Cheller Jean
Anul Nasterii: 1911
Anul Decesului: 1952 |
|
Jean Cheller: “Colț de mahala”
Jean Cheller face parte dintre artiștii „șterși” de regimul comunist din atenția publicului și criticii de specialitate. Descendent al unei familii germane, de origine austriacă.Cheller s-a format la Academia de Artă din București fiind unul dintre elevii favoriți ai lui Gheorghe Petrașcu. Ucenicia în atelierul lui Petrașcu a atras asupra sa unele suspiciuni încă greu de combătut că fi realizat falsuri după operele maestrului său, faptul însă a denaturat până la a se spune că a fost închis de trei ori din această cauză.
Pe tot parcursul vieții Jean Cheller a fost o prezență discretă, cu participări rare la Saloanele Oficiale ale vremii, însă lucrări expuse au fost de fiecare dată apreciate. Situația artistului s-a înrăutățit considerabil după război. Herta Müller explică situația dezastruoasă în care s-a trezit comunitatea germană după instaurarea regimului comunist, cei mai mult fiind privați de drepturi civile și urmăriți de securitate, ajungându-se chiar la valuri de deportări în lagăre de muncă rusești (Siberia). Așadar retragerea lui Jean Cheller din viața publică, precum și naturalizarea numelui german într-o variantă românească apropiată, devin explicabile în noul context politic, în care minoritatea germană ajunsese în centrul discriminării rasiale.
Creația lui Jean Cheller este în mare măsură tributară maestrului său, Gheorghe Petrașcu. Atras de periferiile Bucureștiului, Cheller a realizat o serie de peisaje urbane, reprezentând mahalale. Colț de mahala reprezintă o stradă liniștită din Bucureștiul interbelic, realizată în maniera simplificărilor structurate, ușor anguloase, de tip expresionist, pe care foarte mulți artiști ai epocii le folosesc pentru rezolvarea unor compoziții în esență realiste. Foarte clar desenate verticalele pereților armonizează cu orizontalele oblice și paralele ale acoperișurilor. Compoziția este voit dezechilibrată, iar ritmicitatea planului drept se conjugă prin opoziție cu aspectul nelămurit al străzii și siluetei care rămâne aproape de neobservat în primul plan. (V.I.)
Bibliografie:
OCTAVIAN, Tudor, “Pictori români uitați”, Ed. Noi Media Print 2003.
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-alb-si-negru/impresionism-si-modernism/jean-cheller-col-de-mahala.html
Jean Cheller: “Natură statică cu ulcele şi cărţi”
Critica Artistica
O însemnată parte din informaţiile referitoare la biografia lui Jean Cheller (studii, călătorii, activitate artistică) ne parvin din familia artistului. Născut la 11 iunie 1911, într-o familie austriacă, de origini germane, artistul Jean Cheller s-a format la Academia de Artă din Bucureşti, fiind unul dintre elevii predilecţi ai lui Gheorghe Petraşcu, sub influenţa căruia îşi dezvoltă atât tehnica adoptată, cât şi pensulaţia. Coleg şi prieten bun cu Corneliu Baba, Apostol Mănciulescu, Stelian Popescu, dar mai ales cu Alexandru Ciucurencu, Jean Cheller ocupă un loc important în peisajul picturii româneşti interbelice.În perioada anilor 1937-1939 călătoreşte în Italia, la Veneţia, în Franţa şi în Egipt, de unde se întoarce cu numeroase lucrări, o parte dintre acestea fiind prezentate în cadrul expoziţiei personale din 1939 – „Marsilia, Rue Sadi Carnot”, „Canal Veneţian” – şi la Salonul Oficial de Toamnă din acelaşi an – „Cairo” (desen), restul lucrărilor din aceste experienţe cu şevaletul prin lume – vederi de oraşe şi târguri cu clădiri şi străzi dominate de un aer francez – se găsesc astăzi în mai multe colecţii particulare. În timpul celui de-al doilea război mondial, pictorul Jean Cheller s-a aflat pe frontul rusesc, de unde s-a întors, în 1945, cu sănătatea deosebit de precară. Anii ce au urmat au fost dominaţi de dese internări şi perioade de convalescenţă, fapt ce nu a rămas indiferent ritmului de lucru. În pofida tuturor dificultăţilor evidente, artistul continuă să fie prezent la Saloanele Oficiale şi de Toamnă până în anul 1948, cu lucrări de pictură şi gravură. (M.N.)
Bibliografie:
OCTAVIAN, Tudor, „Pictori români uitaţi”, Noi Media Print, Bucureşti, 2003
OCTAVIAN, Tudor, „Jean Cheller”, Pro Editura, Bucureşti, 2005.
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/jean-cheller-natura-statica-cu-ulcele-si-carti.html