Dimitrie Mihăilescu

(1872, București – 1922, București)

Dimitrie Mihăilescu este unul dintre uitații artei românești, și totodată unul dintre acei pictori pentru care viața nu le-a oferit îndeajuns ani pentru a se impune definitiv pe panourile muzeelor de artă. Fiu de tăbăcar, născut în mahalalele bucureștene, tânărul, mânat probabil de pasiunea arzătoare, reușea să se înscrie la 24 de ani, în 1895, la Școala de Arte Frumoase. În timpul în care a urmat cursurile până la absolvirea intituției în 1903, Mihăilescu s-a familiarizat în special cu portretul, gen la care va renunța ulterior, în favoarea peisajului, temă în care se va regăsi pe întregul parcurs al carierei.
Cu o fire introvertită, solitară, pictorul nu se va avânta în viața artistică decât cu ocazia manifestărilor anuale oficiale, dar mai ales în cele ale Tinerimii Artistice și ale Salonului. Activitatea lui Mihăilescu se va întinde doar pe durata a 12 ani, cel puțin dacă ar fi să luăm drept reper anul 1915, ultimul în care mai apare în cataloagele expozițiilor mai sus menționate. Cu o singură mare expoziție personală, organizată în 1912, pictorul a reușit să se impună drept unul dintre cei mai apreciați peisagiști ai vremurilor, găsindu-și un loc alături de Grigorescu , Andreescu sau Luchian, tocmai prin maniera originală de abordare a temelor atinse, fiind totodată printre puținii care nu se pierdeau în epigonismul grigorescian. (I.P.)Bibliografie:
COSMA, Gheorghe, “Unele date despre viața și opera pictorului Dimitrie Mihăilescu”, S.C.I.A., 1962, vol I, pag. 194-196
OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. NOImedia print, București, 2003

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/dimitrie-mihailescu-conacul-parintesc.html