Lecca Constantin
Anul Nasterii: 1807
Anul Decesului: 1887 |
|
Constantin Lecca
(n. 4 august 1807, Brașov – d. 13 octombrie 1887, București)
A fost un pictor și profesor de desen român din secolul al XIX-lea, care s-a remarcat în domeniul portretisticii și al picturii religioase. A fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental. A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului. A colaborat timp de cincisprezece ani cu Mișu Popp și Barbu Stănescu, împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Curtea Veche, Sfânta Ecaterina, Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă) și din țară. Ca editor, a înființat prima tipografie din Craiova și prima revistă culturală din Oltenia, revista Mozaic, în 1838. Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Școala Centrală din Craiova, iar după Revoluția din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din București. În politică s-a remarcat ca participat la Revoluția de la 1848 și a susținut unirea și independența Principatelor.
După 1870, bolnav fiind, artistul s-a retras din viața artistică. A murit în 1887 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Opera (selecție):
Opera sa cuprinde compoziții și portrete cu temă istorică, naive și schematice, dar având un anume farmec narativ, portrete ale contemporanilor săi și lucrări de pictură bisericească.
Portrete de domnitori:
Portretul lui Barbu Știrbei
Portretul lui Alexandru Ioan Cuza
Portrete ale contemporanilor:
Portretul lui Ioan Maiorescu
Portretul Mariei Maiorescu
Portretul Maricicăi Bibescu
Portretul lui Iancu Vladimirescu
Portretul lui Petrache Poenaru
Portretul Victoriei Lecca (soția artistului)
Portretul lui Vasile Racottă
Portretul lui Ion Lecca
Portretul Ecaterinei Manu
Portretul polcovnicului Ion Solomon
Portretul Cleopatrei Lecca
Portretul lui Ionașcu Cupețu de la Slatina
Neaga, soția lui Ionașcu
Paharnicul Constantin Obedeanu
Compoziții cu temă istorică:
Uciderea Brâncovenilor
Moartea lui Mihai Viteazul
Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul
Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia
Împăcarea dintre Bogdan cel Orb și Radu cel Mare
Panahida de la Războieni
Dragoș Vodă la vânătoare
Descălecarea lui Radu Negru
Bătălia de la Călugăreni
Pictură bisericească:
Pictura bisericilor Sfântul Ilie și Madona Dudu din Craiova.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Lecca