Aurel Vlad

( n. 1954, Galați)

Este un sculptor, desenator și gravor român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, personalitate de prim rang a artei românesti contemporane. Din 1990 Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Studii

1980-1984 – Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu “, Secția Sculptură, București, clasa profesor Geta Caragiu Gheorghiță și prof. Marin Iliescu.

Activitate universitară

Din 2008 Decan, Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte București
2005-2008 Conferențiar universitar doctor, Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte București

Expoziții personale

2010 – Centrul de cultură George Apostu, Bacău
2010 – Centrul de cultură Palatele Brâncovenești, București
2010 – Galeria 418, București
2008 – 2009 – Klosterneuburg, Austria
2008 – G5 Kultur am Gartnerplatz, Munchen, Germania
2007 – Zehenstadel, Hemau, Germania
2007 – Galeria Simeza, București, împreună cu Anca Boieriu
2006 – Reședința Ambasadorului Germaniei la București
2005 – Galeria Simeza, București
2002 – Galeria „DeInterese”, București
2001 – Primăria orașului Gutersloh, Germania
1997-1998 – Muzeul Național de Artă, Sala Krețulescu, București
1997 – Galeria Catacomba, București
1993 – Galeria Catacomba, București
1990 – Galeria Orizont, București

Expoziții naționale și internaționale de grup -selectie

2011 – „Corpul supravegheat”, Victoria Art Center Gallery, București
2010 – ”Lemne.ro,” Muzeul Național de Artă Contemporană, București
2010 – ”El Camino Sacral,” Galeriile Dana, Iași
2009 – Bienala Pictură – Sculptură – Arad
2007 – „Arhetipuri”, Galeria Națională de Artă Contemporană, New Delhi, India
2006 – Salonul Național, Palatul Parlamentului, București
2005 – „Portretul”, Palatul Mogoșoaia, București
2004 – „Good Morning Balcani”, Palatul Cotroceni, București
2003 – „Sculptori români contemporani”, Galeria Apollo, București
2002 – „Dantesca”, Sala Rotonda a Teatrului Național București
2002 – „Orbis Urbis Europa”, Galeria Apollo, București
2001 – “Îngeri și oameni”, Strasbourg, Franța
2001 – Kunstlerhauser, Munchen, Germania
2000 – Expoziția Universală, Hanovra, Germania
2000 – “56,5” – Galeria Simeza, București, România
1999 – “Bizanț latin”, Galeria Bramante, Roma, Italia
1999 – “Desene de sculptor” – Galeria Simeza, București, România
1999 – “Sacrul în artă” – Palatul Parlamentului,București, România
1999 – “Rudenie și Partimoniu”- Sala Kalinderu, București, România
1999 – Salonul de Artă al Bucureștilor, România
1998 – Trienala de sculptură, Osaka, Japonia
1998 – “Transfigurații”, Mucsarnok, Budapesta, Ungaria
1998 – “Artă figurativă”, Muzeul Cobra, Amsterdam, Olanda
1998 – “Artă contemporană românească”, Leipzig, Germania
1997 – “Arta în România astăzi”, Ludwig Forum fur Internationale Kunst, Aachen, Germania
1997 – “Sacralitatea în artă” – Palatul Parlamentului, București
1997 – “ARTA’97” – Muzeul Băncii Naționale, București
1996 – “Experiment” – Teatrul Național, București
1996 – Târgul de artă, Nisa, Franța
1986, 1988, 1996 – Bienala Dantesca, Ravenna, Italia
1995 – Bienala de la Veneția, Pavilionul României
1995 – “Oameni din lemn colorați”- Galeria Catacomba, București
1995 – Galeria Klauss Braun, Stuttgart, Germania
1994 – “Bizanț după bizanț”, Veneția, Italia
1994 – “Tema” – Muzeul Național de artă, București
1993 – “Primii pași – Arta românească a anilor ’90 “,IFA Berlin Stuttgart, Bonn
1992 – Expoziția Universală – Sevilla ’92, Pavilionul României
1992 – Desene de sculptor, Budapesta, Ungaria
1992 -“Artiști pentru România” – Muzeul Național de Artă, București
1991 – “Teracota” – Galeria Simeza, București
1991 – “Posibilitățile suprafeței” -Galeria Simeza, București
1991 – “Stare fără titlu “, Timișoara, România
1990 – Bienala Asia – Europa, Ankara, Turcia
1990 – “Auriga” – Galeria Atelier 35, București
1990 – “Filocalia” – Teatrul Național, București
1989 – Expoziție de artă românească, Moscova, Rusia
1989 – “Schiță – obiect în sculptură” – Atelier 35, București
1988 – “Personajul din atelier” – Galeria Hanul cu Tei, București
1985 – Bienala Umorului, Gabrovo, Bulgaria

Simpozioane de sculptură

2009 – Timișoara, România – lemn; 2008 – Parnu, Estonia; 2007 – Sibiu, Romania, lemn și Dorohoi, România, lemn; 2006 – Interarte, Timișoara, România, fier și Bogați, România – lemn; 2003 – Fuente Palmera, Spania – piatră; 2002 – Constanța, România – metal; 1998 – Sângeorz Băi, România – lemn; 1996 – Burgessler, Germania – lemn și Gărâna, România – lemn; 1995 – Hojer, Danemarca – lemn și Galați, România – metal;1994 – Althausen, Germania – lemn;1993 – Simpozionul “George Apostu”, Bacău, România – lemn; 1992 – Beratzhausen, Germania – piatră; 1992 – Galați, România – metal; 1990 – Mtheta, Georgia – piatră; 1988 – Sighetul Marmației, România – lemn; 1987 – Oarba de Mureș, România – piatră; 1986 – Scânteia, România – piatră; 1985 – Căsoaia, România – piatră; 1984 – Măgura, Județul Buzău, România – piatră;

Lucrări de artă monumentală

2004 – „Îngerul meu”, bronz, Plazza Romania, București
2002 – „Joaca cu îngerul”, bronz, Concordia – Orașul Copiilor, Ploiești Vest
2002 – „Coloana Mariei”, piatră, Beratzhausen, Germania
2001 – „Izvorul vieții”, piatră, Beratzhausen, Germania
2000 – „Iisus cu vița de vie”, bronz, com. Aricești, jud. Prahova
1999 – „Cortegiul Sacrificaților”, bronz, Memorialul Sighet, Sighetul Marmației, România
1998 – „Zidul roșu”, metal, Câmpulung Muscel, România

Premii, distincții, decorații

2009 – Marele Premiu „Constantin Brâncuși” – Bienala de Pictură – Sculptură – Arad
2003 – Premiul al III-lea la Simpozionul Internațional de Sculptură din Fuente Palmera, Spania
2002 – Premiul „Omnia” Academiei Române pentru sculptură
2000 – Ordinul Național “Pentru Merit” – Comandor
1998 – Marele Premiu al Salonului Municipiului București
1990 – Premiul pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1986 – Bursa “Dimitrie Paciurea”

Scenografii

2000 – sculpturi și obiecte pentru spectacolul „Tovarășe Frankenstein, conducător iubit”, de Mihai Măniuțiu
1998 – „Timon din Atena” de William Shakespeare, Teatrul Național din Craiova, regia Mihai Măniuțiu
1998 – „Cetatea Soarelui” de Tomasso Campanella, Teatrul Act, regia Mihai Măniuțiu

Publicații

2010 – „Personajul din atelier”, Editura UNARTE, București
2006 – „Gestul în sculptură între expresie și simbol”, Editura Paideia, București

Opera

Gest și adevăr în sculptură: Cred în puterea gestului de a deveni artă. Cred în acele gesturi transmise de la începuturile vieții, care exprimă emoții, sentimente, pasiuni, stări, limite. Ele devin ființe pline de viață, care se sperie, vibrează, se luminează, dăruiesc, suferă sau se bucură. Astfel de gesturi devin simboluri ale bucuriei sau durerii, ale fricii sau curajului, ale binecuvântării sau distrugerii etc.Eu sunt sculptor. Cercetez lucrând și căutând în mine expresia cea mai adevărată a vieții. Sunt sursă și model. Lucrez cu sensibilitatea și cu intuiția mea o carte pe care numai eu o pot citi. Mă uit la lumea înconjurătoare, dar mă uit și într-un interior – nu al meu neapărat, ci, parcă, în interiorul tuturor stărilor din care provin. Călătoria în interiorul meu – dincolo de stările de om, de animal, plantă, apă, fir de neant – se produce ca o emoție atât de intensă, încât am sentimentul că mă desprinde din trupul meu de carne, transfigurându-mă în trup de lumină. Prin văzul exterior și prin văzul interior ajung la sursele mele de inspirație.
Lucrările din această expoziție le-am realizat privind lumea din jurul meu. Imaginile s-au adunat în mine ca un fior, un farmec, o ispită. Dar niciodată pe de-a-ntregul, ci atât cât să nu mă pot opri. Ceva care a revenit ca o dragoste în căutarea căreia trebuia să pornesc neapărat. Ceva minunat, ascuns în spatele unui perete de apă, ceva ce mi-am dorit întotdeauna.

Sufletul omenesc este ca un nor format din toate aceste stări, emoții, sentimente. Nu știu după ce regulă se descarcă norul, ce fulgere fac ca picături încărcate de aură să mă bântuie. Sculpturile acestea au crescut în interiorul meu ca niște plante pe întuneric: firave, fragile, misterioase, trase în sus de o forță necunoscută. Când ele au devenit adevărate „modele interioare”, am început lucrul. Pentru a le realiza, am căutat un material care să poarte în sine aceleași stări, emoții, fiori precum imaginile de la care am pornit. De cele mai multe ori, acesta a fost lemnul. Îmi degroșez lemnul pe jos, parcă după o știință a planurilor despre care vorbea Rodin, dar foarte repede îl ridic în picioare și îl lucrez în poziția în care va sta sculptura. Mă mișc tot timpul în jurul lui, pentru că am nevoie de toate vederile. Aș compara lucrul meu cu formarea copilului în placentă. El crește cu totul – nu de la-nceput partea din față și apoi spatele, sau, pe rând, diferitele părți. În copacul degroșat, pus în picioare, fac semne, pun repere, tai, găuresc ca să prind alte bucăți de lemn pentru brațe, sau, acolo unde trupul o cere, pun cât mai mult, să aibă de unde să se hrănească, să se dezvolte. Desenez tot timpul direct pe lemn. Nu două figuri față-spate, ca Leonardo da Vinci, nici patru, ca vechii greci și renascentiștii. Desenez ca un fel de tăiere, de corectură, de îndreptare. De fapt, fiecare desen este urmat imediat de cioplire. Apoi iar desenez cu pensula mare, cu tempera roșie. De multe ori, lucrările au rămas în acest stadiu: sunt desenate cu vopsea roșie parcă pentru a fi cioplite în continuare.Uneori am găsit în tabla veche, ruginită, plumbuită, zincată, vopsită, ruptă de pe acoperișuri, aceeași emoție, stare, ca cea a personajelor pe care am vrut să le reprezint. Am lucrat mici „studii” din bucățele de tablă frământată cu ciocanul și prinse cu puțin cositor, am modelat mari lucrări din bucăți de tablă prinse cu popnituri, încercând să păstrez „aura” cu care personajele mele au crescut în mine. Iar tabla, acest material industrial, rece, cenușiu, tăios, nu s-a opus, ci s-a modelat după compozițiile mele cu o viteză egală cu dorința mea de a descărca aceste imagini. Iată de ce aș compara tabla cu un CD de care m-am folosit pentru a imprima imaginile primite prin văzul exterior și văzul interior.

Lucrările le expun la fel ca în ziua în care le-am realizat. Nu sunt finisate, șlefuite, lustruite. Opresc lucrul când sculptura se regăsește în „modelul interior”. Cred (din necesitate interioară) că sculptura mea trebuie să fie ca mine – asprimile ei, suprafața modelată de ciocan, popniturile, cositorul vorbesc despre bucuria mea, despre gestul mâinilor mele, despre pasiunea cu care am înconjurat-o.

Nu încerc să ascund nimic, pentru că o lucrare, dincolo de semnificațiile cu care este încărcată sau pe care le capătă apoi, este în primul rând o reprezentare a sculptorului care a creat-o. „Sinceritatea” aceasta îi dă viață și forța de a trăi.

Cred că metodele mele de lucru nu diferă cu nimic de metodele altor sculptori. Laboratorul meu este identic cu laboratorul oricărui sculptor. Atelierele noastre sunt la fel și, poate, nu foarte diferite de cele ale unui coleg din Grecia antică. Avem aceleași gesturi, facem aceeași trudă, creăm cu aceeași bucurie. Ne leagă atât de multe, încât deosebirile nu se pot discerne. Iar dacă există deosebiri, despre ele vorbesc, mult mai bine, lucrările. Aurel Vlad

Sursa textului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Vlad_%28sculptor%29

Sursa pozelor: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/catalogsearch/result/?q=aurel+vlad+