Look but don’t touch! Priveste dar nu pune mana! Din aceasta expresie intuim o clasificare a simturilor care face din atingere apropierea suprema intre doi oameni. Un prieten imi povestea cum chinezii au “inventat” presopunctura pentru ca era inimaginabil ca cineva, fie si un medic aflat la a cincea generatie de doctori, sa-l atinga pe imparat. Asa ca vindecatorii imperiali au trebuit sa condenseze intreaga lor arta in spatiul de la glezne in jos al majestatii sale. Desi aici poate fi inserat si savurosul dialog din debutul filmului Pulp Fiction al lui Quentin Tarantino din care rezulta ca un cetatean fusese suprimat de un sef mafiot pentru ca acela ii facuse un masaj la picioare nevestei bossului. Si pe buna dreptate. Ati facut sau vi s-a facut vreodata un foot massage? Sta foarte sus in panoplia erotismului.

Imi amintesc si de un studiu in care niste bebelusi au fost privati de simturi: unii au fost tinuti in intuneric, altii in liniste totala, altii neatinsi. Cei fara de mangaiere au murit. Tactilul este simtul absolut. Asta daca treci de bariera olfactiva care poate fi inhibatorul absolut. Dar ganditi-va ce valoare dau poetii imbratisarilor si mangaierilor sau tinutului de mana in scrierile lor. Ce valoare dam unui dans lent cu o persoana de care dorim sa ne apropiem. Avem nevoie de atingere si nu degeaba in anumite contexte verbul a atinge il poate inlocui pe cel de consumare al actului sexual. “N-am atins-o nici cu o floare” este si disculparea suprema, nu? Si imi vine in minte o poanta a unui comediant care spunea hatru ca daca n-ar calatori in aglomeratia metroului n-ar avea nici un fel de viata sexuala. Din frantuzescul “frotter” s-a si nascut termenul de frotteurism plasat in vecinatatea abuzurilor sau perversiunilor sexuale. Si ideea poate fi rostogolita inca multa vreme.

Am varsat aici informatiile care mi-au venit in minte citind explicatia lucrarii pe care am “desprins-o” de pe simezele muzeului de arta din Brooklyn. Societatea umana a trecut prin sinusoidale perioade de inhibitie sau descatusare si ceva ne face mereu sa pastram lucrurile cu adevarat semnificative in spatele unor draperii grele si dense. Ne e frica sa ne privim in ochi adevarata natura si preferam sa o mascam sub straturi straturi de conventional.