O noapte de Sanziene totally WICKED





Sarbatoarea Sanzienelor incepe in ziua de 23 iunie, dupa apusul soarelui. Atunci lumea coboara in lumea vindecatoare a noptii asteia speciale. In cazul de fata, o terapie prin arta si o benefica si spontana aliniere spirituala colectiva la care, constient sau nu, au participat toti cei care s-au adunat dupa 9pm in strada Transilvaniei nr 9. O casa care probabil vazuta in lumina jupuitoare a zilei isi arata fata cariata si starea deplorabila. Este si scoasa la vanzare din cate am aflat. Nu si in aceasta noapte. Luminile zgarcite si calde au invaluit totul intr-o atmosfera de mister. Si asta datorita unui full de dame cu juveti in coada care a creat expozitia-eveniment Wicked.

Cele trei Sanziene, Adela, Nona si Otilia au pus stapanire pe subsol, parter si respectiv etaj si si-au etalat creativitatea si talentul. Voi detalia in articole ulterioare. Vreau doar sa va introduc in atmosfera prin acest prim articol pentru ca eu unul m-am simtit “in tune”, pe aceasi lungime de unda cu ceilalti participanti. Calm, bucuros, gata sa receptez si sa admir. Si n-am fost dezamagit.

Se spune ca Sanzienele sunt o sarbatoare a dragostei si a setei de viata. Am simtit lucrurile astea pulsand peste tot acolo, chiar daca cele trei pictore au alunecat pe alocuri intr-o varianta ceva mai gotica, mai intunecata care te-ar fi dus cu gandul mai degraba spre Halloween 🙂 Doar trebuiau sa respecte si numele de Wicked. Bref, nu cred ca voi mai putea sa vad vreo expozitie “clasica” fara sa ma gandesc la evenimentul din aceasta seara. Arta minunat pusa in context si un vernisaj animat, spumos si plin de energii pozitive ca un spectacol de buna calitate.

Cum Sanzienele isi legasera deja farmecele prin lucrarile expuse, magia la eveniment a fost externalizata lui Marius Dragus care a vrajit fetele si baietii cu mestesugite prestidigitatii.

Si a mai urmat o surpriza, un dans exotic si periculos in aparenta cu faclii suspendate de lanturi.

Ei sunt artistii “Wicked”. De jos in sus si de la stanga la dreapta: Tudor Petrescu, Nona Serbanescu, Mihai Dragomir, Adela Edu si Otilia Cadar. Voi reveni cu articole separate pentru fiecare dintre cele trei Sanziene…