Cand am scris pentru prima data (articol aici) despre Vasile Muresan Murivale, Muri, cum il alinta cunoscutii mai apropiati, nu imi dadeam inca seama ca el este de fapt cronicarul vizual al artei contemporane romanesti. De zece ani, Murivale bantuie vernisajele bucurestene si uneori si pe cele din afara Capitalei, face fotografii si filmeaza evenimentul in cauza. S-a adunat o monstruoasa colectie de aproape 800 de filme de la astfel de lansari si o arhiva care cred ca depaseste lejer 300 de mii de fotografii si insumeaza mii de ore de inregistrari video. Rezultatele dupa editare nu sunt de calitate profesionala dar avand in vedere consecventa cu care acest artist al artistilor isi executa misiunea autoimpusa, pot spune ca Murivale este depozitarul unui urias ansamblu documentar al plasticii romanesti recente. Un merit pe care nu i-l recunoaste nimeni oficial dar este fara doar si poate apreciat de artistii care ii sunt subiect si obiect de imortalizare. Vreau eu sa-l felicit cu invidie si compasiune in acelasi timp pentru efort si rezistenta. Invidie pentru ca as vrea ca Artindex sa aiba asa un patrimoniu documentar si cu compasiune pentru ca stiu cata munca si cate ore iti mananca o astfel de activitate. Bravo, Muri! Filmele se gasesc in mare majoritate pe YouTube iar fotografiile pe imensul sau cont de Facebook. O cantitate impresionanta de informatie care insa ar merita o catalogare, o indexare mai buna pentru a fi de folos celor care cauta date despre un artist.

Asa ca este foarte probabil sa-l gasiti pe Murivale acasa, absorbit de migaloasa sa corvoada autoimpusa, baricadat de albume de arta si hard discuri pe care si-a depozitat comoara.

Iar cand nu proceseaza fotografii si cadre video – activitate care i-a afectat nemilos simtul vederii, Murivale picteaza. Febril si abundent. Mintea ii colcaie de proiecte si fotograme pe care le transpune pe hartie, carton sau panza. Proiectul sau, Sixtina lui Murivale, asa cum a stantat-o Corneliu Antim in titlul unui articol, reprezinta o serie epuizanta, cu veleitati de exhaustivitate, a plasticienilor, criticilor si colectionarilor din Romania. Sa speram ca o vom vedea candva si expusa in toata splendoarea sa infricosatoare.

Am plecat de la Muri cu doua panze. Pe prima a facut-o cadou parintilor mei dupa ce asta vara i-a intalnit la Sangeorz Bai pe cand se afla intr-o vizita de creatie la muzeul-atelier al lui Maxim Dumitras. A doua sper sa reprezinte inceputul unei fructuoase colaborari.

Dupa ce am plecat de la Murivale, in timp ce conduceam pe Mosii vechi, am vazut o scena pe care n-o mai intalnisem din copilarie: copii tampiti calarind tamburul unui tramvai. Credeam ca astfel de gesturi absolut nebunesti nu mai au loc astazi… m-am inselat. Aveam aparatul foto la indemana si am profitat. Postez pozele aici pentru ca nu am unde altundeva.