Sunt bucuros ca cineva face acest tam tam public intr-un mass medium acreditat despre un fenomen murmurat pe toate palierele care leaga “mutatul” unei lucrari de arta de la un proprietar la altul. Falsurile prezente pe piata de arta sunt multe fara indoiala iar existenta lor este un soi de secret al lui Polichinelle si se misca cu o viteza care nu a fost niciodata sub vreun control. Au sa mai iasa la suprafata asemenea povesti pentru ca volumul lor este prea mare.

Expozitia de la Muzeul Literaturii, despre care au am scris aici, pune in speta lucrari care sunt fraudulos atribuite lui Victor Brauner sau Marcel Iancu si readuce in discutie eterna tentatie de validare a unor lucrari prin girarea lor de diverse egide si prin diverse evenimente expozitionale.

Redau mai jos articolul semnat de Doinel Tronaru in ziarul Adevarul:

Falsurile din artă atacă muzeele

Expunerea, la Muzeul Literaturii, a unor falsuri Victor Brauner sau Arthur Segal redeschide discuţia asupra contrafacerilor din arta autohtonă.

Vernisarea, acum două săptămâni, în Rotonda prestigiosului Muzeu NaÅ£ional al Literaturii Române (MNLR) a unei expoziÅ£ii de artă plastică intitulate „Victor Brauner şi însoÅ£itorii” părea a fi unul dintre evenimentele culturale cele mai importante ale toamnei.

ExpoziÅ£ia a însoÅ£it colocviul „Avangarda românească/ Avangarda europeană”, aflat la cea de-a doua ediÅ£ie (unde au prezentat comunicări nume ca: David Esrig, Ion Pop, Paul Cernat, Ovidiu Morar, Nicolae Tzone), iar vernisajul a fost, la rândul său, prezentat de Ion Pop şi de Lucian Chişu, directorul MNLR.

Lista artiştilor expuşi era extrem de ofertantă şi părea a fi garanÅ£ia unui festin al ochiului şi al minÅ£ii, Å£inând cont că era vorba de cele mai semnificative nume ale avangardei româneşti şi nu numai.

Erau lucrări de Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Corneliu Mihăilescu, Jules Perahim, Jacques Hérold, Arthur Segal, şi chiar germanul George Grosz şi vienezul Egon Schiele, unele dintre cele mai importante nume ale artei secolului XX.

Zicala „afară – vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” se potrivea, însă, cum nu se poate mai bine expoziÅ£iei de la Muzeul Literaturii. În primul rând, vizitatorul ar fi observat că, din lista lucrărilor anunÅ£ate (şi scrise pe o listă lângă uşa de intrare în sală), lipsesc primele aproape douăzeci. Aceasta pentru că FederaÅ£ia Comunităţilor Evreieşti din România şi-a retras, în ultimul moment, lucrările cu care trebuia să participe. Aşadar, nici vorbă de vreun Egon Schiele în expoziÅ£ia de la MNLR! De vină se pare că a fost o chichiţă birocratică: FederaÅ£ia cerea existenÅ£a unor asigurări pentru lucrările expuse, or muzeul a înlocuit această cerinţă elementară cu prezenÅ£a unui bodyguard timp de 24 de ore.

„Împăratul este gol”

Mai gravă este, însă, expunerea, timp de o săptămână, într-un loc cu tradiÅ£ie culturală incontestabilă, a unor „lucrări” (aşa-zis aparÅ£inând lui Victor Brauner, Arthur Segal sau Marcel Iancu) pentru care o minimă expertiză prealabilă ar fi arătat lipsa lor de autenticitate, fiind – unele dintre ele – falsuri notorii în lumea colecÅ£ionarilor de artă.

Anomalia a fost dezvăluită de galeristul şi colecÅ£ionarul Lucian Georgescu, proprietar al galeriei Colors Art (situată în strada PuÅ£ul lui Zamfir şi specializată în artiştii de origine română ai avangardei interbelice şi postbelice). Acesta a fost izbit, atunci când a intrat în sală, la vernisaj, de prezenÅ£a pe pereÅ£i a unor lucrări cu care se mai intersectase şi despre care era sigur că sunt lipsite de autentic. Micul „scandal” provocat de Lucian Georgescu la vernisaj, care şi-a permis să strige că „împăratul este gol”, a fost înăbuşit repede. Atunci când s-a întors, în weekend, pentru a fotografia mai multe lucrări, a fost întâmpinat cu un refuz de către directorul MNLR, Lucian Chişu, care i-a spus că nu se pricepe şi să vină cu „specialistul” la faÅ£a locului.

Problema este că singurii specialişti reali pentru opera lui Brauner, experÅ£i a căror autoritate nu este contestată de nimeni, se află la Paris. Lucian Georgescu a trimis lucrările pe care a reuşit să le fotografieze la aceşti experÅ£i parizieni, cu care se află în relaÅ£ii de strânsă colaborare, şi a primit, într-adevăr, avizul lor negativ.

„Adevărul” a intrat pe firul acestei operaÅ£iuni detectivistico-artistice de amploare şi pune degetul pe rană în ce priveşte un fenomen – comerÅ£ul cu falsuri pe piaÅ£a de artă autohtonă – a cărui amploare, se pare, este mai mare decât se credea.

Un ghips „monstruos”

Lucrările expuse la MNLR făceau parte din următoarele colecÅ£ii: FederaÅ£ia Comunităţilor Evreieşti din România (care s-a retras), Vladimir Pană (fiul lui Saşa Pană şi posesor al unei impresionante arhive rămase de la tatăl său), Mihai Gavrilă, Anna Udrescu  şi prof. dr. Ştefan Udrescu, Florin Colonaş (acesta, cu afişe dedicate expoziÅ£iilor Brauner de-a lungul timpului), Muzeul NaÅ£ional al Literaturii Române.

**** Ghips atribuit în mod abuziv lui Arthur Segal, din la expoziÅ£ia de la Muzeul NaÅ£ional al Literaturii Române ****

Deşi – expertiza a arătat – falsuri proveneau şi din celelalte colecÅ£ii, cele mai grave aparÅ£ineau colecÅ£iei Mihai Gavrilă. De exemplu, lucrarea de ghips portretizând doi bătrânei, atribuită lui Arthur Segal, nu are nicio legătură cu artistul respectiv, unul dintre pionierii avangardei româneşti, ci este o făcătură grosolană.

Nu este prima oară, însă, când Lucian Georgescu ia contact cu această „monstruozitate” (aşa cum o numeşte galeristul), iar tactica respectivului colecÅ£ionar – după părerea sa – este de a expune „lucrarea”, temporar, în cât mai multe locuri prestigioase, pentru a-i asigura, astfel, un „pedigree” şi a o legitima, în eventualitatea unei vânzări. Gavrilă a încercat să plaseze ghipsul şi la Colors Art Gallery, într-o expoziÅ£ie cuprinzând şapte lucrări de Segal (de altfel, Georgescu a primit „oferte” şi pentru expoziÅ£ia Perahim, deschisă în prezent în galerie). Ghipsul nu are altă expertiză, este doar semnat pe spate Amelia Pavel – reputat critic şi istoric de artă, dar nu un expert în sensul real al cuvântului. Ea a murit pe 21 decembrie 2003, la 88 de ani, iar Georgescu presupune că, în ultimii ani de viaţă, Amelia Pavel semna „ca primarul” orice i se punea în faţă.

Expertul cu care a luat legătura galeristul este Pavel Liska, profesor universitar de origine cehă, stabilit în Germania, specializat în opera avangardistului de origine română, autorul singurului catalog – de dimensiuni impozante – care există despre opera lui Segal şi care lucrează în prezent la al doilea catalog Arthur Segal.

„Confirm că opera a cărei imagine mi-aÅ£i trimis-o nu este, în mod clar, de Segal”, scrie Pavel Liska. Cu toate că Lucian Chişu, căruia i s-a trimis răspunsul specialistului ceh, a fost rugat să scoată din expoziÅ£ie acest fals dat drept Segal, directorul MNLR nu a făcut acest lucru, vizitatorii având contact cu această „monstruozitate” până la sfârşitul expoziÅ£iei.

„Dragoni” cu bucluc

Lucrarea de Brauner din expoziÅ£ia de la MNLR care a trezit, din start, suspiciunile lui Georgescu este o copie stângace după „compoziÅ£iile cu dragon” ale lui Victor Brauner – unul dintre motivele cele mai recurente ale operei artistului.

„Am declarat deja acest tablou ca fiind fals în mai multe rânduri, doamna Marina Vanci Perahim de asemenea. Pregătim Cata­lo­gul Raisonné al operei lui Victor Brauner şi vă asigur că acest tablou nu va figura”, scrie, ca răspuns solicitării lui Lucian Georgescu, Samy Kinge, expert mondial în Brauner.

„Lucrarea” s-a mai încercat a fi expusă la Muzeul din Lille, când Marina Vanci Perahim a declarat-o ca fiind un fals, prin urmare a fost scoasă din expoziÅ£ie. Ulterior, Gavrilă şi-a mai dus lucrarea la expoziÅ£ia de la Piatra NeamÅ£ dedicată centenarului lui Victor Brauner (motiv pentru a figura în catalogul expoziÅ£iei). Nici acest fals nu a fost scos de Lucian Chişu din Rotonda Muzeului Literaturii, deşi i-a fost trimis răspunsul lui Samy Kinge.

Lucian Chişu se apără spunând că expoziÅ£ia a fost organizată, în calitate de curator, de poetul Emil Nicolae (Emanuel Nadler), de la Piatra NeamÅ£, specialist în Brauner, precum şi de animatorul cultural Ioan Cristescu. Contactat de „Adevărul”, Lucian Chişu a afirmat că e-mail-urile trimise de Lucian Georgescu nu constituie o expertiză oficială, sunt doar lansarea unei suspiciuni, prin urmare nu avea nicio obligaÅ£ie să ridice lucrările. În opinia lui Chişu, o expertiză reală ar trebui făcută în prezenÅ£a lucrărilor propriu-zise, ca o expertiză grafologică.

Ulterior, expertiza solicitată la Paris a arătat prezenÅ£a şi a altor falsuri în expoziÅ£ia de la MNLR, „semnate” de Victor Brauner, Marcel Iancu (Janco, pe plan internaÅ£ional) ş.a. Dada Janco, fiica artistului, stabilită la Tel Aviv, Israel, a confirmat telefonic şi în scris că lucrarea „Bal” atribuită tatălui ei este falsă şi a cerut să fie scoasă din expoziÅ£ie. În total, din cele 15 lucrări prezentate în expoziÅ£ie ca fiind de Brauner, doar 5 ar fi fost autentice. Deci un „îmbucurător” procent de 30%…

Cine sunt specialiştii în Victor Brauner

Doi sunt experÅ£ii mondiali recunoscuÅ£i în opera lui Victor Brauner – printre puÅ£inii pe plan internaÅ£ional – cu care are contact oricând galeristul de la Colors Art, Lucian Georgescu, (acesta a locuit, timp de câteva decenii, la Paris, până acum câÅ£iva ani, când s-a lansat în businessul de artă): Samy Kinge – galerist şi specialist recunoscut mondial în Victor Brauner – şi Marina Vanci Perahim, soÅ£ia lui Jules Perahim. Aceasta locuieşte la Paris din anii 1960 şi este profesor emerit la Sorbona, autoare a peste 15 publicaÅ£ii despre Victor Brauner (dar şi despre Man Ray şi alte nume importante ale artei mondiale).

“„Nu poate fi cu totul eliminat, pentru că falsul nu este numai o formă de infracÅ£ionalitate, ci şi un însoÅ£itor permanent al obiectului artistic, este umbra lui.”

Pavel Şuşară, critic de artă: “O expoziÅ£ie a falsurilor ne-ar arăta o istorie a interesului, dar şi a receptării operelor artistice.”

Falsul – în retragere la casele importante

Nefericita expoziÅ£ie de la Muzeul NaÅ£ional al Literaturii Române a fost considerată de „Adevărul” un bun pretext pentru declanşarea unei discuÅ£ii asupra acestui fenomen răspândit, dar despre care puÅ£ină lume vorbeşte – cel al falsurilor de pe piaÅ£a de artă.

Majoritatea specialiştilor contactaÅ£i confirmă, din păcate, existenÅ£a acestui flagel, inclusiv – sau mai ales – pentru pictorii consideraÅ£i „de patrimoniu”: Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza. ContactaÅ£i de „Adevărul”, anumiÅ£i critici de artă – deşi au confirmat existenÅ£a, la scară largă, a acestui fenomen – au refuzat să se exprime public asupra sa, din diverse motive. O viziune optimistă are, totuşi, reputatul specialist al pieÅ£ei de artă, criticul Pavel Şuşară: „În prezent, piaÅ£a falsurilor este mult mai redusă decât acum zece ani”.

Ce s-a întâmplat între timp? „Între timp, piaÅ£a de artă s-a mai coagulat, funcÅ£ionează diverse grile de validare. În primul rând, instituÅ£ia expertului, care îşi intră şi la noi în atribuÅ£ii şi are un rol important în calificarea cumpărătorului. Apoi, operatorii de pe piaÅ£a de artă sunt mai riguros organizaÅ£i. Aceşti factori au inhibat, într-o mare măsură, circulaÅ£ia obiectului fals.”

Nu este cazul, însă, să ne culcăm pe-o ureche: „Fenomenul nu s-a stopat cu totul, el continuă underground, la nivelul pieÅ£ei sălbatice. Dar este mult mai redus decât cel care circula altădată, la nivelul caselor de licitaÅ£ii”, spune criticul de artă. Şuşară are şi o viziune interesantă asupra fenomneului: „Nu poate fi cu totul eliminat, pentru că falsul nu este numai o formă de infracÅ£ionalitate, ci şi un însoÅ£itor permanent al obiectului artistic, este umbra lui. Cu cât presiunea asupra unui obiect artistic este mai mare, cu atât tentaÅ£ia este mai mare de a-l falsifica. Falsul devine, astfel, o formă de civilizaÅ£ie, în ghilimele. O expoziÅ£ie a falsurilor ne-ar arăta o istorie a interesului, dar şi a receptării operelor artistice. Fiecare epocă relaÅ£ionează la nivelul ei cu obiectul de artă”.

Falsuri „istorice”

Ar fi mai multe tipuri de falsuri, în opinia lui Şuşară: cele „autentice” – ale unor artişti care se înscriu într-un spirit, într-o şcoală, dar ale căror lucrări sunt atribuite unor nume prestigioase de către personaje din viitor cu rea intenÅ£ie; elevii care lucrează în maniera unui maestru, ca un exerciÅ£iu; în sfârşit, falsul făcut cu intenÅ£ia de a câştiga de pe urma unei contrafaceri, a unui stil sau a unui autor – acesta fiind cel mai periculos, pentru că include o infracÅ£ionalitate şi o vocaÅ£ie a falsificării.

Cu cât un artist este mai prestigios, cu atât el atrage mai mult pe falsificatori. Din acest motiv, nume ca Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza nu sunt scutite deloc de falsificare. Cele mai complicate, în opinia specialistului, sunt falsurile „istorice”, făcute, la rândul lor, de nume importante, în cazul cărora s-a putut păcăli şi un Zambaccian. În opinia lui Lucian Georgescu, cele mai falsificate nume, la momentul actual, sunt Victor Brauner, Marcel Iancu, Hans Mattis-Teutsch şi M.H. Maxy.

Acesta este articolul din Adevarul. De salutat.