Costul artei in unitati de timp




Tudor Octavian


Ca sa-ti dai seama ca un roman e prost nu trebuie sa-l termini. Il abandonezi dupa cateva pagini. S-ar putea sa nu fie prost, ci doar in afara gustului sau preocuparilor tale. Oricum, tu decizi cat timp pierzi citind din el.


Cu filmele, desi stii cat dureaza, e cam acelasi lucru. Inainte de 1989, cand intrai in sala de cinema, indurai filmul pana la sfarsit, fiindca plateai biletul. Putini spectatori paraseau cinematograful la jumatatea filmului. Televiziunea a rezolvat relatia cu durata: schimbi canalul.


O arta unde tu hotarasti cat timp cheltuiesti cu contemplatia e pictura. Intri in expozitia de pictura si, daca te plictisesti ori e de neinteles, spui pardon si iesi in strada dupa un minut.


Cu muzica, treburile sunt mai complicate. Publicul care merge la concerte stie cate zeci de minute dureaza o simfonie sau un oratoriu. Inregistrarile de muzica clasica merg cu masura timpului la secunda. Repertoriul  si interpretarile trebuie sa garanteze ca vor retine publicul pana la sfarsit. Noul, in creatia muzicala, e o chestiune de suportabilitate. Publicul de la Ateneu stie ce urmeaza sa asculte. Foarte putini sunt cei care merg la Filarmonica ori la Sala Radio ca sa descopere muzica lui Beethoven sau a lui Mozart. Merg pentru ca o cunosc. Nu-i cred deloc pe cei care se lauda ca au citit cutare roman de o suta de ori, dar pe melomanii care cunosc o suta de interpretari ale Anotimpurilor lui Vivaldi ii cred. Si nu pentru ca un cititor de romane n-ar putea avea relevatii la a o suta citire a lui Don Quijote. In muzica, diferenta o face si interpretarea. E un fapt ca muzica clasica si veche isi primeneste si-si inmulteste publicul, in vreme ce creatia muzicala de avangarda si experimentala are numai un public restrans, de muzicieni si de critici.


In artele plastice, in poezie, in teatrul modern, cultura si educatia te ajuta sa induri agresivitatea, snobismele, ifosele elitiste. Arta moderna, nu-i o noutate c-o spunem, e adeseori un calvar. Si e un calvar, fiindca foarte multi artisti isi propun sa marteleze publicul, sa-l provoace. Macar daca martelarea ar dura putin, dar multi lungesc povestea. Iti iau cateva ore din viata si nu-ti dau in schimb nimic ca s-o faca mai buna, mai suportabila pe aceea care ti-a ramas.


Timpul, prin urmare, intra in ecuatia receptarii unei lucrari artistice. Un scriitor mi-a dat ultimul sau roman de patru sute de pagini ca sa-l citesc si sa-l recomand in cateva randuri publicului. I-am promis sa scriu un text, nu insa sa-i si citesc cartea. Ca sa scriu cateva randuri despre o carte fara sa mint pe nimeni, am nevoie de o jumatate de ceas. Dupa ce citesti mai multe sute de romane, stii ce poate fi unul nou. Ca sa fi citit insa romanul amicului aveam nevoie de doua-trei zile.


Artistii ar trebui sa se gandeasca la acest lucru cand cer publicului sa-i ia in seama. Banii ca banii, ii mai faci, dar timpul pe care ti-l iroseste o expozitie plicticoasa, un concert chinuit, un roman lanced cine ti-l mai da inapoi?