O interpretare personala a poeticii gestualismului

text: Corneliu Ostahie  

Incep aceste randuri propunandu-va un exercitiu de imaginatie si, totodata, un test de reactie la o imprejurare cu care unii dintre dumneavoastra este foarte posibil sa va  confruntati la un moment dat, mai ales daca locuiti intr-un oras din Romania, daca acel oras se numeste Bucuresti, iar cartierul in care urmeaza sa va mutati este Militari, una dintre cele mai “betonate” zone urbane din cate exista pe la noi.

Asadar, inchipuiti-va ca,  in calitate de proaspat proprietar al unui apartament situat la etajul 8 al unui bloc construit din prefabricate, iesiti in balcon pentru a inspecta vecinatatea, pentru a lua o gura de aer curat si pentru a va clati privirea cu verdele vreunui copac sau cu albastrul vreunui petic de cer.

In loc de acestea, la nici 25 de metri distanta, dati cu ochii de un alt bloc, aidoma celui in care va aflati, mai precis de partea de sus a acestuia, care este dominata de cateva antene, de un fel de cotete pentru porumbei si de un vast perete murdar, intins ca o panza de cinema peste care s-au scurs  zoaiele celui mai reusit film documentar despre indolenta civica infratita cu lenea gunoierilor.

Cum ati proceda intr-o astfel de situatie?  Probabil ca ati  vrea sa va faceti bagajele si sa plecati cat mai repede din cartier.

Sau poate ca v-ati propune sa nu mai iesiti in balcon, acoperind, eventual, si geamurile care dau spre el cu o draperie groasa si opaca.

Ati putea actiona in numeroase alte moduri, insa nu cred ca ati face ceea ce a facut Gabriela Culic, adica sa luati o caldare de vopsea alba si o pensula, sa urcati pe blocul de vizavi si sa zugraviti zidul buclucas, care sa tot aiba vreo 50-60 de metri patrati!

Apoi sa va intoarceti in propriul balcon, sa priviti la rezultatul muncii dumneavoastra si sa concepeti un plan mult mai amplu de decorare a cosmeliilor de deasupra imobilului vecin, astfel incat acestea sa va ofere pe viitor o priveliste suportabila, daca nu de-a dreptul incantatoare.

Gabriela Culic mi-a povestit intamplarea de mai sus chiar in atelierul ei din cartierul Militari. I-am recunoscut pe data modul de a reactiona – aparent haotic, aparent precipitat, orientat spre o solutie insolita imediata,  dar destul de bine controlata altfel  – si nu m-am putut abtine sa nu fac o analogie intre acest gen de manifestare comportamentala si maniera in care abordeaza propria-i pictura, considerata invariabil de criticii specializati sau de comentatorii ocazionali ca fiind  “gestuala”.  Adica, mai direct spus, impulsiva…

Linia

Intr-adevar, Gabriela Culic este un pictor care poate fi incadrat cu lejeritate in ceea ce se numeste fie gestualism, fie arta informala, fie expresionism liric, abstractionism liric, action painting etc. Asta insa asa, in general. Pentru ca, in alta ordine de idei, insusi faptul ca o miscare artistica polimorfa (al carei postulat de baza a constat la origine  in nevoia imperioasa de a inlatura orice forma de reprezentare figurativ-proteica sau reductiv-geometrica din structura expresiei plastice si de a utiliza culoarea  in regim  automat, subconstient,  pentru a produce o  imagine cu valoare de instantaneu al manifestarii energiilor interioare) este numita in atatea feluri, trebuie sa ne duca obligatoriu cu gandul la existenta implicita a unei multitudini de poetici ale acesteia, unele substantial diferite de cele deja consacrate.

 

Ca atare, a intelege in mod corect arta oricarui “abstract” autentic  – deci si pictura actuala a Gabrielei Culic (las deoparte etapele ei pur figurative sau marcate de informalul “brut”, “istoric”) – presupune a incerca sa vedem mai intai daca nu cumva aceasta contine ea insasi o astfel de poetica particulara, in functie de care ii putem stabili gradul de originalitate si specia  estetica proxima  careia ii apartine de drept, dincolo de eticheta  atotcuprinzatoare pe care i-am aplicat-o initial. Procedand astfel, eu unul  am avut cateva surprize de proportii investigand creatia recenta a pictoritei.

O prima si poate cea mai importanta dintre aceste veritabile revelatii  consta in functia pe care linia o capata in contextul discursului plastic, devenind din simplu mijloc de  exprimare, dintr-un instrument descriptiv care ajuta la desenat, personajul principal al lucrarilor, “eroul” in jurul caruia se tese povestea propusa privitorului. Metamorfozandu-se cu usurinta in pata, redevenind apoi linie si din nou pata,  tusa astfel conceputa accede la un statut  diferit de al celorlalte semne plastice, reprezentand, intr-un anume sens, produsul lor, sinteza care incununeaza suma cautarilor, a tensiunilor  acumulate pe panza in jurul sau. Doar ei, liniei, ii este rezervat privilegiul de a tasni in prim-planul vederii, afirmandu-si o identitate intotdeauna noua ce consta in iluzii impecabil definite – iluzia desprinderii, iluzia zborului, iluzia volumului, a transparentei, a umbrei, a mediului acvatic, teluric sau aerian etc.

In mod iarasi neasteptat, acest tip de gestualism contrazice doctrina originara prin faptul ca vine in intampinarea figurativului, pe care il cauta in mod aproape explicit, in loc sa-l repudieze de o maniera absolut categorica. Linia vie, linia-personaj cu care lucreaza Gabriela Culic nu mai are de-a face nici cu tusa fragmentata folosita de Jackson Pollock pentru a-si tese universurile sale intangibile, puse in   miscare de distributia  haotica a culorii, nici cu linia pregnanta a  lui Hans Hartung, exploatata cu inteligenta si rafinament doar pentru propria-i plasticitate in contexte expozitive, suficiente lor insile, si nici, daca e sa venim  ceva mai aproape in timp si in spatiu, cu linia levitanta a lui Corneliu Vasilescu,  liderul informal al gestualistilor autohtoni.

Situata deliberat si constant in centrul de interes al tabloului, linia Gabrielei Culic este “condamnata” sa fie altfel de fiecare data, sa poarte amprenta unicitatii in fiecare context, unic la rindul sau,  si sa depene o poveste mereu noua despre starile de spirit ale artistului, despre aspiratiile si nefericirile lui, dar, incet-incet, vorbind despre tot mai putine repere care trimit la acesta din urma, in asa fel incat sa se poata naste la un moment dat o poveste despre linia insasi. O poveste valorand cat o legenda despre o unica linie  care sa spuna tot, asemenea celei pe care, spre sfarsitul vietii – ca  o concluzie, sau poate ca  o punere intre paranteze a intregii sale opere – Joan Miro a trasat-o cu creionul pe trei panze albe, aflate acum intr-o incapere speciala a muzeului din Barcelona care ii  poarta numele.

 Diagonala

Al doilea element de noutate care individualizeaza gestualismul practicat de Gabriela Culic consta in modul de organizare a compozitiei, in contextul caruia diagonala reprezinta principala, daca nu cumva singura linie de forta, unica directie in care trebuie “citita” imaginea. Devenirea, transformarea, metamorfozele mai mult sau mai putin complexe ale liniei reintroduc in universul noului discurs informal reperele realului, intretinand naratiunea implicita ce da concretete unui mesaj care altfel ar ramane incremenit in ipostaza purei intentionalitati.

Prin contrast, gandul m-a dus pentru o clipa la Ion Salisteanu, insa am realizat repede ca o comparatie cu  tipul de   gestualism  pe care acesta l-a impus in arta romaneasca a ultimelor decenii ar fi din start o greseala. Practic, astfel de experiente plastice nu se pot pune fata in fata pentru a fi “masurate”; se pot face insa paralele intre diferite forme de pictura gestuala, iar din acest punct de vedere este simplu de constatat faptul ca  maestrul Salisteanu compune imaginea fie pe segmente perfect verticale, fie pe module centrate cu precizie matematica, slujindu-se de tusa fragmentata, intre unghiurile careia umbrele incremenesc solemn si maiestuos.

 

Dinamismul, miscarea, curgerea sunt eliminate astfel din spectacolul oferit privirii, in ciuda distributiei cvasifigurative controlate a semnelor plastice, solutie care ar putea fi interpretata drept un indiciu al nevoii de rematerializare a gestului  in matricea formelor descriptive.

In schimb, Gabriela Culic, chiar daca priveste cu mult respect aceasta lectie despre  rafinamentul imobilismului, se indreapta intr-o cu totul alta directie. Ea  procedeaza la ceea ce as numi destabilizarea intentionata a propriului univers plastic,  inclinand orizontul  acestuia, asa cum am amintit deja atunci cand am vorbit despre diagonala compozitionala, pentru ca intregul sau continut sensibil sa revina la viata si sa se poata bucura in consecinta de euforiile tonice ale  ascensiunii ori sa incerce, dimpotriva,  fiorii lunecarii fara o destinatie previzibila – optiuni dilematice, de vreme ce, in pictura gestuala cel putin, “nu exista sus sau jos, ci exista doar inaltare” spre toate directiile posibile. Lasand deschisa aceasta paranteza pe care n-o poate inchide decat decizia subiectiva a fiecarui privitor, artista isi continua demersul de individualizare conceptuala si stilistica, imprimand panzelor sale (lucrate in culori de ulei!) aspectul unor suprafete caracterizate de planeitate perfecta, pe care se desfasoara dantelarii cromatice de o fragilitate aproape imateriala sau transparente si suprapuneri catifelate, toate acestea prefigurand gestul final care consta in brusca descatusare a liniei-personaj, a tusei largi, continue, transformata din mijloc de expresie in expresia insasi.

 Accidentul

Am intrebat-o pe pictorita in ce constau tehnicile de superfluidizare a straturilor de culoare si care sunt particularitatile aplicarii lor de asa maniera incat consistenta si prospetimea sa nu le fie afectate. A refuzat indirect sa-mi raspunda, intrebandu-ma la randul ei de ce vreau sa aflu “cum functioneaza mecanismul ceasului, in loc sa privesc pur si simplu pe cadran cum curge timpul”.

O metafora-sugestie cu ajutorul careia urma ca eu sa  identific asa-zisul secret: maiestria cu care artista manuieste pensula, la care se adauga simtul farmaceutic al incarcarii cu pasta si al diluarii culorilor. In functie de modul in care sunt aplicate si combinate aceste proceduri, pensula poate lasa pe panza orice fel de linii – mai aerate sau mai pregnante, mai ferme sau mai ezitante, mai uniforme sau mai variate din punct de vedere al omogenitatii, ori modulate in asa fel incat fiecare portiune a lor sa sugereze un mediu, o forma materiala sau un anumit gen de energie etc. Evident, nimeni nu este atat de naiv incat sa creada ca toate acestea s-ar putea transforma in pictura autentica daca in prelungirea mainii care tine pensula nu ar sta o sensibilitate acuta, o inteligenta activa si un spirit explorator, nonconformist.

Pe de alta parte,  trebuie tinut cont si de faptul ca artista se declara fascinata de frumusetea accidentelor picturale, despre care spune  ca sunt adesea mai expresive decat orice “fraza” plastica alcatuita dupa toate regulile cunoscute, dar despre care crede ca ar fi bine sa fie extrase din zona hazardului pentru a putea fi dirijate mai eficient spre acele structuri stilistice responsabile de originalitatea  actului de creatie.   De altfel, in aceasta atitudine, paradoxala pana una-alta,  se pare ca se afla germenele unui posibil  nou crez estetic. Pornind de la el, Gabriela Culic si-a elaborat  o intreaga strategie de a provoca intamplarea si de a dialoga cu ea,  astfel incat sa poata controla  manifestarile arbitrarului gestualist, pe care tinteste sa-l reconfigureze printr-o incercare donquijotesca de a impaca delirul cromatic al impulsului subconstient cu sobrietatea compozitionala a gandirii de tip silogistic. (Inedit)

Gabriela Culic si zborul pasarilor din gând

text de Victoria Anghelescu  10 aprilie 2011
Semn alb, pasari dansatoare
Alburi, delicate griuri, jocuri de linii în nuan_e de brun, irizari de rozuri, accente violet si
linii. Linii oblice, vibrând sub_ire fondul, sau trasate cu grosimea pensulei pentru a imagina
forme, lumi. Este arsenalul plastic al pictoritei Gabriela Culic dintr-o remarcabila expozitie,
cum n-au fost multe în ultimul timp în Bucuresti. Daca am dori neaparat s-o includem pe
artista într-o categorie, am putea sa-i spunem gestualista. Dar la fel de bine i s-ar potrivi si
pictura abstracta, si sintetismul si… Pentru ca, de fapt, indiferent ce nume i-am da, lumea
construita de Gabriela Culic este pâna la urma una a trairilor delicate si a visului, a filtrarii
printr-o acuta sensibilitate a universului înconjurator. Transparenta tonurilor, gestul larg al
penelului, vibatia liniei poarta în ele expresia unei comuniuni, armonice sau tensionate, cu
existenta.

Gestul este vizibil, cunoscatorul poate urmari cu pasiune miscarea mâinii artistei pe suprafata
pânzei, poate încerca, cu minime sanse de reusita, sa ghiceasca ce sentiment l-a determinat.
Si, din fericire, nu va reusi. Va fi obligat sa se îndeparteze cu câtiva pasi pentru a putea sa
cuprinda unghiul aripilor de pasare plutind pe întinderea nesfârsita sau stolul de „pasarigânduri”
împânzind orizontul. Va trebui sa priveasca de la distanta reteaua de tuse conducând
prin brunurile si verzurile saturate catre alba deschidere a luminii, sa intuiasca stravezia
existenta a perdelelor, fragila pavaza a ferestrei în fata exteriorului.

Hey, you
Pictura Gabrielei Culic îsi joaca sensurile la granita abstractului cu figurativul. De altfel,
parcursul artistei poate fi urmarit, de catre cei care îi stiu creatia, de la figurativul categoric,
de la portretele ei, mai ales cele ale fiului, la demersul abstract care pastreaza însa temeica
posesie a realului. Aceeasi evolutie se petrece si în gama cromatica. Negrurile, brunurile,
verdele întunecat se lumineaza treptat pâna la predominanta actuala a alburilor, saturarea
culorilor se atenueaza ajungând la transparente subtile. La rândul lor, alburile sunt, în
ultimele lucrari, vibrate de rozuri, de violaceu într-o catifelare a suprafetei ca în petalele de
trandafiri.

Ceea ce te subjuga în picturile Gabrielei Culic este tocmai dinamica continua a emotiei
tradusa în gest si lirismul pregnant al compozitiei. De concizia unui haiku, constructiile sale
au însa miscarea puternica catre zbor, catre eliberare în si dincolo de culoare. Cadrul pânzei
este dinamizat de liniile oblice, pensula creeaza nebanuite volume în transparenta suverana,
aerul capata fluiditati lichide, drumul spre înalt se încarca de valente telurice. Nimic nu este
previzibil si conformist în demersul ei creator. Fiecare pânza, de multe ori aparent
asemanatoarea cu cea dinainte, te surprinde, fie alaturile cromatice de netagaduita
sugestivitate, ca în „La vie en rose”, fie printr-o banuita silueta (poate umana) în echilibru
precar într-o armonie muzicala de brunuri ca în „Si ce daca”, fie prin forta liniei negre
ritmând fondul colorat de rosuri din “Aripa, pasare dansatoare”…
Gândurile-pasari
Tot acest balet al liniei si culorii are rezonante melodice, are gratia si forta dansului. Un dans
printre concepte si emotii, printre melancolice amintiri ale unor frânturi de peisaje („Delta”,
„Toamna”, „Fragile”) si explozive elanuri ale cresterii „Firului de iarba”. Gabriela Culic
analizeaza si viseaza lumea, situându-se uneori în materialitatea ei triumfatoare, ca în „Ploaie
verde” sau „Clipe de vara”, descoperindu-i alteori contrastele si tristetile („Efemerida”,
„Întrebari pentru nimic”, „Între”), savurându-i ritmurile ca în „Pink Floyd”, ori „Ora de
culoare”, sau urmarindu-i zborurile: “Semne pe alb, pasari dansatoare”, „Într-un fir de
papadie”, „Fulguratie”.
Compozi_ ie
Complexa, de o sinceritate dezarmanta, creatia ei poarta pecetea autenticitatii. Atât din
punctul de vedere al mestesugului, cât si din acela al profunzimii trairilor. Între gând si gest,
sensibilitatea pune acentul ultim. Pictura este analiza si sinteza, întrebare si marturisire a
pictoritei în lupta ei cu lumea din afara si dinlauntru. Crispari, sperante, deziluzii, visuri.
Pentru privitor, o poveste plina de delicatete, de fragilitate si forta, de autentica traire estetica.

În încercarea de a materializa o convenție

Dacă ar trebui să definesc prezentul, m-aș concentra mai degrabă pe inexistența lui. Pentru că prezentul îmi pare mai degrabă o convenție decât un timp. Este o limită inventată de om pentru a putea repera diferența dintre ceea ce a fost și ceea ce are să urmeze. Prezentul, ca timp, este chiar negarea timpului, pentru că este un punct abstract în care curgerea stă.
Uitându-mă peste demersul plastic al Gabrielei Culic, îmi dau seama, lucrare după lucrare mai mult, că ea încearcă tocmai să prindă această noțiune abstractă și să o concretizeze: să-i ofere o materialitate anume prin culoare și prin gest.
Fie că privești o pânza anume, fie că te uiți la întreaga creație a artistei, sau peste albumul pe care tocmai îl ții în mână, realizezi fără greutate că discursul plastic este unul conceptual. Iar conceptul care stă la temelia picturii Gabrielei Culic este instantaneul graniței dintre trecut și prezent, surprins în tușe care să-i ofere materialitate – pe de o parte – și identitate – pe de altă parte.
Însă la Gabriela Culic important este și gestul. Pentru că tușele ei sunt ample. Pentru că fiecare compoziție a ei este dinamică. Și pentru că punctul, linia și (mai ales) pata nu sunt folosite prea des ca să creeze forme recognoscibile.

Între arta conceptuală și arta gestuală este o prăpastie care poate părea insurmontabilă. Unii sunt atenți mai ales la idee. Ceilalți mai ales la a transmite emoție. Gabriela Culic încearcă – fără dubiu – să creeze cumva o punte care să traverseze prăpastia de care vorbesc. Conceptul se materializează prin gest. Iar gestul singur nu are nicio valoare dacă nu se naște din idee.
Ne găsim așadar în fața unei artiste cu o morfologie și o sintaxă plastică profunde, complexe, care nasc însă mai degrabă alte și alte întrebări decât vreun răspuns. Acesta este însă rolul artei: să ofere posibilități, nu soluții.
Închei prin a remarca, pentru a da o notă rotundă demersului, că pe lângă idee și gest, în creația Gabrielei Culic un loc important îl ocupă ritmul. Poate pentru că nimic – nici măcar gestul – nu se naște fără armonie. Sau nu ar trebui să se nască.

Dragoș Farmazon
București, 14 februarie 2010

ZBATANDE

Motto :
Panza e un ca un taram ciudat,plin de cuvinte si necuvinte..Dar in locul unde se vorbeste prea mult dispar secretele.Cred ca pictura traieste mai bine acolo unde necuvinte sunt mai multe. Pentru ca ea prinde cate un secret din zbor si se hraneste cu el.

•

Expozitia e un fel de jurnal intim
Sufletul sta uneori pe un acoperis,uneori e pe o sarma,uneori e alb alteori e rosu,ieri nu e maine.. E ca un jurnal cu dorinte ce nu pot lua forma ,greu de patruns , greu de prins pe panza.Uneori imi scapa printre degete.. alteori se schiteaza ca niste crampeie, senzatia de atingere a lor e mai degraba iluzie.

Un soi de tanjire de-a atinge ceva ce nu reuseste sa ia o forma… si lasa doar umbre.

« Zbatande »e un titlu al nelinistii si cautarii.
E lupta perpetua intre zbatere si dorinta de liniste a mintii..E alternanta noastra continua intre senzatia ca am inteles cate ceva din lumea asta si impresia- foarte puternica uneori- ca de fapt nu stim nimic.Intre putinta si neputinta.
« Zbatande » e incercarea de a patrunde in adanc , in locuri ascunse care ar vrea sa respire.

Un fel de tatonare sau de pipaire.
E felul in care interiorul meu pipaie exteriorul meu.
Folosesc senzori cu simturi limitate,..energiile imi joaca feste,….., zbaterea e perpetua..Nu vad linia intre sus si jos,dar simt trecerea intre cele doua.

Cineva a spus odata : »As vrea sa las o cicatrice acestei lumi ».
Mai presus de acest lucru sunt oameni care au lasat mult mai mult ….au lasat o mangaiere acestei lumi ,ca o atingere de pasare … pentru ca au fost niste oameni foarte buni.Mangaierea lor a fost mai puternica decat cicatricea.
La ei ma gandesc tot timpul cand lucrez,fie ca ei se vad printre noi fie ca nu se mai vad.Unul dintre ei e tatal meu . Altii sunt bunicii , prietenii…

Clipa efemera poate fi la fel de puternica pe cat e un timp indelungat.Uneori chiar mai puternica ,pentru ca o clipa poate ramane foarte limpede -de neuitat.
Nichita Stanescu a spus: “Oamenii sunt păsări nemaiintalnite, cu aripile crescute înauntru, care bat, plutind, planind, într-un aer mai curat – care e gandul.”
Gabriela Culic

Gabriela Culic

Cronologie

Născută în Bucureşti, 31 decembrie 1965
Locuieşte şi pictează în Bucureşti
In perioada 1972-1980, a locuit impreuna cu familia în Budapesta, Ungaria
Licenţiată a Universitaţii Naţionale de Arte, Bucureşti
Absolventă a clasei prof. Tudor Nicolau
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia Pictură, Bucureşti
Membru al Federaţiei Internaţionale Culturale Feminine
Călătorii de documentare şi tabere de creaţie:

• 1990 – Ungaria
• 1995, 1997, 2008, 2009 – Bulgaria, Turcia
• 2003 – Franta
• 2005, 2006 – Spania
• 2007, 2008 – Italia
• 2009 – Atelierul international de creatie”Dan Platon”
• 1990 -2010 – Delta Dunării, Valea Călugărească, Constanţa, Sinaia, Timisoara
• 2010 – Atelierul International de Creatie Feminina Contemporana « Poduri Europene »
• 2010 – Belgia
• 2011 – Grecia
• 2012 – Spania
• 2012 – Franta, Atelier Soleil de l`Est , Chateau de Trousse-Barriere in Briare
• 2012 – Franta , Gien , Fontainebleau
Expoziţii personale:

• 2004 – Galeria Căminul Artei, etaj, Bucureşti
• 2006 – Galeria ArTei, Bucureşti
• 2006 – Galeria Căminul Artei, parter, Bucureşti
• 2007 – Galeria Artis, Teatrul Naţional, Bucureşti, expoziţie intitulată “Efemeride”
• 2007 – Galeria Silva, Buşteni
• 2008 – Galeria Galateea, Bucureşti, expozitie intitulată “Iarna…”
• 2008 – Galeria Ana, Bucureşti
• 2008, 2009 -Casa Vernescu, Bucureşti
• 2009 – Galeria Apollo, Bucureşti, expoziţie intitulată “Efemeride”
• 2010 – Galeria C. Piliuţă, Bucureşti
• 2010 – Castelul Cantacuzino,Busteni
• 2011 – Galeria Galateca din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare,expozitie intitulata « Haiku alb »
• 2011 – Galeria Veroniki Art,Fundatia Europeana Dragan,expozitie intitulata «Intre zi si noapte »
• 2012 – Galeria Regala – Casino Sinaia, expozitie intitulata ”Zbatande”

Participari în străinătate:Belgia, Franţa

Participari la Targuri Internationale de Arta Contemporana la Bruxelles

 

Expoziţii de grup:

• 1999 – Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti
• 2003 – Sala Dalles, Bucureşti
• 2003 – 2008 – Salonul Internaţional al Moldovei
• 2004, 2006, 2008 – Bienala de Artă “Ion Andreescu”, Buzău
• 2003, 2005, 2007 – Bienala de Artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ
• 2005, 2006, 2007 – Expoziţii la World Trade Plazza, Sofitel, Bucureşti
• 2006 – Galeria ArTei, Bucureşti
• 2006 – Salonul Naţional de Artă, Bucureşti
• 2007 – Expoziţia organizată cu prilejul “Francofoniei”
• 2008 – Galeria Galateca, Biblioteca Centrală Universitară, Bucureşti
• 2008 – Salonul de Iarnă, Galeria Apollo, Bucureşti
• 2009 – Galeria Silva Buşteni, expoziţia intitulată “Echinox”
• 2009 – Simpozionul Internaţional “Dan Platon”
• 2009 – Primăria din Breaza
• 2009 – Galeria Uniunii Artiştilor Plastici din Ploieşti
• 2009 – Muzeul de Artă Constanţa
• 2009 – Salonul de Artă Târgu Jiu
• 2009 – Galeria Ana, Bucureşti
• 2009 – Salonul de Iarnă, Galeria Apollo, Bucureşti
• 2009 – Galeria Orizont, expoziţia intitulată “Călători în timp şi spaţiu”
• 2010 – Muzeul de Arta Constanta,”Poduri Europene”
• 2010 – Galeria C. Piliuta,Bucuresti , »De semne, de floare »
• 2010 – Cercul Militar National Bucuresti
• 2010 – Galeria Apollo, « Poduri Europene »
• 2010 – Castelul Cantacuzino,Busteni
• 2010 – Expozitie organizata la Cluj Napoca
• 2010 -2011- Galeria Arthis ,expozitie organizata la Bruxelles cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei ,intitulata “Romania magica”
• 2011 – Galeria Elite Prof Art
• 2011 – Centrul de Expozitii Nicolae Sofianu,Salonul National al Artelor,Ramnicu Valcea
• 2011 – Castelul Cantacuzino,Busteni
• 2011 – Fundatia Lowendal,expozitia intitulata “Dia-log”
• 2012 – Galeria Silva , Busteni
• 2012 – Franta , Atelier Soleil de l`Est
•
2009 -Premiul Naţional pentru Pictură “Art Top”, acordat de Publicaţia Internaţională “Top Business”
2011 -Premiul pentru Pictura acordat de Fundatia Internationala Culturala “Mihai Eminescu”
Colaborare cu Ambasada SUA de la Bruxelles in 2006 , 2007

Colaborare cu Clubul Rotary din Timisoara in proiecte de licitatii de arta

Aparitia albumului de arta Gabriela Culic, »Efemeride»,editat la Monitorul Oficial Bucuresti,2010

Colaborari cu publicatia « Cronica Fundatiilor »

 

•
Carti, publicatii, referinte critice: Enciclopedia Artiştilor Romani Contemporani (Al. Cebuc, Negoiţă Lăptoiu, Ed. ARC 2000, Bucureşti, 2009)
“Artisti, ateliere, galerii”(Corneliu Ostahie, Ed.Karta-Graphic 2009), ”In cautarea portretului ideal” si “I`m Sorry, America”(G. Modorcea, Ed.Sim Art, 2009)
« Convorbiri literare »(Ion Truica, 2011)

Emisiuni culturale: “Ferestre deschise spre lume”, “Gândeşti, deci exişti”, « Jurnal Cultural »
“Confesiuni plastice”,”Lectia de privit”, «Moment Art », »Toti impreuna »

 

•

 

Lucrări în colecţii muzeale : Muzeul de Artă Ploieşti, Muzeul de Arta Constanţa si Muzeul din Ramnicu Valcea

Colectii particulare : “Veroniki Art “, “Asociatiei femeilor creatoare din Romania”, Asociatia
”Soleil de l`Est”
Lucrări de pictură în colecţii publice şi particulare din România, SUA, Belgia, Franţa, Spania, Anglia, Germania, Italia, Grecia, Ungaria, Israel, Canada

Site-uri de prezentare: www.eagallery.ro , www.veronikiart.ro , www.e-galerie.ro

E-mail: gabrielaculic@yahoo.com

Cititi si

Atelierul Gabrielei Culic- o poveste cu porumbei