Gheorghe Vânătoru

(1905, Olteniţa, Călăraşi – 1983, Bucureşti)

Chiar dacă opera profundă a lui Vânătoru, cea la care ne raportăm când ne gândim la creația sa, datează după 1950, pictorul născut la Oltenița în 1908 este, indubitabil, un produs evident al școlii moderne românești. La 21 de ani tânărul Vânătoru renunța la cariera dorită de tatăl său, aceea de arhitect, pentru a se dedica complet picturii. Între 1929 și 1934 pictorul se va forma pe băncile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe Nicolae Tonitza, Francisc Șirato sau Gheorghe Petrașcu, cel care îi va influența decisiv traseul ulterior. Apariția lui Vânătoru în mediul artistic interbelic avea să fie remarcată chiar de la debutul pe simeze, fiind premiat de juriu încă de la prima participare la Salonul Oficial, în 1932, an în care tânărul Eugène Ionesco aprecia că Vânătoru “este un temperament real și viguros, creator de atmosferă și modern în culoare, o clară speranță a picturii românești”.Anul din care ne parvine opera de față, 1934, ne introduce în primul sejur important în care Vânătoru descoperă natura, dar mai ales pitorescul dobrogean. Într-o călătorie înlesnită de Sindicatul artiștilor, pictorul va ajunge pe malurile Mării Negre până în sud, la Balcic, unde pictează o suită de peisaje inedite și totodată singulare în creația ulterioră. Toate operele pictate pe litoral avea să le expună în București, alături de Valentin Hoeflich, la sala “Mozart”.Opera de față ne introduce în atmosfera tipică orientalismului dobrogean și în special în cea care emana în Balcicul interbelic și ne prezintă un Vânătoru ce experimentează cu lumina și cu o paletă tipică, teroasă, într-o pictură care totuși nu anunța tenta expresionistă care avea să devină coordonatoare a universului pictural ulterior. (I.P.)Bibliografie:
MIHALACHE, Marin, “Vânătoru”, Ed. Meridiane, București, 1979

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/gheorghe-vanatoru-cismeaua-din-balcic.html

Cititi si:

Gheorghe Vanatorul la Palatul Sutu