Text: “Dinastia Ioanid” Tudor Octavian (Pictori romani uitati)

Familia Ioanid, intemeiata prin Gheorghe (n.1839) si epuizata prin Costin (m.1993), are indreptatirea sa se cheme dinastie.

Si nu doar pentru ca a fost foarte productiva in pictori timp de un veac si jumatate, ci si pentru faptul ca, acoperind intreaga istorie a creatiei romanesti cu o scolire superioara, ne infatiseaza deslusit atat inaltarile, cat si servitutiile vietii de artist roman. In “Insemnarile” ramase in manuscris, Pandele, cel mai popular si, totodata, desconsiderat coborator al casei Ioanizilor se povesteste pe sine asa: “Eu, Pan Ioanid, fiul lui Gheorghe Ioanid, pictor, nepotul lui Pericle Ioanid, pictor, nepotul lui Gheorghe Stoicescu, pictor din Pitesti, care a avut doi feciori: un frate, Ionel Ioanid, pictor, o sora, Constanta, pictor, si pe copiii mei, Costin si Lucia, pictori, care cred ca ma vor razbuna pe soarta ce m-a  oprit din calea ce mi se deschisese atat de larga si luminoasa…”

In anul 1964, cu ocazia implinirii unui secol de la infiintarea Scolii Nationale de Arte Frumoase, Raoul Sorban omagia multimea de 3.000 de absolventi ai productivei institutii academice, publicand un op de 24 de pagini despre Gheorghe, Pan si Ionel Ioanid, citabil, pentru conditia a zeci si sute de artisti uitati sau minimalizati cu obstinatie de fitecine, cu fiecare fraza. Pe cat de rezervate cu pictorii familiei Ioanid sunt cartile fundamentale ale culturii noastre, pe atat de generos si argumentat in demersul sau e profesorul Raoul Sorban. Dintr-un secol si jumatate de straduinti, avem de la Ioanizi un complet de surse, care ar fi justificat cu prisosinta publicarea unei monografii a neamului lor. Pictorii Ioanid sunt de gasit in toate situatiile semnificative ale invatamantului artistic si ale structurarii bleslei si pietei. Pentru un romancier cu vocatia marilor cauze sociale inmanunchierea atator destine artistice ar fi pretextul unic al unui panoramic de doua veacuri. Gheorghe, Pan si chiar Ionel Ioanid leaga, prin existentele lor, doua lumi: una inca profund feudala, alta acut moderna.

Scrise in cateva randuri, biografiile celor trei pictori evocati de Sorban sunt tot atat de lamuritoare si tot atat de comune ca oricare vieti de contemporani. Amanuntite insa in context familial, devin exemplare. Nascut la Varna, din tata zugrav de biserici – Ioan Hagi – si supus turc multa vreme, Gheorghe (1839 – 1921) e cel care forteaza primul destinul mergand la studii academice, intai la Politehnica Regala din Atena  (1856-1960), apoi la Bucuresti (1964-1967). Din 1870 pana in 1907 a lucrat pictura de toate felurile, dar cu osebire bisericeasca, intr-un atelier de pe Calea Mosilor, unde au invatat meserie si fiii, Pandele si Ionel. Se intelege ca tot ce au invatat la Belle Arte, atat Gheorghe, cat si mai apoi baietii au risipit in osanda de zugravi ortodocsi. Pandele (Pan) (n.1878 – m.1956) a probat in tinerete un talent de pictor mare, dar, coplesit de greutatile clanului, iar apoi complacandu-se in rolul de fabricant de “Hore”, i-a speriat chiar si pe cei mai fideli admiratori ai creatiei dintai.

Astazi, daca nu i-am sti decat penibilul parcurs de facator de “Hore” – concurand in deriziune un alt fost mare talent, Bancila – nici n-am gandi ca Pan Ioanid, are, totusi, si panze de muzeu national. Rar artist care sa fi cedat mai mult in chestiunea estetica. Biografia lui Ionel Ioanid (1882-1952) arata si ea pina in ce punct notorietatea familiei e un castig, ca sa devina mai departe o servitute. Ionel Ioanid a fost un mai mult decat daruit, intr-o multime de privinte. E destul sa spunem ca inainte de a se fi hotarat la pictura, a fost acrobat emerit si medaliat cu aur in competitii de circ. Raoul Sorban observa cu tristete ca “avea vocatia succesului”, dar nu si controlul acestuia.

Talent de pictor Ionel avea chiar mai mult decat Pandele, dar daca Pandele a sapat dupa apa intr-un singur loc – fie si intr-un sterp – Ionel a trait clipa si atat. De la el au ramas, nu se stie prin ce locuinte, un numar de tablouri si icoane, iar fiindca numele lui Pan Ioanid e la tot pasul prin consignatiile de mana a doua, nimeni nu se mai osteneste sa vada ce-i bun si deosebit la Ioanizi si cum e fiecare Ioanid, in parte. Daca toti cei 3.000 de absolventi ai Scolii de Arte Frumoase de pana in 1964, ar fi fost invatati nu numai ce trebuie sa faca un tanar ca sa devina pictor, ci si ce nu-i in nici o epoca recomandabil sa faca, n-am fi avut atatia uitati de merit.