Alupi Călin(calinic)
(20 iulie 1906, Vancicăuţi – 19 septembrie 1988, Iaşi)
Fiu de ţărani săraci din Basarabia, Călin Alupi va păstra din copilăria şi adolescenţa sa o dragoste profundă pentru natură şi un ataşament particular pentru oamenii şi lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturei, vocaţia lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Şcoala normală din Şendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperi talentul şi-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iaşi, avându-l ca profesor pe Ştefan Dimitrescu, datorită căruia îşi desăvârşeşte bazele în desen.
Cu toate că sărăcia nu-l părăsi niciodată, primii ani sunt marcaţi de o mizerie crudă. Trăieşte în locuinţe salubre şi nu subzistă decât datorită unei slabe burse şi a unui post de custode a Pinacotecei, obţinut prin Ştefan Dimitrescu.
Incepând din 1933, participă la diverse expoziţii de grup şi personale, iar după doi ani este numit profesor suplinitor la Şcoala normală din Şendriceni.Când Nicolae Tonitza începe pictura schitului Durău, îl ia printre ucenicii săi, alături de Baba şi Cămăruţ.
In 1940, cariera sa promiţătoare este curmată brusc fiind mobilzat şi trimis pe front ; va face tot războiul în linea I în condiţii extreme de supravieţuire, cu sarcina de a desena poziţiile inamice. La armistiţiu, se întoarce de la Odesa (pe jos), cu sechele grave : a contractat un ulcer la stomac şi piatră le rinichi care-l vor împiedica, de acum înainte, să urmeze o carieră continuă (va îndura în total zece operaţii până la moarte). Descoperă cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, distruse sau furate în timpul războiului.

In 1947, devine profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi. Se căsătoreşte cu Sanda Constantinescu Ballif, cu care va avea o fiică în 1950, Antonina Alupi, astăzi pictoriţă şi profesoară de desen la Paris.
In 1954, Belle Artele din Iaşi se desfiinţează ; se stabileşte atunci în Bucureşti cu familia sa. Este profesor la Şcoala medie de arte plastice din Bucureşti, până în 1963, când Institutul pedagogic din Iaşi (fostul Bele Arte) îşi redeschide porţiile, şi se întoarce ca profesor. După ce iese la pensie, în 1968, se întoarce în capitală unde mai stă doisprezece ani. Din 1980, revine definitiv la Iaşi, unde va trăi cu soţia până la sfîrşit.
In decursul vieţii sale, expoziţiile s-au succedat la interval de doi sau trei ani : în România mai ales (Saloanele interregionale de arte plastice din Iaşi, Expoziţiile anuale de grafică din Bucureşti, Expoziţii personale, etc.), dar a participat şi la expoziţii internaţionale (Sofia în 1954, şi Varşovia în 1955), a avut expoziţii personale în Italia (Roma şi Trieste, în 1971) şi Franţa (Paris şi Saint-Germain-en-Laye, în 1979).
Nefiind un cariesrist, nu încercă niciodată să-şi promoveze opera executând comenzi pentru Partid, ceea ce explică faptul că fu ţinut deoparte, el însuşi, de altfel, preocupându-se puţin de reuşita socială.
Desenator remarcabil, tablourile sale se recunosc prin tuşa lor precisă şi virilă. Subiecte adeseori simple, şi totdeauna extrase din realitate, ilustrează o înţelegere în profunzime a naturii umane, a peisajelor româneşti şi a oamenilor umili, de care era apropiat (Moş Androne, 1972).
Picta repede şi avea darul de a comunica emoţia spontană resimţită în contact cu motivul. Este în ziua de astăzi considerat ca unul din cei mai importanţi reprezentanţi al post-impresionismului românesc.

Critică

E primul an când simt mândria de artist fiindcă am lucrat fără gând de câştig împreună cu ucenicii mei de la Academia din Iaşi, care s-au comportat admirabil, străduind alături de mine, în chip absolut gratuit (…) Am rămas acum numai cu doi : Baba şi Alupi. Foarte bune şi devotate elemente. Baba va pleca şi el pentru că începe Academia de la Iaşi, unde are de dat în toamnă nişte examene teoretice în restanţă. Alupi va rămâne, sper, până mă voi urni eu de aici. Numai să nu mi-l scoată din pepeni şi pe ăsta prostia şi mojicia vreunui călugă.
Nicolae Tonitza, Scrisoare către Cezar Petrescu, 23 octombrie 1936
Preferinţele mele merg spre cele două capete inciziv tratate, energice, frumos colorate ale lui Alupi. Iată două excelente studii pentru portrete, simple, sincere, aşa cum se cuvine să fie asemenea lucrări.
George Oprescu, în Cronica Anualei de pictură din 1949, Universul, 8 octombrie 1949:
Călin Alupi rămâne fără şovăire fidel unei credinţe şi conceptii despre pictură şi despre puterea dramatică a propriului său simţ coloristic, pus în slujba unei idei. Multe din lucrările sale, mai devreme sau mai târziu, îşi vor avea locul cuvenit printre marile valori ale picturii româneşti, iar numele lui Călin Alupi va sta alături de cel al lui Nicolae Popa şi Corneliu Baba, care (în tinereţe), înflăcăraţi de aceleaşi visuri şi idealuri, au pornit împreună la drum, fiecare cu talentul şi destinul său.

Ion Irimescu, Convorbiri Literare, nr 7, iulie 1986
Călin Alupi aparţine, cu excelenţă, generaţiei de aur a picturii româneşti, cu statut de egalitate valorică faţă de iluştrii săi congeneri Corneliu Baba şi Ion Irimescu. A traversat cu demnitate şi cu o impecabilă rectitudine morală vremea, bulversantă pentru artist, a frustrantelor comisii de îndrumare, a absurdelor principii impuse de modelul realismului socialist. Nefiind tentat să cedeze imperativelor timpului, a preferat condiţia unui marginalizat. Este de precizat faptul că, în spaţiul românesc, puţini au abordat pastelul cu talentul dar şi cu exigenţa lui. Lecţia lui Stefan Luchian, rămasă fără urmări vreme de deceni, şi-a aflat în Călin Alupi un înzestrat continuator.
Valentin Ciucă, Farmecul pastelului:

Artistul este unul din aceia care nu se mai satură umblînd prin natură. El găseşte tot timpul prilejuri de încântare în cele ce îl înconjuară. Pentru a-şi putea transcrie bogăţia trăirilor, emoţiilor sale, Călin Alupi apelează la o tehnică mai potrivită transpunerii spontane şi anume pastelul. Culorile de creion au căldură, iar nuanţele ce se pot scoate sînt de-a dreptul luxuriante. Dacă scheletul construcţiilor este simplu, în schimb cromatica pastelată se dovedeşte rodul unei elaborări migăloase.
Grigore Ilisei, Un poet al pastelului, Cronica, februarie 1985

Ziarul Adevarul:

Nr.3699 din 16 Mai 2002
Retrospectiva Calin Alupi la Parlamentul României (15 Mai – 9 Iunie 2002)
La Galeriile de Arta “Constantin Brancusi” din Palatul Parlamentului, a avut loc ieri vernisajul expozitiei retrospective Calin Alupi, reprezentant de frunte al postimpresionismului romanesc. Expozitia, organizata la initiativa si prin stradania scriitorului si colectionarului Grigore Ilisei si a sotiei artistului, doamna Sanda Alupi, reuneste aproape 180 de lucrari-pasteluri si uleiuri – aflate in colectii de stat si particulare. Intitulata In memoriam, retrospectiva este reprezentativa pentru creatia marelui pictor, care a trait intre anii 1906-1988, fiind discipol al lui Nicolae Tonitza, coleg de generatie si prieten cu Corneliu Baba si Ion Irimescu. Ca si acestia, a fost profesor la Scoala de Belle Arte din Iasi, orasul de care este legata cea mai mare parte a biografiei si operei sale. Expozitia este a doua retrospectiva gazduita de capitala. Prima a avut loc in 1978 la Muzeul de Arta al Romaniei. Lucrari semnate de Calin Alupi se afla in multe colectii de peste hotare, in tari precum Italia, Franta, Spania, Germania.
Constantin COROIU

Cronologie
1906
20 iulie : Se naşte Calinic, fiul lui Teodor şi al Antoninei Alupi, familie de ţărani din satul Vancicăuţi, judeţul Hotin, Basarabia (U.R.S.S.)
1917
Rămâne orfan de tată. Tatăl său, soldat în armata imperială rusă, moare pe front în Galiţia.
1919
Devine elev al şcolii Normale Şendriceni – Dorohoi, avându-l ca profesor de desen pe pictorul Nicolae Popovici Lespezi.
1925
Student la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde face desenul artistic cu Jean I. Cosmovici şi pictura cu Ştefan Dimitrescu. În timpul studenţiei este custode al Pinacotecii ieşene. Obţine bursa Schiller şi Premiul Grigorovici.
1925-26
Este elev, timp de un an, la şcoala de Ofiţeri de rezervă Bacău.
1932
Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, secţia pictură, cu calificativul maxim.
1933

Expune la Salonul Official al Moldovei organizat la Iaşi.

1934
Expoziţie personală la Iaşi.
1935
Profesor suplinitor la şcoala Normală din Şendriceni, la catedra de Desen şi Caligrafie.
1936
Se întoarce la Iasi şi participă la expoziţii locale. Începând cu acest an a pictat sub îndrumarea lui Nicolae Tonitza (alături de Corneliu Baba, Mihai Cămăruţ şi alţii) schitul Durău, de sub Ceahlău.
1938
Expune în cadrul grupului de artişti moldoveni ” Grup Ieşean “, la Bucureşti, sala Dalles, alături de Al. Clavel, Mihai Cămăruţ şî N. Popa. Expoziţia a fost comentată favorabil în Adevărul literar şi artistic.
1939
Expune la Salonul Official al Moldovei organizat la Iaşi.
1940-44
Este mobilizat şi trimis pe front. Face tot războiul în linia I – ca desenator a poziţiilor inamice.
1944
Expune la Salonul Official de pictură şi sculptură de la Bucureşti.
1945
Locotenentul în rezervă Călin Alupi este decorat cu ordinul ” Coroana României ” cu spade în Gradul de Cavaler cu panglica de ” Virtute Militară “. Decorarea sa pentru merite deosebite de arme este menţionată în Monitorul Official din 7 aprilie 1945.
1946
Expune în cadrul grupului de artişti moldoveni la Bucureşti, Sala Dalles, alături de Ion Irimescu, Petre Hârtopeanu şi Nicolae Popa.
1947
Este numit asistent la catedra de desen a Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, devine în scurt timp profesor.
1948
Participă la Anuala de Stat de pictură şi sculptură organizată la Bucureşti.
Participă la Expoziţia regională de grafică de la Iaşi.
Se căsătoreşte cu Sanda Constantinescu Ballif.
1949
Participă la Expoziţia anuală de pictură şi sculptură organizată la Bucureşti.
1950
Profesor la şcoala medie de arte plastice din Iaşi.
Se naşte unica fică, Antonina, pictoriţă şi profesoară de pictură la Paris.
1953
Participă la Expoziţia anuală de Stat a artelor plastice organizată la Bucureşti.
1954
Participă la Expoziţia de artă românească de la Sofia ; primeşte o diplomă de onoare.
Expune la Expoziţia anuală de Stat a artelor plastice organizată la Bucureşti.
Este numit profesor la şcoala medie de arte plastice de la Bucureşti.
1955
Participă la Expoziţia interregională de artă plastică organizată la Iaşi.
Participă la Expoziţia de grafică romănească organizată la Varşovia.
1956
Participă la Interregionala de artă plastică organizată la Iaşi.
Participă la Expoziţia anuală de grafică Bucureşti.
1957
Expune la Interregionala de pictură sculptură şi grafică Iaşi.
1958
Participă la expoziţia anuală de grafică Bucureşti . Prezenţa sa este remarcată în cronica publicată de Petru Comarnescu în ” Informaţia ” din Ianuarie 1958.
1962-67
Este numit profesor de pictură la Institutul pedagogic din Iaşi, dar familia rămâne în Bucureşti.
Participă la toate expoziţiile interregionale de pictură din Iaşi.
1966
Călătorie de documentare în Ungaria şi Cehoslovacia.
1971
Expoziţie personală de pictură la Galeriile Corso din Trieste – Italia.
Expoziţie personală de pictură la Centro Australiano Qantas din Roma.
1972
Salon Internaţional Paris-Sud.
1973
Expune la Salonul Internaţional de Arte de la Paris organizat de Societatea Artiştilor Autonomi.
1975
19 februarie – Evocare ” Nicolae Tonitza ” în cadrul Serii muzeale omagiale organizate de Muzeul de Artă al României.
1976
Expoziţie personală la ” Căminul Artei “, Bucureşti.
Expoziţie personală la Galeriile de artă, Iaşi.
Participă la Festivalul de artă ” Voroneţiana “, Suceava.
1978
Expoziţie retrospectivă – Muzeul Naţional de Artă – Bucureşti.
Evocare ” Ştefan Dimitrescu ” în cadrul Serii muzeale omagiale organizată la Muzeul de Artă din Iaşi.
1979
Participare la Expoziţia de la Maison Nationale des Artistes din Paris.
Expoziţie personală la Saint Germain en Laye – Franţa.
1980 Se întoarce definitiv la Iaşi.
1985
Expoziţie de pastel la Galeriile Casei Cărţii din Iaşi.
1986
Expoziţie la Galeria Comitetului de cultură al judeţului Iaşi.
20 iulie – Seară omagială la Palatul Culturii din Iaşi. Sărbătoarea a 80 de ani de viaţă.
Expoziţie în Sala ” Coandă “.
1988
19 septembrie : se stinge din viaţă la Iaşi pictorul Călin Alupi, fiind inmormântat în Cimitirul Eternitate (Iaşi).
Sursa: http://www.alupi.com/biographie-ro