc). Într-o maniera dramatica, artistul trage semnalul de alarma si în legatura cu faptul ca robotizarea/alienarea fizico-psihica a individului uman are efecte directe inclusiv asupra proiectiilor idealizante, cu diferite grade de utopie, din sfera binelui absolut, ale acestuia. “Îngerul de fier”, “Îngerul locomotivei” (un recurs la tema locomotivelor, pe care pictorul a tratat-o cu ani în urma dintr-o perspectiva paradoxala, potrivit careia respectivele întruchipari ale fortei si miscarii reprezinta, de fapt, factori ai stagnarii si entropiei) sunt doar doua dintre compozitiile ce ilustreaza aceasta tema emergenta, rezultata din traversarea dureroasa a supliciului la care este supus sufletul, prin excelenta eteric, înghesuit într-un corp din ce în ce mai mecanizat.Rezulta, fie si numai din aceste câteva descrieri sumare, ca pictura din ultimul timp a lui Ovidiu Avram capata un tot mai vizibil caracter de manifest, fiind, pe de o parte, un avertisment brutal, a carui duritate este atenuata doar de finetea efectelor stilistice (suprafete hiperslefuite, miniaturi narative ascunse în planuri secunde, cromatica perfect echilibrata etc) în care este înmanusat “pumnul” ce-i serveste de vector, iar pe de alta parte o pledoarie pentru sfârsitul pribegiei omului prin reîntoarcerea la adevarata si unica sa esenta, care nu poate fi alta decât cea divina.
Articole
