Petre Iorgulescu-Yor

(Nasc.24 decembrie 1890, Râmnicu Sărat  – Dec.29 aprilie
1939,Cluj)

Așa cum ne-a obișnuit elita plastică românească din preajma primului Război Mondial, Iorgulescu-Yor va pleca la Paris pentru a se racorda la spiritul modernist, atât de pregnant în întreaga cultură franțuzească. Itinerarul este cel binecunoscut, pictorul intră la Academia Julian și ia lecții de la Maurice Denis, unul dintre cei mai cunoscuți nabiști. Pornind pe drumul studiului valoric, Yor se va îndrepta imediat spre constructivism, însă va echilibra impunerea formei drept primordială prin atracția fauvismului, apropiindu-se mai mult decât estetic de arta lui Derain. Othon Friesz, profesor și pentru Iser, îi va ordona compoziția pictorului nostru, în cadrul cursurilor de la Academia Modernă, însă Iorgulescu se va simți mult mai apropiat de imperiul culorilor instituit de unul ca Derain.
Acest eclectism se va materializa în anii deceniului al treilea prin aplecarea românului către un fauvism de gândire, calculat, în defavoarea acelei facturi turbulente, viscerale.
Caracterizat drept “primitivist” sau “ constructivist”, Yor se va regăsi constant în cariera sa, până la dobândirea unui caracter stabil și original, în lecția fauvă, pe care a cultivat-o într-o dezinvoltură ce i-a adus nu de puține ori critici dintre cele mai variate. Henri Blazian regăsea în deceniul trei al secolului trecut un Petre Iorgulescu temperamental, într-o vehemență plastică tradusă prin tonuri puternice, aspre și crude, în sonorități violente. Oscar Walter Cisek, pe altă parte recunoștea influența constructivismului, pe care îl vedea ca principala uneltă a tuturor pânzelor lui Yor, ce se manifesta de asemeni printr-o “furtună” compozițională ce emana de sinceritate și valoare estetică
Cele două facturi preponderente ale uleiurilor create de pictor par totuși a fi subordonate unor porniri mult mai personale, în special caracterizate de senzualitatea volumului ce a trezit mereu pornirile cele mai elegante. Nevoia de a modela spațiul, mai evidentă în peisaj decât în natura statică sau interior, celelalte două teme preponderente, se va echilibra în acest complex echilibrat de formă și culoare.
În natura moartă prezentată aici ne sunt oferite mostre ale lucidității pregnante ce conferă operei o apariție crudă, chiar itinerantă a unui ciclu tematic. Desenul nu reprezintă o problemă pentru Yor, fie că alege să creeze o șarjă sau o construcție elevată a spațiului, iar în cazul de față răspunde acelor necesități compoziționale rezolvate ulterior de tușă, și evident de ton. Opera se sustrage acelor creații în care uleiurile trăiesc din evidentul complex cromatic, astfel pictorul mizează și aici pe valorile culorilor complementare, pe care le orânduiește direct proporțional cu suprafețele și formele create. Roșul puternic, gras, alături de celelalte tonuri calde, în oranjurile și galbenurile mai timide ce amintesc fructele sunt compensate de surorile complementare, în suprafețe cromatice elocvente.

Obiectele pictate de Iorgulescu nu răzbat dincolo de sfera imediateții, dar ne indică și apropierea de cultura franțuzească prin amintirea albumului de critică artistică, “L’art vivant”(1924-1931).Bibliografie:

CONSTANTINESCU, Radu Cornel, “Petre Iorgulescu-Yor”, Ed. Meridiane, București, 1969
JIANU, Ionel, “Viața lui Petre Iorgulescu-Yor”, extras din Arta și Tehnica Grafică, Caietul 10, București, 1940.

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/petre-iorgulescu-yor-natura-statica-cu-tergar-albastru.html