Alexandru Severin

(1881, Turnu Severin – 1956, Bucureşti)

Sub numele său adevărat, în 1900, Alexandru Talpoşin se înscria la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Într-o perioadă în care specializarea se făcea spre sfârşitul şcolii, sculptorul Severin se va familiariza în cei 4 ani petrecuţi la Bucureşti atât cu pictura, cât şi cu desenul. Fapt datorat în mare măsură profesorilor, avându-i ca dascăli pe Vladimir Hegel, nelipsitul G. D. Mirea şi pe Eugen Voinescu. În acelaşi an în care Brâncuşi, fostul său coleg de la Belle Arte, pleca spre Paris, Severin reuşea să plece şi el spre capitala franceză. Chiar dacă este acceptat printre primii la cursurile Academiei Naţionale de Arte Frumoase şi, în plus, frecventează Academia Julian, sculptorul nu va reuşi să absolvească nici una dintre instituţii, cel mai probabil din cauza lipsurilor financiare. Însă situaţia materială nu îi va afecta realizările plastice, în 1907 reuşind să expună la Salonul Oficial şi la Salonul de Toamnă din Paris, iar doi ani mai târziu la Salonul Societé Nationale de Beaux Arts.

În 1910 Alexandru Severin ajunge la Florenţa, unde va intra în atelierul unui apropiat al României şi al familiei regale, Raffaelo Romanelli. Acesta a realizat în perioada 1902 – 1913 mai multe sculpturi de for public sau decorative în Bucureşti, Iaşi sau la Castelul Peleş. Pe această filieră putem înţelege apropierea de mai târziu dintre Severin şi Casa Regală. Periplul din Italia se încheie după doi ani, la sfârşitul cărora sculptorul se reîntoarce la Paris, până la începutul Războiului Balcanilor (1914).

Odată cu anul 1915 cariera lui Alexandru Severin va resimţi un avânt însemnat şi sunt consemnate momente cu adevărat importante ascensiunii acestuia din perioada interbelică. În prima parte a anului îşi organizează o personală, iar pe parcursul aceluiaşi an concepe expoziţia societăţii “Cenaclul Idealist” . Gruparea încropită de Severin, inspirat de vestitele cenacluri ale protectorului său, Alexandru Macedonski, se dorea un echivalent al Salonului de Toamnă parizian şi o continuare şi completare a Tinerimii Artistice bucureştene. Alături de pictorii Paul Popescu-Molda, Leon Biju, Elena Popea, Ignat Bednarik, Alexis Macendonski, Dimitrie Mihăilescu şi de sculptorii Horia Boambă, Teodor Burcă şi Alexandru Călinescu, Severin alcătuieşte o nouă societate artistică sub patronajul regalităţii. Apropierea de Regina Maria se va concretiza prin plasarea Cenaclului Idealist sub patronajul Prinţesei Elisabeta şi al Prinţului moştenitor Carol. În ceea ce priveşte expoziţia Cenaclului, presa vremii nu rata să observe că întreaga prezentare artistică putea la fel de bine să fie considerată o nouă personală a lui Severin, acesta prezentând o largă gamă de bronzuri şi lucrări în marmură.

Primul Război Mondial a dus şi la încetarea existenţei Cenaclului Idealist, care va mai resimţi o singură resuscitare, în 1935, când presa şi critica de abia observa încercarea lui Severin. Pe timpul războiului, Severin, cooptat în echipa Marelui Cartier General al Armatei, va executa aproape exclusiv desene, umplând caiete şi mape întregi, fapt relevat prin Expoziţia Artiştilor Mobilizaţi din 1918, la care se prezintă cu o singură sculptură, o alegorie a Moldovei.

Anii ’20 surprind un artist interesat din ce în ce mai mult şi de tehnici adiacente sculpturii, şi nu ezită să practice acuarela, desenul şi sangvina. În această ultimă tehnică menţionată, Severin va începe din 1923 să realizeze vedute după castelele coroanei de la Bran, Peleş, Pelişor, Râşnov sau Balcic. Toate acestea le făcea la comanda Reginei Maria, care îşi alege unul dintre preferaţi pentru a realiza vederi ce urmau să alcătuiască un album de lux destinat oaspeţilor de gală. În ceea ce priveşte sculptura de for public, Alexandru Severin va participa la o seamă de concursuri pentru ridicarea unor monumente din întreaga ţară. Astfel el concepe proiecte pentru Monumentul generalului Culcer, la Târgu Jiu în 1928, Monumentul eroilor Dobriţa-Gorj ( 1939) sau realizează diverse busturi comemorative. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, în iarna dintre 1942 şi 1943, Severin va susţine una dintre ultimele sale manifestări, “cântecul de lebădă”, o mare expoziţie retrospectivă, în care prezintă 100 de sangvine, pasteluri, 40 de sculpturi şi 6 uleiuri. După terminarea războiului, practic cariera artistului se încheie, resimţind apropierea de Curtea Regală, fiind chiar întemniţat, timp de 4 ani, între 1950 şi 1954.

În ceea ce priveşte influenţele resimţite de Severin, probabil cea mai pregnantă a fost cea a lui Rodin, cu a cărui artă va intra în contact direct în prima sa perioadă pariziană, aşadar la începutul carierei. Acest lucru nu era ceva ieşit din comun, mai ales dacă ar fi să îl comparăm pe sculptorul nostru cu un alt contemporan prezent în preajma lui Rodin, Brâncuşi, şi să nu uităm de Paciurea.

În plus, admiraţia pentru titanii artei franceze se revărsa şi în discuţiile diverselor cenacluri ale tinerilor români aflaţi la studiu în Paris, cel mai renumit fiind “Cercul studenţilor români”. Titlurile operelor realizate de Severin în acea perioadă relevă aplecarea conştiincioasă asupra unei tematici rodiniene. Motivele preferate sunt astfel inspirate de un repertoriu simbolist, iar maniera de lucru cu pământul, gipsul şi marmura este şi ea adânc înrădăcinată în principiile maestrului francez.

Sub spectrul unei estetici romantice, simbolul se face simţit în realizările lui Severin, iar misterul, angoasa, tristeţea, visul sau contemplarea devin principalele surse de inspirație. Lucrările pornesc de la portrete sau busturi de fete sau copii, care îşi pierd din valoarea descriptivă a modelului în favoarea unei realizări idilice, cu scopul de a răspunde principiilor unei estetici simboliste. Latura poetică şi misterioasă a subiectelor alese dau impresia unei ambiguităţi în conotaţie, iar tema vine şi ea să aprofundeze această abordare impersonală uneori. Visul, inefabilul sau reveria sunt prezentate prin mimica şi gestica unor modele ce par că nu au existat anterior realizării lor. Busturile apar din materialul folosit, în urma unei germinații cauzate de gândurile şi emoţiile creatorului, iar Severin reuşeşte astfel să ducă tema spre valenţe universale. Operele sale de inspiraţie rodiniană sunt reprezentative pentru perioada în care simbolismul şi idilicul cuceriseră deja literatura sau pictura, iar alături de Paciurea sau Brâncuşi vor fixa unul dintre momentele esenţiale ale evoluţiei plasticii româneşti.

Bibliografie:
REZEANU, Paul, ”Sculptori puţin cunoscuţi”, Ed. Alma, Craiova, 2007
ŞOTROPA, Adriana, ”Visuri şi himere”, Bucureşti, 2009

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/alexandru-severin-copila-pe-ganduri.html