Ca şi în cazul altor confraţi, mulţi la număr, notorietatea lui Daghani avea să se împlinească abia după moartea sa. Născut la Cernăuţi, în Bucovina aflată sub stăpânirea austro-ungară, tânărul Arnold Corn va opta pentru varianta ebraică a numelui său, devenind Dagani (1944), la care, urmând sugestia abatelui Vergani, mai adaugă şi un h (1959). La 17 ani face studii libere de pictură, frecventează Academia Regală din München, fără să o absolve. După căsătoria cu Ana Rabinovici este deportat (1942-43) într-un lagăr din Transnistria (Mihailovka), de unde reuşeşte să evadeze ajungând în ghetoul de la Berşad. În 1944 îl găsim la Bucureşti împreună cu peste 50 de desene realizate în lagăr. Jurnalul, despre cele 11 luni petrecute în Transnistria, apare în 1947, la Editura SOCEC, sub titlul Groapa e în livada cu vişini, însoţit de 16 desene semnate Dagani. În 1958 pleacă spre Israel, unde îl întâlneşte pe compatriotul său Marcel Iancu, de care îl îndepărtează orientarea manifestă a acestuia spre religia creştină, sub formele ei catolice şi ortodoxe. Indiferenţa, ca să nu spun ostilitatea, din jur îl determină să părăsească Israelul, după numai 2 ani (1960), devenind, împreună cu soţia, apatrizi, până în 1983, cu puţin înaintea morţii, când primesc cetăţenia britanică.Din 1960 până în 1961 vizitează Italia, Elveţia, pentru a se stabili timp de 10 ani în sudul Franţei, la Vence (1961-71).Un adevărat evreu rătăcitor aşa cum s-a autointitulat. Aici , la Vence, îl întâlneşte pe Marc Chagall, autorul vitraliilor celebrei capele. De altfel, el însuşi creator de vitralii şi icoane, încă din perioada israelită. Celebrul său cumnat, Miron Grindea, autorul revistei de mare notorietate Adam, cel ce a făcut o binemeritată propagandă artei avangardiste interbelice din România, îi deschide în Anglia (la Farnhay), fără participarea autorului, o expoziţie pe tema Drumul crucii. Între 1971-78 se stabileşte în Elveţia, în cantonul St. Gallen (la Jona), unde e vizitat de istoricul şi criticul de artă Barbu Brezianu, în tăcere, pe şest, aşa cum se făcea în epoca aceea când erai constrâns, la întoarcerea în ţară să-ţi mărturiseşti păcatele, adică pe cine ai întâlnit, ce ai vorbit, ce ai aflat, transformându-te treptat într-un adevărat informator al Securităţii Statului. În consecinţă, Barbu Brezianu tace, nu scrie despre el, cum făcuse mai înainte şi Petru Comarnescu, prelungind anonimatul numelui lui Daghani în lumea românească. Din 1978 se stabileşte în Anglia (Hove, Sussex) şi în luna mai, 1984, i se îndeplineşte visul de o viaţă.
La Brighton, luxoasa plajă din apropierea Londrei, destinată cu precădere high-life-ului, are loc prima sa expoziţie retrospectivă, celebrare (la care s-a implicat şi prestigiosul Institut de Artă Contemporană din Londra) capabilă să-i stabilească un loc în ierarhia artiştilor secolului XX. Răspunsul la întrebarea pe care şi-o punea mereu: Merită să fac ceea ce fac?urmează să-l dăm noi înşine.
A lăsat în urmă peste 4000 de lucrări (cifra nu-i încă sigură), un Bibliografiesfert din ele existând, sub formă de donaţii, în muzee şi colecţii particulare din România. Prolific până la obsesie, impulsionat poate şi de sentimentul frustrării, lucrează cu plăcere pe orice fel de material: pânză, carton, sticlă, ziar, ceramică, beton, ţevi, crengi de copac…ignorând convenţiile, speculând la maximum independenţa spiritului şi a tehnicii în vasta arie a figurativului şi abstractului. Alături de teme biblice, naturi statice, nuduri, de cortegii de clovni şi de patetismul lagărelor de exterminare, autoportretele îl obsedează. Nu simte nevoia uitării de sine, a alterităţii. Cel de faţă, realizat la 1 noiembrie 1958, când încă se mai afla în România, ni-l înfăţişează ascultând o lucrare de J. S. Bach în mi major, cu o privire concentrată, vădit îngrijorată sub lentilele ochelarilor dar, în acelaşi timp, îndârjită, hotărâtă să lupte. Ştia parcă ce va avea de înfruntat în anii următori. Mobilitatea liniei, fluenţa ei, bandajul din jurul capului, contribuie la întărirea sentimentului de nelinişte, pe care-l degajă lucrarea.

(R.G.)

Bibliografie:

Daghani,Scrisori către Daniela, Editura Europolis, 2009, ediţie îngrijită de Florica Cruceru, Michaela Roşioru.

Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/arnold-daghani-autoportret-cu-capul-bandajat.html