Paciurea Dimitrie
Anul Nasterii: 1873
Anul Decesului: 1932 |
|
Text: Wikipedia
Foto: Mihai Constantin
Dimitrie Paciurea (n. 2 noiembrie 1873, București – d. 14 iulie 1932, București) a fost un sculptor român. Stilul său simbolic și reprezentațional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esența pură al contemporanului și conaționalului său Constantin Brâncuși.
Născut în București, a studiat aici între 1890 și 1894, avându-l ca profesor pe sculptorul Wladimir Hegel, care i-a insuflat cultul pentru formă, și care l-a sprijinit să își continue studiile la Paris[1] (între 1896 și 1900).
Debutează în 1894 la Expoziția artiștilor în viață, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările “Cercului artistic” și ale “Tinerimii artistice”. În 1919 se află printre membrii fondatori ai Societății “Arta română”. Operele îi sunt prezentate în expoziții personale în București, în 1907, 1922 (împreună cu Cornel Medrea), 1930. A participat de asemenea la expoziții de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) și la Bienala de la Veneția (1924). Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Școala Națională de Arte Frumoase din București.
Încă de la primele sale lucrări a apărut foarte clar desprinderea de formulele academizante – destul de respectate de colegii din institutele de artă bucureștene – orientarea decisă spre o creație, în care tradiții îndepărtate și experiențe apropiate coexistă, aducând originalitate și distincție în sculptura românească. Aluziile la patrimoniul bizantin sau al Renașterii (Gigantul, 1905; Christ încoronat cu spini, 1907) se produc în desfășurarea unui discurs plastic ce vizează realitățile epocii. Cu o forță imaginativă alimentată de viziuni mitice, Paciurea începe să amplifice sensurile realului prin montaje neașteptate, cu program simbolic sau prin inventarea unor ființe fantastice. De la Omul primitiv (1906) și Sfinxul (1913), trece la seria de “Himere”: Himera văzduhului, Himera pământului, Himera apei, Himera nopții. Paciurea a realizat și un mare număr de portrete, compoziții (Fata cu ulciorul, 1920) și un proiect nerealizat pentru un monument al Unirii Principatelor Române.