Jules Perahim

(n. 24 mai 1914, București – d. 2 martie 2008, Paris)

A fost un pictor român, care a excelat în stilul suprarealismului, respectiv al proletcultismului.

Biografie

Născut Jules Blumenfeld, de naționalitate evreu, Jules Perahim a fost elev al pictorilor Nicolae Vermont și Costin Petrescu, Perahim se distanțează rapid de aceștia la începutul anilor 1930, devenind una din tinerele figuri ale avantgardismului suprarealist românesc.
Devine cunoscut sub numele artistic de Perahim, cuvânt ce însemnă în ebraică “flori”, a cărui proveniență constă din traducerea numelui său de familie Blumenfeld (câmp cu flori).Împreună cu Gherasim Luca redactează revistele avangardiste Unu (1930 – 1932) și Alge (1930 – 1933) , la care mai colaboreaza și Aurel Baranga, Paul Păun, ș.a. În 1932, cu sprijinul lui Marcel Iancu expune la sala Dalles tablouri suprarealiste, iar în 1936 într-o altă expoziție, critică prin imagine regimul regelui Carol II, bucurându-se de mult succes în cercurile bucureștene anticonformiste.Călătorește mult și, în 1938, îl întâlnește la Praga pe artistul John Heartfield (Helmut Herzfeld, membru al partidului comunist german). Devine astfel comunist și din pricina originii sale evreiești, care îl pune în pericol în teritoriile intrate sub control național-socialist sau fascist, în 1940 se refugiază în URSS.
La Moscova, devine un membru al conducerii partidului comunist român, însărcinat cu educația și cultura pe lângă Ana Pauker. În 1944 se întoarce în țară împreună cu aceasta (ca ofițer sovietic) și lucrează ca profesor de scenografie și tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din București. Între 1948 și 1956 adoptă și promovează, conform dictatului regimului, în cercurile artistice pe care le frecventa realismul socialist. În 1956 – 1964 conduce revista “Arta plastică”, ocupându-se în acest timp exclusiv de artele aplicate (decor, decorații, ilustrații de carte, ceramică, etc). Din anii șaizeci revine la pictura propriu zisă, iar în cele din urmă renunță la realismul socialist și se stabilește în Franța în 1969, unde revine la suprarealism. Revenit la prima sa iubire artistică, realizează apoi cu succes circa patruzeci de expoziții personale în diverse țări ale lumii.A fost căsătorit, din timpul stabilirii sale în URSS, cu actrița evreică română (născută în exil în Siberia) Agnia Bogoslava,cu care a avut un fiu, Matei (București), iar la Paris s-a recăsătorit cu Marina Vanci, actualmente profesoară emerită (pensionară) de istoria artelor la Sorbona, cu care a avut o fiică, Rosalia (Franța).
Marina Vanci a declarat că Jules Perahim a fost “chinuit” de gândul că a luat parte la falsa utopie a comunismului și, ajuns în libertate, și-a regăsit intacte gândurile și visele avangardiste și suprarealiste.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_PerahimJules Perahim este unul dintre cele mai importante nume pe care arta românească și franțuzească – a trăit și pictat timp de 40 de ani în Franța, fiind un ultim mare reprezentant al suprarealismului, la nivel mondial – le-a cunoscut, cu o carieră ce a traversat zeci de ani, epoci, ideologii și curente. Născut într-o familie evreiască, în preajma primului Război Mondial (1914), Perahim s-a școlit, însă din adolescență, sub îndrumarea lui Nicolae Vermont și a lui Costin Petrescu, doi reprezentanți ai unei școli românești în care tânărul nu avea să se regăsească niciodată. Fapt grăitor pentru aceasta este tocmai debutul timpuriu, la doar 16 ani, în cercurile avangardiste românești, publicând desene în celebra revistă de viziune avangardistă, UNU. Colaborarea cu principalele reviste de mișcare nouă – Alge, UNU, Cuvântul Liber sau Viața imediată – avea să îi deschidă un univers cultural profund avangardist, dar și orientările ideologice manifestate ulterior (majoritatea artiștilor evrei aveau să aleagă ideologia socialistă, în special din cauza curentelor antisemite ce luau amploare, în toată Europa, încă de la începutul anilor ’30).Creația grafică și picturală a lui Perahim din perioada pre-comunistă (având în vederea influența profundă a realismului-socialist din perioada 1940 – 1969) a stat sub semnul unor atribuiri profund universale a suprarealismului și a celorlalte curente avangardiste, fapt completat și de mediul de creație conturat în jurul revistelor și a unor personalități ca Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun, Gellu Naum sau Marcel Iancu.Opera de față ne introduce în universul concepțiilor modelate prin intermediul dramaturgiei, teatrul fiind una din cele mai importante medii în care grafica și compoziția lui Perahim și-au găsit manifestări dintre cele mai relevante. Relația pictorului cu această lume nu au fost doar de ordin imaginar, biografia sa oferindu-ne sursa unei colaborări interesante – prima soție, Agnia Bogoslava, una dintre marile actrițe ale teatrului românesc și evreiesc; cariera de scenograf; opera grafică. Universul oniric, tipic suprarealiștilor, își regăsea un resort prin intermediul artei teatrale, sursă ce o regăsim și în “Cabaret”. Masca, visul și dedublarea construiesc o lume alternativă, fie prin oniric, fie prin meditația unui spațiu atemporal, și devin teme aprofundate de Perahim în ambele perioade de creației dedicate suprarealismului (1930-1940, respectiv 1970-2000). (I.P.)

Bibliografie:

JAGUER, Edouard, „Perahim”, Ed. Arcane 17, Mans, 1990Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-avangarda-si-expresionism-81-2013/jules-perahim-cabaret-visul-lui-omero.html