Enea Nicolae (Nicu)
Anul Nasterii: 1897
Anul Decesului: 1960 |
|
În deceniul patru, Enea atingea maturitatea artistică ce îi permitea să abordeze cu uşurinţă orice soluţie picturală pe care o dorea. Având o şcolire echilibrată, frecventând atât Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, dar şi Academia Liberă a lui Steriadi şi Verona, Enea reuşeşte să îşi contureze un întreg registru pictural, ce se va dovedi unul dintre cele mai puternice. Pornind de la motivul pictat, artistul face o adevărată declaraţie de sinceritate în faţa pânzei, care este vădit influenţată de un spirit creator pur.
Enea poate fi integrat acelui spirit romantic moldovenesc, identificabil la Băeşu şi la Bălţatu, umanul fiind o neîntreruptă sursă de inspiraţie şi un real izvor valoric. Fie că pictează peisaje sau interioare, omul este o prezenţă neîncetată, spiritualitatea fiind cea care racordează motivul pictat la tot ceea ce ţine de universul uman din care este extras.
Însă metoda cea mai aleasă prin care Enea se relevă drept un povestitor al universului înconjurător rămâne abordarea portretelor şi nudurilor. Personajele sale devin coordonatoare ale unui spaţiu imobil, pe care îl modelează şi îl transformă, îl personifică. În special în cazul nudurilor se poate observa cum modelul pictat captează întreaga masă picturală şi o umanizează, transformând tabloul într-o instanţă palpabilă.
În lucrarea de faţă, Enea alege să prezinte un nud într-o postură clasică, folosindu-se formele modelului în aranjarea acestuia pe scaun. Este evident că motivul care coordonează o astfel de temă este mult superior simplei apariţii a unui nud, esteticul fiind primordial. Părţile intime ale modelului sunt intenţionat ascunse de poziţia pe care o abordează.
Nudul impune prin iscusinţa execuţiei, nu prin amenajarea unui complex lasciv. În alegerea posturii ia în calcul nu numai elementele ce ţin de construirea realului pictural, ci echilibrează compoziţia printr-o cromatică ce incadrează prietenos nuanțele epidermei, voalând-o.
Desigur că această intimitate este oferită şi de familiaritatea existentă între pictor şi model, soţia sa, Elvira. La rându-i artist, înţelege motivaţia lui Enea şi este conştientă de calitatea cu care motivul pictat este încărcat. Construită longitudinal, pe o suprafaţă relativ mare, imaginea se impune drept o declaraţie artistică desăvârşită, fiind una dintre lucrările de referinţă ale întregii opere a lui Enea.
Proporţia este inteligent coordonată de pictor, care va folosi mantaua drept suport compoziţional pentru o operă de o monumentalitate clasică și un clasicism monumental. Postura modelului ridică o seamă de interogaţii de desenare, în special în privinţa picioarelor, care apar fiecare într-o postură diferită. Pictorul reuşeşte să echilibreze forma modelului iar rezultatul este o compoziţie unitară, pe un schelet cromatic echilibrat.
Bibliografie:
”Catalogul Casei Memoriale Nicu Enea”, Muzeul de Artă Bacău, 2005
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Bacău
Catalog „Nicu Enea”, Bacău, 1978.
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/nicolae-enea-elvira-nuda.html