In mod paradoxal, omul care s-a ocupat de cuvinte este mai prezent in spatiul imagisticii decat pictorul care a privit o viata lumea in linii si culori. N-am gasit pe internet nici o fotografie a lui Maxy dar am gasit una a lui Roll. Am preluat, ca suport pentru imaginile lucrarii din Muzeul de Arta Brasov, textele scrise despre cei doi gasite pe Wikipedia.

Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu sau Gheorghi Dinev) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia – d. 13 mai 1974, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român,de origine bulgara, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă.

Stephan Roll a intrat de timpuriu în mişcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul şi directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacÅ£ional de la Punct (1924-1925) şi Integral (1928). După apariÅ£ia revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfăşoară şi o activitate publicistică susÅ£inută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, şi ca poet sub pseudonimul Stephan Roll.

Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism exultant. Mai mult decât oricare alt membru al grupului de la Integral, St. Roll a arătat o disponibilitate specială pentru joc, pentru jocul de-a literatura. Pe acest fundal, Stephan Roll îşi conturează un spaÅ£iu “naturist”, tratat în manieră ludică şi ironică, scriind despre “poeÅ£ii sportsmeni şi poezia agilă din universul electricităţii şi al vitezei”. PrezenÅ£a parodiei cu adresare la poezia tradiÅ£ionalistă şi romantică împrumută uneori accente urmuziene. Este cu atât mai interesantă activitatea complementară de gazetar. Colaborează la Cuvântul liber, Adevărul, DimineaÅ£a etc. După 1930 se distanÅ£ează tot mai mult şi ireversibil de avangardism, pe măsură ce se contura tot mai precis angajamentul său social şi politic de stânga. Această activitate a sfârşit prin a o înlocui pe aceea de poet, depărtându-l de destinul de scriitor.

 

“Priveşte: lumina e albă ca pieptul păsărilor de mare

în corpore pitpalacii

îşi chiuie limbile

ecoul umple gurile văzduhului

şi clopotele de aer

Eu sunt mai înalt decât tine

cu o vrabie” (Stephan Roll)

Max Hermann Maxy sau M.H.Maxy (n . 1895, Brăila – d. 1971), a fost un pictor, scenograf şi profesor universitar din România.

S-a născut în 1895 la Brăila, dar familia se mută curând la Bucureşti, unde artistul îşi face studiile. Între 1913-1916 urmează cursurile Şcolii de Arte Frumoase, avându-i ca profesori pe Frederic Storck şi Camil Ressu.

Este combatant în Primul Război Mondial, iar în 1918, împreună cu artiştii I. Ross şi I. Steurer, organizează la Iaşi o expoziÅ£ie cu scene de pe front.

Prima expoziÅ£ie personală, în care expune multe din pânzele cu scene de război, i se vernisează în 1920 la Bucureşti, iar în 1921 participă la expoziÅ£ia Societăţii Arta Română.

Între 1922-1923 studiază, la Berlin, cu Arthur Segal, şi el originar din România, şi devine membru al celebrei Novembergruppe. Expune, alături de Paul Klee şi Louis Marcoussis la galeriile „Der Sturm”.

În 1924 participă la ExpoziÅ£ia InternaÅ£ională a grupului „Contimporanul”, alături de Brâncuşi, Klee, H. Arp, A. Segal, M. Iancu, Victor Brauner, C. Mihăilescu, M. Pătraşcu şi înfiinÅ£ează, în acelaşi an, Academia de Artă Modernă şi Decorativă, pe care o concepe în spiritul Bauhaus, susÅ£inând ideea unităţii de stil dintre toate formele artei. Academia devine, în 1928, Studioul de Artă Decorativă, promovând stilul Art Deco.

Maxy este fondatorul revistei de avangardă „Integral”, la care vor contribui Brunea-Fox, Ion Călugăru, Ilarie Voronca, B. Fondane şi Mattis Teutsch. Revista va apare sub îngrijirea sa până în 1928.

În 1926, aflat la Paris, Maxy lucrează scenografia şi costumele la „Omul, bestia şi virtutea” de Pirandello şi la „Saul” de Gide. InfluenÅ£a scenografiei ruse a anilor ‘20 şi mai ales a lui Bakst sunt evidente.

Revenit în România, artistul participă, în 1929, la expoziÅ£ia grupului „Arta Nouă” şi este distins cu medalia de aur la ExpoziÅ£ia InternaÅ£ională de la Barcelona unde a expus obiecte de artă decorativă. Între 1930-1938 Maxy este prezent la toate expoziÅ£iile „Contimporanului”, la expoziÅ£ia de la Roma a „Grupului de artă modernă” şi la manifestările grupării artistice „Criterion”.

Maxy începe să lucreze, în 1939, scenografie pentru teatrul evreiesc bucureştean „Baraşeum”. Din 1941, odată cu aplicarea legislaÅ£iei antievreieşti, devine director al acestui teatru, pe care-l conduce împreună cu regizorul Alexandru FinÅ£i şi actriÅ£a Beate Fredanov. În aceeaşi perioadă este profesor la Şcoala de Artă pentru Evrei, instituÅ£ie particulară frecventată de elevi şi studenÅ£i excluşi, pe motive rasiale, din şcolile de stat. După război organizează expoziÅ£ia „Muncă şi artă” la care, alături de artişti consacraÅ£i, expun şi o parte din elevii săi.

M. H. Maxy este numit, în 1949, Director al Muzeului de Artă al României şi profesor universitar la Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde va preda până în 1951. Se stinge din viaţă în 1971, la Bucureşti.

CreaÅ£ia de tinereÅ£e a lui Maxy stă sub semnul constructivismului, dar lucrările expuse la expoziÅ£ia „Arta Nouă” anunţă deja o orientare spre un modernism moderat. Remarcabilă este şi grafica sa, mai ales ilustraÅ£iile la volumele lui Saşa Pană şi Ilarie Voronca, ca şi galeria de portrete ale tovarăşilor de generaÅ£ie, publicate în „Integral”, „Contimporanul”, „Unu”, „75 HP” şi revista evreiască de cultură „Puntea de Fildeş”.