Constantin D. Stahi

(1844, Dobreni, Neamţ – 1920, Iaşi)

Stahi a parcurs toate etapele învăţământului, necesare pregătirii în sistem academic, începând cu ucenicia la un zugrav de biserici şi ajungând să predea la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi. A studiat cu Gheorghe Bardasare Panaiteanu în capitala Moldovei, după care a luat drumul Münchenului, asemenea majorităţii colegilor săi, pentru o mai bună pregătire profesională. Profesorul Panaiteanu, fondator şi director al Școlii de Belle Arte ieşene, îşi îndruma studenţii către continuarea studiilor în Germania, după modelul propriei educaţii de tip academist. Şcoala de la München, care se bucura la noi de o bună reputaţie, asigura deprinderea unei tehnici corecte, ştiinţa desenului şi a compoziţiei, însă avea efectul de a uniformiza orice tendinţă liberă şi a înfrâna gândirea originală a studenţilor.Contemporan cu Grigorescu, C. D. Stahi este, alături de Em. Panaiteanu Bardasare, principalul gravor-desenator moldovean şi ”pictor onorabil”, contemporan cu Grigorescu. La şcoala müncheneză, spiritul său disciplinat şi potolit a găsit rodnice principiile imuabile ce se predau atunci, conforme naturii sale ce se împotrivea zgomotosului şi spectacularului. Urmează cursuri de pictură şi de gravură, fiind pasionat mai ales de gravură, pe care a practicat-o cu răbdare, în toate formele posibile. Calitatea desenului lui Stahi a fost remarcată de istoricii artei (Gh. Oprescu, 1945), fiind depăşită doar de desenul lui Grigorescu, care însă se situa pe alte coordonate. Lucrările sale cele mai reuşite pornesc de la o operă care l-a impresionat, cu preponderenţă cele ce reprezintă scene intime, de interior. Acest tip de subiecte conveneau stilului lui Stahi de a lucra ”agale”, într-un ritm constant şi fără grabă, impropriu motivelor ce se modifică de la o clipă la alta. Gravurile sale reproducând opere de Dürer sau Holbein demonstrează forţa şi precizia desenului şi îndemânarea în mânuirea dăltiţei, la fel ca de altfel gravurile sale în lemn, tehnică în care Stahi excelează.În pictură, natura statică s-a aflat printre principalele sale preocupări, subiectul impunând răbdare în aplecarea asupra detaliului, în condiţii controlate de lumină şi timp nelimitat de analiză. Totodată, diversele obiecte, fructe şi legume îngrămădite pe mese, reproduse fidel, în mod aproape iluzionist, îi dădeau ocazia să-şi exerseze măiestria de a reda patina timpului, frăgezimi şi texturi de materiale. ”Natura statică cu pepene şi sticlă” este una dintre picturile care descriu minuţiozitatea lui Stahi în reprezentarea naturii moarte, precum şi influenţa operei lui Jean-Baptiste-Siméon Chardin, maestru al geniului în pictura franceză. (C. C.)Bibliografie:

FLOREA, Vasile, ”Pictura românească în secolul al XIX-lea” în DRĂGUŢ Vasile, FLOREA Vasile, GRIGORESCU Dan, MIHALACHE Marin, ”Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970
OPRESCU, Gheorghe, ”Grafica românească în secolul al XIX-lea”, Voll. II, Ed. pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1945.

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/constantin-d-stahi-natura-statica-cu-pepeni.html