Macedonski Alexis

Anul Nasterii: 1885

Anul Decesului: 1971

Alexis Macedonski

(1885, Bucureşti – 1971, Insulele Baleare)

Fiul cel mare al celebrului scriitor Alexandru Macedonski, Alexis a moștenit capacitatea creatoare a tatălui, fiind educat încă din copilărie în direcția artelor plastice. A plecat la studii în 1905 și a absolvit Academia de Belle Arte din Florența. Lucrările sale sunt apreciate în țară de Nicolae Tonitza, fiind cunoscut că maestrul era adesea reticent cu artiștii debutanți. A expus la Cercul Artistic, dar şi la Salon. În 1929 organizează o expoziție postumă fiului său, Soare Macedonski, decedat în 1928, la mai puțin de 19 ani.
Alexis este cunoscut pentru carac­terul său aventurier, o bună parte din activitatea sa desfășurându-se peste granițe. Activitatea sa europeană apare în presă până în 1943, când a expus la Madrid, după ce, în 1936 fusese semnalată şi o expoziţie în insulele Baleare. Presa din România urmărea cu interes colaborarea dintre pictor și cunoscutul regizor René Clair, precum colaborarea acestora din 1927, de la Galeria Armand Drouant.
În România s-au păstrat deopotrivă puţine date, dar şi puţine lucrări ale pictorului. Viaţa ca şi sfârşitul i-au fost marcate de multiple legende, printre care şi cea că o perioadă a fost artist de casă al lui Franco și Mussolini.

Bibliografie:
Tudor, Octavian, “Soare Macedonski (1910-1928)”, Ziarul Financiar, 10 iunie 2003
Tudor, Octavian,”Pictori uitați”, Ed. NOI Media print.

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/alexis-macedonski-barci-la-saint-tropez.html