La Viena m-am simtit ca acasa. Adica era plin de romani. In avion – firesc -, pe strazi, in hotel, la opera in sala si pe scena. Mai putini prin muzee desi la Belvedere o bunica isi certa nepotelul de vrei 10-12 ani ca nu aprecia vecinatatea cu celebrul “Der Kuss” al lui Gustav Klimt. Ma rog, asta e. Ideea e ca am vrut sa vad un spectacol la celebra Opera de Stat, cea condusa vreme de 19 ani de cine?, de un roman, Ioan Holender. Poate si datorita acestui management, din cei 55 de solisti ai Operei, vreo 7-8 sunt romani. Unul e bas baritonul Sorin Coliban, care m-a ajutat sa mai gasesc un bilet dintre cele demult epuizate (multumesc, Sorin!). A fost sa fie “Liliacul” de Johann Strauss in seara in care am putut eu merge asa ca asta am vazut. Un spectacol usurel si plin de buna dispozitie. Un divertisment ideal pentru o seara de vineri. In distributie, in rolul Adelei, romanca Ileana Tonca. Ca sa vezi.

Fotografiatul este interzis in Opera de Stat. Dar interdictia este mai elegant sau mai apasat ignorata de turisti ca mine si ca altii care nu doreau sa rateze asa o vizita demna de memorat. As putea specula ca jumatate din cei din sala erau turisti. Eu am avut sansa sa stau in loja nr 6 alaturi de un cuplu foarte simpatic de austrieci. Din pacate bariera lingvistica ne-a oprit sa comunicam dincolo de zambete amabile si de un “Guten Abend”, “Danke schon” si de un “Auf wiedersehen” presarate pe durata serii.

Poza de mai jos este interesanta pentru ca arata cat de aproape sunt de fapt cele mai bune de cele mai ieftine locuri in sala. Loja centrala de sus si locurile in picioare din fundul stalului.

Mai jos vedeti fotografiate scenografiile din toate cele trei acte ale spectacolului.

Asta sunt eu intr-o pauza, fotografiat de domnul austriac langa care am stat.

Ea este Ileana Tonca, soprana romanca de la Staatdsoper. A facut un rol foarte bun, scena de la bal in care demonstreaza printului ca este actrita a fost preferata mea.

Gata cu asta. Urmeaza Scala, Covent Garden, Metropolitan si proaspatul renovat Balsoi.