Artindex » Apostu Gheorghe (George)

Apostu Gheorghe (George)

Posted by MC on May 16, 2012 in Artisti No comments

Anul Nasterii: 1934

Anul Decesului: 1986

George Apostu

(Nascut.20 decembrie 1934, Stănișești, Bacău; decedat.13 octombrie 1986, Paris)

A fost un sculptor român. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Lucian Murnu și Constantin Baraschi.
Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, George Apostu a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i se atribuie un atelier de creație de către primăria orașului Paris.

Încă din primii ani ai producției sale artistice, Apostu a găsit în creația populară – în deosebi în sculptura în lemn sau piatră și în piesele de etnografie – temeiurile inovației stilistice, drumul spre modalități de expresie eliberate de clișeele și convențiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care are forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că și-a însușit esența lecției lui Constantin Brâncuși. Realizează sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costinești, 1972; Voroneț, 1972; Balta Albă-București, 1972.
Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl și Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”, starea de comunicare dintre elementul uman și cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice. Alte cicluri – „Laponele”, „Fluturi” – dezvoltă sugestii formale ale artefactului țărănesc, ale căror morfologii preiau în mod firesc datele naturii vii.

În ultimii ani ai vieții, George Apostu trece de la păgânismul declarat al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu acel fond ecumenic neolitic la care se referea Mircea Eliade, și care îl inspirase și pe Constantin Brâncuși, aducând tema tatălui și fiului în aria de semnificație creștină.
George Apostu a fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris

Participări la expoziții colective

Bienala Tineretului, Paris 1965
Salonul tinerilor sculptori, Paris 1967
Bienala de sculptură în aer liber, Middelheim-Antwerpen 1967
Bienala de la São Paulo, 1969
Bienala de la Veneția, 1970, 1976

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Apostu

“George Apostu apare ca unul dintre cei mai înzestraţi urmaşi ai lui Brâncuşi în sculptura românească.” (Ionel Jianu)
Importanţa operei lui Apostu în contextul sculpturii româneşti a fost semnalată pentru prima oară de Ionel Jianu, care, în monografia dedicată lui Constantin Brâncuşi, în capitolul intitulat „Influenţa lui Brâncuşi asupra sculpturii secolului XX”, îl menţiona pe Apostu, alături de o scurtă caracterizare a creaţiei sale, plasată în succesiunea celei brâncuşiene: „influenţa lui Brâncuşi se manifestă atât în limbajul plastic, cât şi în spiritul în care este concepută sculptura.” (1) Fără să-şi fi afirmat deschis ascendenţa în opera lui Brâncuşi şi fără să fi fost printre discipolii acestuia, George Apostu este unul dintre sculptorii generaţiei sale care lasă să se recunoască în creaţia lor izvorul de inspiraţie brâncuşian.
Principalele cicluri tematice, în care se concentrează o mare parte din opera sa, sunt „Fluturi”, „Tată şi fiu” şi „Femei lapone”, sculptorul reluând aceeaşi temă pentru a o duce mai departe de fiecare dată. Astfel, totalitatea lucrărilor concepute pe una dintre aceste teme nu reprezintă repetări ale unei idei, ci sondări în profunzime ale acesteia, din care iau naştere noi abordări. Ciclurile se leagă în creaţia lui Apostu de caracteristicile materialului, precum se întâmplă la nivelul fiecărei opere în parte, materia determinând tema.

“Tată şi fiu”, o serie centrală, monumentală şi unică în sculptura românească şi europeană, se află în corespondenţă ideatică cu „Maternităţile”, ciclul din care face parte opera prezentă, despre care Apostu se exprima: „Am încercat… am făcut, aş putea spune, câteva maternităţi şi am fost foarte nemulţumit de ele pentru faptul că acest sentiment întotdeauna este exprimat cu multă dulcegărie, cu mult sentimentalism.” (2) În lucrările reprezentând, în schimb, tatăl şi fiul, „Am încercat să exprim o cu totul altă stare (…) Am vrut să însemne o transmitere a puterii, a demnităţii de la tată la fiu, o perpetuare de stări mult mai sobre decât sentimentul pătimaş de maternitate, de dragoste, de acaparare aş putea spune.” (3) Ideea maternităţii, materializată iniţial în sculpturile în marmură, cu iconografia tradiţională a mamei ţinând pruncul, transcede către o nouă formulă, aceea a tatălui şi fiului, născută dintr-o raportare polemică la temă. Astfel, se poate considera că operele acestor serii se înrudesc prin căutarea în diverse materii a lăcaşului ideii sale despre raporturile părinteşti, în piatră şi în lemn, fiecare conţinând sculptura pe care şi-o dorea.
(1) Ionel Jianu, „Constantin Brâncuşi, Viaţa şi opera”, Editura ştiinţifică şi pedagogică, 1983, p. 153 apud Cristian-Robert Velescu, „Apostu/Brâncuşi – o paralelă, sau drumul către sine al lui George Apostu” în Catalogul Expoziţiei “Apostu”, 18 ianuarie – 18 februarie 1999, Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, p. 3
(2) George Apostu. Transcriere din coloana sonoră a filmului „Deveniri ale lemnului – George Apostu”, regia Mircea Simu, imaginea Nicolae Niţă apud Cristian-Robert Velescu, „Apostu/Brâncuşi – o paralelă, sau drumul către sine al lui George Apostu” în Catalogul Expoziţiei “Apostu”, 18 ianuarie – 18 februarie 1999, Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, p. 5
(3) Ibidem

Bibliografie:
Catalogul Expoziţiei “Apostu”, 18 ianuarie – 18 februarie 1999, Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti
BARBOSA, Octavian, “George Apostu”, Editura Meridiane, București, 1968
JIANU, Ionel, “George Apostu”, Paris, 1985
JIANOU, Ionel, IONESCU, Gabrielle, “Témoignages sur Apostu”, Gabrielle Ionesco, Paris, 1987

Născut în 1934 la Stănişeşti, judeţul Bacău, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia de sculptură, cu Lucian Murnu şi Constantin Baraschi. După absolvire, lucrează ca practicant în diferite ateliere de sculptură, iar în 1964 părăseşte Bucureştiul pentru a lucra la carierele de piatră din ţară, experienţă care i-a dat ocazia să îşi completeze formaţia în preajma cioplitorilor de piatră ţărani.
Debutează în 1964 în cadrul unei expoziţii personale de sculptură în grădina Casei Scriitorilor din Bucureşti, îndrumat şi încurajat de criticul de artă Petru Comarnescu, expoziţie reflectată într-un articol elogios semnat de Dan Hăulică şi intitulat „Piatra care visează”. Pentru această expoziţie primeşte premiul U.A.P. din România şi premiul „I. Andreescu” al Academiei Române. Anul următor, participă la Paris la Bienala „La jeune sculpture”, ocazie cu care primeşte aprecieri din partea lui André Malraux, care i-a înmânat şi un premiu. Acesta este momentul care marchează orientarea sa categorică spre un experiment abstract în sculptură.
Are numeroase participări la expoziţii internaţionale, simpozioane, bienale şi trienale de sculptură din Anglia, Franţa, Danemarca, Italia, Cehoslovacia, Brazilia, Irael, Rusia, Finlanda, Japonia ş.a. şi deschide expoziţii personale la Cluj-Napoca, Bacău şi Bucureşti, Helsinki şi Paris. În 1982 este numit profesor de sculptură în lemn la Academia Michelangelo din Agrigento, Italia şi în acelaşi an se stabileşte în Paris. Acolo este invitat de prietenul său, sculptorul Jean Vassil, să locuiască şi să se obişnuiască cu viaţa într-o ţară liberă, iar un alt prieten, Victor Roman, îl invită să lucreze în atelierul său. În decursul aceluiaşi an, primăria oraşului Paris îi atribuie un atelier de creaţie.

Alături de sculptură, a expus desene şi pasteluri şi a executat decoruri pentru piese de teatru, primind pentru activitatea sa mai multe premii şi distincţii, în ţară şi în afară. Un grup statuar monumental din piatră, din seria „Tată şi fiu” realizat de Apostu se află în faţa primăriei oraşului Grenoble, fiind realizat cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1967. Alt ansamblu monumental în bronz din ciclul „Fluturi” se află în oraşul Costineşti, sculptura monumentală „Altarul Dacilor” lângă Arad, „Oglinda soarelui”, o lucrare în granit de mari dimensiuni în oraşul Suwako din Japonia, un ansamblu sculptural în oţel intitulat „Fructul Soarelui” la Galaţi şi un ansamblu scultural în lemn, destinat jocului copiilor la Paris, fiind o comandă din partea oraşului.