E o intrebare gratuita din multe puncte de vedere, dar imi asum riscul si v-o adresez: Cine are nevoie de muzee de arta in ziua de azi? In era internetului in care o tastatura si un ecran iti aduc – macar virtual – lumea sub ochi? Cred ca nu e nevoie sa precizez de ce parte a raspunsului ma aflu eu, si chiar imi pun problema daca nu cumva fac un deserviciu muzeelor prezentandu-le colectiile pe acest blog. Aceste ganduri ma preocupa acum, pentru ca in urma cu mai putin de doua saptamani eram nerabdator sa parasesc Manhattanul si sa vizitez pentru prima data Brooklynul. Nu am ales varianta de suprafata, peste podul-emblema al New Yorkului ci am luat metroul de pe linia 2 stiind deja ca urma sa cobor o jumatate de ora mai tarziu la statia Eastern Parkway.

Statia de metrou nu lasa nici un echivoc despre locul ales pentru coborare. In mozaicul zidurilor, destul de anost sau de-a dreptul deteriorat din alte statii, tronau incrustate diferite lucrari de arta. Ajunsesem unde trebuie.

Iar muzeul iti apare sub priviri de indata ce iesi la suprafata. Am remarcat aceasta logica fireasca – dar atat de straina totusi noua – de a plasa statiile de metrou foarte aproape, daca nu de-a dreptul la subsolurile cladirilor care adesea le dau si numele. Cu exceptia Garii de Nord, in Bucuresti nu avem asa ceva. Trebuie sa mergi destul de mult pe jos pentru a ajunge unde ai treaba.

Bun, sa intram in muzeu. Accesul se face printr-un corp de sticla, modern in arhitectura dar care se grefeaza foarte bine pe cladirea de la mijloc de secol 19. Pentru un adult, taxa de intrare este o donatie benevola de 10 dolari. Atentie, poti intra in muzeu pe gratis daca vrei sau nu ai bani, sau poti da un dolar, doi sau cati vrei pana la 10. Intrarea iti este permisa oricum. De cate ori am intrat in Metropolitan de exemplu am platit un dolar sau maximum 5, desi si acolo se sugereaza o donatie de 10 dolari. Dar la Met intra zilnic mii sau poate zeci de mii de vizitatori. La Brooklyn insa, deja impresionat de ceea ce vazusem in hol si intristat cumva de putinii vizitatori pe care i-am observat, am platit donatia intreaga. Pentru ca aici cuvantul cheie este donatia. Un muzeu se bazeaza pe un Comitet executiv care se ocupa de promovarea intitutiei si de adunarea de fonduri de la entitati private, persoane sau firme, pentru a finanta activitatea curenta a muzeului. Iar la loc de cinste erau afisate listele cu donatorii din 2009-2010. Am fotografiat si eu acel perete si va atrag atentia ca cineva a donat o suta de mii de dolari dar a preferat s-o faca anonim. Toata stima!

Brooklyn Museum mai inseamna ceva: acest domn, John Baur, care a consolidat prestigiul si colectiile muzeului la mijlocul secolului 20. Astazi muzeul are de 14 ani un director absolvent de Yale cu experienta de peste 20 de ani in managementul muzeal inainte de a ocupa postul din New York. Cuvintele cheie aici sunt profesionalism si continuitate.

Am sesizat, in ciuda istoriei colosale pe care o are deja in urma acest muzeu, o unda de modestie si un usor complex de inferioritate. “Nu prea avem arta europeana”, parca se scuzau curatorii, “nu suntem un muzeu mare dar ne bucuram ca ati venit pe la noi”, parca spuneau altii. Asta in conditiile in care Romania a avut un muzeu de arta abia la inceput de secol 20. Poate asa o fi. Dar, dupa cum ati vazut in textul explicativ de mai sus, J. Bauer a consolidat colectia de arta americana la Muzeul din Brooklyn si acea colectie va face si subiectul articolelor urmatoare de pe acest blog. Inchei dar nu inainte de a mai mentiona doua cuvinte cheie: transparenta si predictibilitate. Si nu vorbesc despre principii de guvernare democratica ci despre excelentul site de internet al muzeului pe care il gasiti aici. In plus, muzeul gazduieste un spatiu de studiu, o biblioteca, organizeaza cursuri de initiere in arta pentru copii si tineri si si-a deschis – asa cum o sa vedeti intr-un articol viitor – o parte din depozite pentru vizitatori. Mai mult, inventarul muzeului este admirabil sistematizat si pus la dispozitia oricui printr-o retea de computere. Ma umfla si rasul daca mai degraba nu m-ar busi plansul cand ma gandesc la degringolada – intretinuta sau tolerata – din pinacotecile romanesti. Si acesta, atentie, este un muzeu “modest’ al Americii…

Am plecat tot cu metroul, cateva ore mai tarziu, asa ca Brooklynul cu strazile si parcurile sale imi ramane in continuare strain. Am plecat insa incarcat cu o experienta plastica relevanta si cu ideile si fotografiile pe care le impartasesc cu voi aici.