Ziarul Neconventional – editia 2011





La un vernisaj anterior, criticul de arta Pavel Susara, referindu-se la grupul de artisti ce expun anual sub sigla “Ziarului Neconventional”, afirma ca: “Este vorba despre o solidaritatea care s-a nascut in jurul ideii de supravietuire a artei (in acceptia in care Paula Ribariu intelege aceasta). Pentru ea arta inseamna sacralitate, ceea ce descoperim dincolo de vizibil. In spatele  fenomenelor artistice se gaseste o realitate spirituala spre care arta tinde: or toti artistii care sunt implicati in acest act, sunt interesati de aceasta privire, scrutind dincolo de suprafata opaca a peretelui, a panzei, a imaginii.”

Editia 2011 iti propune, in plus, si o incursiune critica in actul de creatie. In acest sens fiecare artist insoteste lucrarile cu note olografe despre sine, despre credintele lui estetice si, evident, despre lucrarile expuse.

Expun: Alma Redlinger, Ervant Nicogosian, Adriana Bittel, Pavel Susara, Constantin Abaluta, Alexandru Chira, Lucian Taran, Mirela Hagiu, Sanda Butiu, Mircea Barzuca, Liviu Stoicoviciu, Daniela Chirion, Adela Edu, Radu Comsa, Alexandru Radvan, Nicolae Macovei-Makovei, Kadie Schmidt-Hackenberg, Georg Janthur, Letitia Gaba, Paula Ribariu.


Gazduita de Galeria Galateca, apartinind Bibliotecii Universitare Carol 1 din Bucuresti, expozitia se deschide in ziua de 20 mai, ora 18. Cu aceasta ocazie va avea loc si prezentarea unor scurte filme de arta realizate de catre unii dintre expozanti.

Expozitia este deschisa in perioada 20 mai – 30 mai 2011, intre orele 10-18.


Duminica, 30 mai a.c., ora 16, va avea loc o masa rotunda despre situatia artelor plastice romanesti contemporane, organizata de criticul de arta Pavel Susara, la care sunt invitati artisti, critici, scriitori, ziaristi.