Alexandru Popp (1868 – 1949)
Text: Tudor Octavian (Pictori romani uitati)

 Portretul, pe care-l reproduc (?) are, ca achizitie de colectie, o istorie pe cat de stimulatoare, pe atat de semnificativa pentru constructia acestei carti cu pictori ce impun o revalorizare pe un palier cultural superior. Anuntand modul in care am procedat cu el, cand mi-a iesit in cale, trimit la un fel de a proceda interesand o metoda de revalorizare. Ce-a fost placut si folositor, in cazul micului portret semnat A. Popp 97, poate fi util si incitant mai departe. L-am cumparat in talcioc, cu o suma modesta, de la un cetatean care habar n-avea ce vinde. Situatia poate fi relatata astfel: un om care nu stia ce poseda le oferea unora, care nu pricepeau nimic din ce vedeau, o pictura despre care foarte putina lume ar putea sti cate ceva.

Un tablou bun e simtit ca atare pana si de ignoranti, daca e expus in acele locuri in care am invatat ca se gasesc operele de arta valoroase: muzee, colectii, lacasuri de cultura, birourile unor personalitati. Intr-un context pauper chiar si capodopera se contamineaza de uratul din jur. Un lucru de mare calitate, intr-o vraiste de kitsch-uri, aduce a kitsch. Reciproca nu-i valabila. Dimpotriva: o panza proasta, strecurata intre imagini foarte mestesugite, se vadeste si mai proasta. In plus – desi mai corect ar fi sa spun in minus – cartonul din talcioc cu chipul de june napolitan era prezentat intr-o rama improprie de fotografie vopsita cu bronz de godin. Ca sa fie, cum obisnuiesc sa zica negustorii ambulanti, “mai comerciala”.Cand umblu prin targuri, consignatii si galerii, dupa operele unor pictori de odinioara, nu caut semnaturi, ci amprenta artistica. Nu caut autori, caut calitate. Nu subiectul ma preocupa, ci profesionalismul, maniera inspirata, originala, atragatoare, in care e pictat tabloul. Deoarece dupa acel “A. Popp”, care, sa fiu sincer, pe moment nu-mi spunea mare lucru, urma un “97”, care ma intriga, am crezut ca unul din micii barbari ai negotului de tranzitie zgariase de curand, asa cum se obisnuieste, un nume si o data pe o lucrare nesemnata. De aici mai departe urmeaza rasplata celui care crede in calitatea imaginii. Cand i-am gasit o rama potrivita si mi l-am asezat sa-l am in fata tot timpul, am inceput sa-i “citesc” particularitatile, sa-l definesc in raport cu o epoca, cu o scoala si cu un tip de mestesug. M-am ajutat iarasi cu volumul “Incursiuni in plastica transilvana” al neobositului profesor si exeget al fenomenului, clujeanul Negoita Laptoiu, ale carui studii privitoare la maestrii ardeleni compenseaza in buna parte absenta unor monografii.Din pacate, ca sa cunosti opera celor mai multi din pictorii de odinioara traiti la Cluj, Timisoara, Oradea sau Arad trebuie sa cutreieri colectiile si muzeele acestor orase. Iar in cazul lui Alexandru Popp si pe acelea ale Budapestei, unde, dupa absolvirea in 1896 a Scolii Model de Desen, a fost solicitat sa lucreze, vreme indelungata, impreuna cu profesorul sau, Lotz Karoly. Dar si cu contracte personale.  Perioada budapestana a tanarului nascut in familia notarului din Dieci, judetul Arad, in 1868 e fabuloasa si-i certifica extraordinara dotare pentru fresca si portret. Parlamentul budapestan, Palatul Justitiei, bazilica si catedrala “Mathia”, Pannonhalma, catedrala din Eger si Teatrul Mare din Praga, iata numai cateva din institutiile pe ale caror grandioase picturi murale intalnim si numele lui A. Popp. El nu-i un pictor uitat, ci doar extrem de putin cunoscut la Bucuresti. Si ca aceasta observatie sa semnifice exact ce ne-am propus sa semnifice, e momentul sa spunem ca artistului i-au fost achizitionate si ii sunt expuse mai multe tablouri in Galeria Nationala din Budapesta, dar nici unul in selectia de arta moderna a Muzeului National al Romaniei. Faptul nu trebuie sa ne mire, cata vreme muzeul nostru nu are inca o sectie “Colonia de la Baia Mare”. Si cu siguranta nici operele cu care s-o constituie, iar singura expozitie de interes major cu creatiile celei mai cunoscute scoli regionale din Estul Europei si purtand numele unui mare oras romanesc ne-a fost facuta cadou de catre Magyar Nemzeti Galeria din Budapesta, in 1999. Creatia pedagogica a lui Alexandru Popp e si ea  majestuoasa: a infiintat Academia de Arte Frumoase din Cluj – in 1921 – s-a implicat substantial in organizarea Societatii Astra, cu un rol decisiv in promovarea pe plan national al valorilor artistice ale Transilvaniei si a avut un rol la fel de important in institutionalizarea invatamantului artistic cu grad superior la Timisoara. Marile averi ii timoreaza adesea pe mostenitori.